Dolarul american, dolarul canadian, lira turcească şi rupia indiană dau semne de volatilitate mai ridicată faţă de alte monede, la nivel internaţional, până la finalul acestui an, se arată în analiza elaborată de Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia, conform unui comunicat remis redacţiei.
Efectul negativ asupra dolarului american ca urmare a unei potenţiale amânări a procesului de înăsprire a condiţiilor monetare ale băncii centrale americane Fed s-a încheiat la începutul acestei săptămâni. Evenimentul de la Jackson Hole, care a confirmat intenţia bancherilor centrali de a menţine o politică monetară relaxată, şi publicarea datelor dezamăgitoare NFP privind numărul angajaţilor din SUA (din toate domeniile de activitate cu excepţia industriei agricole şi a guvernului) au stat la baza schimbării de atitudine. Cu toate acestea, piaţa a revenit după un weekend prelungit în SUA cu o atitudine posomorâtă, pe măsură ce răspândirea variantei Delta continuă să tulbure perspectivele economiei globale şi creşterea inflaţiei forţează multe bănci centrale să intervină cu normalizarea sau înăsprirea monetară. Acesta este un mix care pe piaţa valutară se transpune, de obicei, într-un dolar mai puternic, în timp ce monedele care depind de materii prime, precum dolarul canadian sau coroana norvegiană, au avut de pierdut.
O atenţie deosebită în perioada următoare necesită şi dolarul canadian. Anunţul de curs al Băncii Canadei a adus astăzi o pauză în procesul de normalizare a politicilor monetare, iar moneda canadiană a pierdut teren în faţa dolarului american. În primul rând, viitoarele alegeri federale din 20 septembrie reprezintă un potenţial factor de incertitudine. Deşi evenimentul a fost dorit de premierul Trudeau pentru a asigura o majoritate parlamentară, sondajele de opinie sugerează acum că susţinerea se întoarce mai mult în favoarea partidului conservator de opoziţie, ceea ce ar putea reprezenta un risc politic. În al doilea rând, o contracţie a activităţii canadiene în al doilea trimestru a indicat efecte mai ample ale valului pandemic din primăvară. În general, se pare că majoritatea aspectelor negative au fost deja incluse în preţ atunci când vine vorba de dolarul canadian. În acelaşi timp, o abordare mai precaută a Bank of Canada (banca centrală canadiană) poate sugera că dolarul canadian ar putea întâmpina dificultăţi în recuperarea unora dintre pierderile recente.
Banca Canadei a lăsat rata dobânzii de referinţă neschimbată la limita inferioară efectivă de 0,25%, respectând aşteptările. De asemenea, programul de relaxare cantitativă a fost menţinut la 2 miliarde de dolari canadieni pe săptămână, ca urmare a unei reduceri de 1 miliard de dolari în şedinţa anterioară. Membrii băncilor centrale anticipează, în continuare, un ritm solid de creştere economică în a doua jumătate a anului 2021, deşi al patrulea val de infecţii cu COVID-19 şi blocajele continue ale reţelelor de aprovizionare ar putea avea un impact asupra redresării.
De asemenea, banca centrală consideră că economia canadiană are în continuare spaţiu de extindere în ceea ce priveşte capacitatea potenţială de productivitate a economiei şi că redresarea continuă va necesita un suport extraordinar al politicii monetare. Banca îşi păstrează angajamentul de a menţine rata dobânzii în zona nivelului ţintă până la redresarea economiei, astfel încât obiectivul de inflaţie de 2% să fie atins într-o manieră durabilă. În cadrul proiecţiei din iulie a băncii, acest obiectiv este aşteptat să fie atins în a doua jumătate a anului 2022.
Dacă ne referim la lira turcească, în ultimele săptămâni, moneda a recuperat o parte din declinul accentuat de la începutul anului, inversând trendul într-o perioadă negativă pentru monedele emergente. Moneda s-a apreciat pe măsură ce investitorii s-au reîntors către obligaţiunile denominate în lire ale Turciei, pe fondul optimismului legat de fapul că banca centrală nu a cedat presiunilor exercitate de preşedintele Recep Erdogan de a reduce ratele dobânzilor, în ciuda creşterii inflaţiei. Lira s-a apreciat cu aproximativ 6% în perioada iulie - august în faţa dolarului, în iulie marcând prima lună cu evoluţii pozitive din ianuarie, fapt ce a făcut din moneda turcească cea mai performantă dintre principalele valute emergente în raport cu dolarul american.
Semnele provizorii de stabilitate au urmat unei căderi a monedei în martie după ce Erdogan l-a concediat pe guvernatorul băncii centrale şi l-a înlocuit cu Sahap Kavcioglu, care împărtăşeşte opinia neconvenţională a preşedintelui că majorarea ratelor dobânzii alimentează inflaţia şi nu o temperează. În ciuda schimbării conducerii, ratele dobânzilor au rămas în aşteptare la 19% în iulie, pentru a patra lună consecutivă, după ce inflaţia a accelerat la 17,5% în iunie.
Pentru liră, lipsa de ştiri noi reprezintă un aspect pozitiv. În urma unor comentarii recente ale preşedintelui Erdogan, au apărut temeri că reduceri ale ratei de dobândă ar putea avea loc. Totuşi, moneda rămâne cu 12% mai mică faţă de dolar în acest an, după ce a scăzut dramatic în popularitatea în rândul investitorilor străini. Performanţa bună din ultima perioadă a venit pe fondul unui efect de bază favorabil din trecut, moneda turcească având un "palmares" negativ în faţa dolarului american.
Pe de altă parte, rupia indiană a fost una dintre cele mai stabile monede din Asia-Pacific în acest an, dar se aşteaptă ca stabilitatea sa să fie de scurtă durată, potrivit UBS. Reprezentanţii băncii de investiţii elveţiene au declarat că se aşteaptă ca moneda indiană să scadă la 77 rupii pe dolar până la sfârşitul anului, adică o scădere de peste 5% faţă de nivelurile actuale, şi să se deprecieze până la nivelul de 79,5 până în septembrie 2022.
Retragerea randamentelor obligaţiunilor din SUA a oferit stabilitate unor monede emergente precum rupia. Rezistenţa rupiei a fost determinată în mare parte de doi factori. În primul rând, fluxurile consistente de fonduri şi, în al doilea rând, banca centrală a Indiei a cumpărat dolari pentru a-şi construi rezervele şi a se pregăti pentru niveluri mai ridicate de volatilitate. Fluxurile fondurilor nu au fost alimentate doar de investitorii instituţionali străini, ci şi printr-un flux consistent de investiţii străine directe.
Fluxul de capitaluri străine directe în India a crescut cu 168%, până la 17,57 miliarde de dolari, între aprilie şi iunie (faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), care reprezintă primul trimestru din anul fiscal 2022 al Indiei. Aceasta se referă la capitalul străin investit atât pe pieţele indiene, cât şi în întreprinderi. Fluxurile de fonduri au fost unul dintre motivele majore care au ajutat rupia să recupereze constant.
Rupia indiană pare totuşi să piardă din tracţiune după ce raliul său din august a împins-o în topul valutelor emergente din Asia. Moneda a avansat în august, câştigând aproape 2%, pe măsură ce un val de oferte publice iniţiale a atras intrări de capital, iar speculaţiile că banca centrală îşi va relaxa controlul asupra monedei au crescut. De asemenea, moneda a fost impulsionată de deprecierea dolarului american după ce preşedintele Rezervei Federale Jerome Powell a avut o abordare mai înclinată către menţinerea stimulentelor monetare decât se prognoza la discursul său de la Jackson Hole. Cu toate acestea, este posibil ca banca Indiei să poată decide în curând că rupia a crescut suficient de mult şi să intervină la nivelul cursului, având în vedere că o monedă mai puternică poate reduce competitivitatea exporturilor, pe măsură ce economia de abia se recuperează după impactul pandemiei.