Zăpada ca ieşire de urgenţă

Este evident că trebuie să ne uităm fascinaţi la zăpada de afară ca la o minune dumnezeiască. Dumnezeu comunică cu noi prin zăpada care tocmai a căzut în România şi ne arată astfel ce trebuia să facem de fapt de la început în faţa virusului, adică trebuia să sărbătorim Crăciunul până spre Paşte şi să facem ceea ce în fiecare an se întâmplă de regulă, anume o vacanţă spontană de aproape o lună, cum e cea care s-a desfăşurat anul trecut între 20 decembrie şi sfântul Ion, când nimeni nu a mai lucrat.

Noi, cei din România, nu ne-am putut imagina scenariul în care o vacanţă spontană de aproape o lună ar fi putut să fie instituită ca stare de urgenţă, fără să ne lamentăm şi să ne facem calcule ca cele pe care şi le-a tot făcut guvernul, împreună cu preşedintele, până au declarat starea de urgenţă în care ne aflăm. În fiecare an se întâmplă acest fenomen şi economia nu se blochează deloc, iar populaţia nu cade în depresie, ba chair se distrează intensiv. În acest fel s-ar fi pus în faţa virusului o barieră surpriză, la care nici el nu s-ar fi aşteptat.

Paştele care urmează să se petreacă, fără contact direct între credincioşi, se va face prin legătură directă cu Dumnezeu, cum a spus-o Papa, dar a spus-o şi mai bine Streinu Cercel când a zis că paştele nu este o simplă masă, ci este în noi. Cred că eminentul infecţionist nici un ştie că prin această zicere a intrat în orbita de unde se culeg sfinţii şi că ar putea candida la alegerile locale, care nu se vor mai ţine pentru primari, evident, ci fie pentru episcopi, fie pentru generali, în funcţie de evoluţia bună sau rea a crizei. Estimarea mea este că generalii vor conduce în caz de eşec, iar episcopii în caz de succes, sau invers.

La rugăciunea "Îngerul Domnului" de duminică, 22 martie, Papa Francisc a invitat liderii tuturor Bisericilor şi confesiunilor creştine să se unească în rugăciune pe 25 martie, de Buna Vestire, şi să recite la ora 12.00 rugăciunea Tatăl Nostru. "La pandemia virusului", a spus Papa, "vrem să răspundem cu universalitatea rugăciunii".

Asta se întâmplă în momentul în care Uniunea Europeană pare că nu mai există: graniţele sunt închise, libertăţile cetăţeneşti suprimate, piaţa comună îngheţată de o economie care nu mai produce. Pentru România, istoria trecerii prin Uniunea Europeana s-a consumat între doi timpi simpli: plecarea după 2007 a 4 milioane de români să lucreze în străinătate şi întoarcerea lor în 2020 să îmbolnăvească populaţia pe care-o părăsiseră cu 13 ani în urmă, timp în care au extras forţa de muncă din interiorul ţării reducând astfel motoarele economiei interne.

În schimbul Uniunii, avem acum o universalitate care azi la ora 12 va fi a rugăciunii, dar care trebuie definită şi în semnificaţia ei ulterioară, pentru că, în pofida a celor care spun că s-a terminat epoca globalismului, vom avea dimpotrivă în globalism care nu mai este realizat din însumarea şi spontană şi nediferenţiată a mişcărilor browniene naţionale, ci dintr-o unică prudenţă înţeleaptă care va fi aceeaşi peste tot.