WSJ: Ucraina şi aliaţii săi plănuiesc o întâlnire de pace fără Rusia

CĂLIN RECHEA
Internaţional / 31 mai 2023

CĂLIN RECHEA

O ştire prezentată în exclusivitate de Wall Street Journal arată că autorităţile din Ucraina au un sprijin puternic din partea autorităţilor europene pentru organizarea unei întâlniri la nivel înalt în cadrul căreia să fie prezentate condiţiile impuse de Kiev pentru a pune capăt războiului.

Întâlnirea ar trebui să se desfăşoare înainte de reuniunea NATO la nivel înalt, programată în prima parte a lunii viitoare la Vilnius.

"Planurile pentru adunare beneficiază de un sprijin puternic din partea liderilor europeni, inclusiv a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care fac presiuni pentru participarea ţărilor care au trecut de partea Rusiei sau au refuzat să ia o poziţie în legătură cu războiul", scrie cotidianul financiar american.

"Nu vor fi ruşi, dar toată lumea va fi binevenită", a declarat un diplomat european de rang înalt despre planificarea întâlnirii la nivel înalt.

Conform ştirii din WSJ, Andrii Yermak, şeful de cabinet al preşedintelui Zelensky, a declarat că "avem nevoie de un plan unificat al lumii civilizate responsabile care doreşte cu adevărat să trăiască în pace", în condiţiile în care "negocierile directe cu Rusia nu sunt posibile atâta timp cât trupele sale rămân în ţară, iar Ucraina nu va face compromisuri în ceea ce priveşte integritatea sa teritorială".

Planul de pace în 10 puncte avut în vedere de autorităţile de la Kiev include "restabilirea controlului Ucrainei asupra teritoriului său, returnarea prizonierilor de război şi urmărirea penală a crimelor de război", precum şi măsuri privind securitatea nucleară.

WSJ afirmă că oficialii europeni colaborează cu autorităţile ucrainene pentru reformularea planului, astfel încât acesta să fie acceptat şi de alte puteri globale, precum India, Brazilia, China sau Arabia Saudită.

"Procesul nu este posibil fără întreaga lume, inclusiv liderii din Sudul Global", a mai declarat Yermak pentru cotidianul financiar american.

În articol se mai subliniază că "un oficial implicat în discuţii a declarat că speră ca prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, şi premierul indian Narendra Modi să participe, dar că sunt mult mai puţin siguri în privinţa preşedintelui chinez Xi".

Publicaţia americană mai subliniază că "efortul occidental vine în contextul în care alte ţări cu legături mult mai strânse cu Rusia au încercat să preia iniţiativa în activitatea diplomatică pentru a pune capăt conflictului", în contextul în care "atât Brazilia, cât şi China au trimis emisari de pace la Moscova şi în capitalele europene pentru discuţii privind încheierea războiului".

Desfăşurarea întâlnirii conform propunerilor venite din Europa "ar încerca să readucă Ucraina şi aliaţii săi în centrul acestei diplomaţii internaţionale", după cum mai arată Wall Street Journal, dar în condiţiile în care "oficialii europeni urmăresc să se asigure că viitoarele discuţii vor avea ca punct de referinţă diplomatic planul Kievului".

Cotidianul financiar american mai evidenţiază faptul că "organizarea conferinţei înaintea reuniunii NATO ar trimite un semnal către restul lumii că, deşi Europa şi SUA vor continua să sprijine Ucraina cu arme, caută şi soluţii diplomatice la un conflict ale cărui repercusiuni economice au afectat o mare parte din ţările în curs de dezvoltare".

Dincolo de semnalul pe care ar dori să-l trimită aliaţii occidentali ai Ucrainei prin organizarea unei astfel de întâlniri la nivel înalt, este greu de crezut că vor exista rezultate concrete ale unei reuniuni de pace unde Rusia nu este invitată.

Ştirea de la WSJ nu lasă să se înţeleagă în niciun fel cum ar putea fi impus Rusiei un acord de pace, chiar dacă printre părţile semnatare s-ar afla şi principalele puteri din Sudul Global, inclusiv China.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Macar se face ceva. Pt pace.

    Prin forță.

    Rusia va obține tranșeul tampon pe care și l-a dorit, dar parte din teritoriul ei. 

    1. Anul acesta, mai mare prostie nu am auzit

      Sigur că da, poate dacă ai fi trecut pe la școală când ar fi trebuit acum ai fi avut și oarece caracter.

      Rusnacii tăi au amenințat până când s-a Rusia de pericole. Pare că harneala atomică s-a consumat subit. 

      Și decât să te arăți atât de surprins, mai bine de informezi pe tema ta preferată. O realitate care nu-ți convine ție personal e prostie pentru că e ușor să dai în taste. Sute de mii de ruși s-au dus, o treabă inteligentă. :)))))) 

    "puteri globale, precum India, Brazilia, China sau Arabia Saudită":-)...mai nou toti flamanzii si ruptii in fund sunt "puteri globale"...

    1. Ajută la echilibru... pe hârtie.

      Adica, dupa tine care sunt puterile globale? Luxemburg si San Marino?

    Cata ipocrizie si fanfaronada!numai aberatii debiteaza astia cu slava.

    1. Ce mai fac cecenii: Au bulit semafoarele și nu mai postează pe tik tok.

    “Ucraina îi îndeamnă pe bașchiri să se răzvrătească împotriva lui Putin

    și să-și exercite dreptul la autodeterminare”, dar minoritatile din Ucraina  

    NU CUMVA SA CEARA AUTODETERMONAREA , ca vin banderistii 

    si incep imediat exterminarea “democratica - conform statului de drept”

    Acolo este un "razboi ciudat" si poate se cauta o pace si mai "ciudata"

    Fara Rusia nu se poate. ... "restabilirea controlului Ucrainei asupra teritoriului său, returnarea prizonierilor de război şi urmărirea penală a crimelor de război", sunt toate impotriva intereselor Rusiei.  

    Se pot oare realiza acestea fara Rusia, printr-o "intalnire de pace" ? Putin probabil.  

    Poate doar printr-un macel, scop in care se cauta acordul unor tari precum India, Brazilia, China sau Arabia Saudită si... 

    Pentru a traii in pace, Ucraina, mozaic teritorial si national de astazi, trebuie sa restituie Rusiei teritoriile unde locuiesc rusi (si care au apartinut Rusiei), dupa modelul Kosovo, Croatia, ...apoi trebuie sa-si reglementeze problemele teritoriale pe care le are cu Polonia, Ungaria si mai ales cu Romania, tara care a fost cel ma rau jefuita de criminalii sovietici.

    Apoi se va putea afirma ca .. "avem nevoie de un plan unificat al lumii civilizate responsabile care doreşte cu adevărat să trăiască în pace" cu o Ucraina a ucrainenilor, in NATO si UE.  

    miroase a disperare din partea Ucrainei si a europei

    daca ucraina este asa de tare pe cum se tzine = de ce nu se descurca singura ?  

    nu era mai simplu si mai usor sa dea drepturi minoritatilor care locuiesc in ucraina ?  

    de ce europa nu este in stare sa impuna "valorile europene " in Ucraina ?

    dar totusi sustine o ucraina rasista ?  

    1. Acestea sunt intrebarile profunde ale propagandei sovietice: de ce nu lasati Ucraina fara ajutoare ca sa o ocupam noi? Ca noi vrem sa o ocupam.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb