ZIARUL BURSA

14 decembrie 2022
Ediţia din 19.12.2024
Scăderea inflaţiei loveşte în performanţa dolarului din acest an

Scăderea inflaţiei loveşte în performanţa dolarului din acest an

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 14 decembrie 2022

În noiembrie, moneda americană a avut cel mai mare declin lunar din ultimii doisprezece ani, conform Reuters Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale: "Cred că dolarul este deja prea scump şi nu mai promite nici profit, nici diversificarea riscului" Adrian Codirlaşu, CFA România: "În următoarele luni văd volatilitate în jurul parităţii, pentru dolar" 

După creşterea spectaculoasă din acest an, ce a dus dolarul american la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, strălucirea monedei americane a început să pălească. În noiembrie, Indicele Dolarului American (US Dollar Index-DXY) a avut scădere de 5%, cel mai mare declin lunar din ultimii doisprezece ani, deprecierea continuând şi în această lună, potrivit Reuters.

Graniţe şi imperii

Cornel CodiţăEditorial / 14 decembrie 2022

Cornel Codiţă

Vi se pare că lumea urmează calea inexorabilă a legii a doua a termodinamicii? Că gradul de dezordine în aceas­tă lume, entropia, creşte neîncetat fără ca drumul către distrugere să poată fi oprit de ceva sau de cineva? Nimeni nu poate fi sigur, dar nu sunt deloc puţini cei convinşi că acesta este valul de care suntem duşi, chiar dacă oamenii hrănesc în continuare speranţa că mersul lucrurilor ar putea fi oprit, împins cumva în altă direcţie, evitînd astfel, fie şi în ultimul moment, funestul deznodămînt.

Preţul petrolului, susţinut de redeschiderea economiei Chinei

Preţul petrolului, susţinut de redeschiderea economiei Chinei

A.V.Internaţional / 14 decembrie 2022

Edward Moya, analist Oanda: "Preţurile ţiţeiului cresc în baza speranţei că situaţia cererii din China se va îmbunătăţi rapid" 

Preţurile futures ale ţiţeiului brut au continuat să crească şi ieri, pe pieţele externe, ca urmare a relaxării treptate, de către China, a restricţiilor legate de Covid. În plus, închiderea conductei americane Keystone în urma unei scurgeri de petrol a contribuit în mod substanţial la ultimele mişcări ale preţurilor de pe piaţa de profil.

Turismul şi IT&C - cele mai performante sectoare economice

BAROMETRU ROMANIAN BUSINESS LEADERS: Turismul şi IT&C - cele mai performante sectoare economice

George MarinescuCompanii / 14 decembrie 2022

Turismul şi IT&C reprezintă cele mai performante sectoare economice din cele 14 domenii monitorizate de experţii Romanian Business Leaders în ediţia din acest an a Barometrului RBL, care analizează starea economico-socială a ţării noastre şi evoluţia acesteia de la un an la altul. Din cele 14 domenii monitorizate, 10 sunt pe creştere, 3 în regres şi unul stagnează la nivelul monitorizat anul trecut.

Un miliard de euro, ajutorul obţinut de Ucraina la Conferinţa internaţională de sprijin de la Paris

Un miliard de euro, ajutorul obţinut de Ucraina la Conferinţa internaţională de sprijin de la Paris

V.R.Internaţional / 14 decembrie 2022

Conferinţa internaţională de sprijin pentru Ucraina, organizată la Paris, a permis strângerea a circa un miliard de euro pentru a ajuta populaţia ucraineană să treacă iarna, în timp ce infrastructurile energetice ale acestei ţări sunt devastate de bombardamentele ruseşti, a anunţat ieri şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, transmite AFP.

Furtunile vor fi prognozate mai exact de un nou satelit european

Furtunile vor fi prognozate mai exact de un nou satelit european

O.D.Miscellanea / 14 decembrie 2022

Prognozele metereologilor sunt din ce în ce mai importante având în vedere furtunile tot mai violente şi multiplicarea episoadelor meteo extreme. Ieri a fost lansat un nou satelit european care va îmbunătăţi considerabil prognoza furtunilor violente şi bruşte, astfel încât oamenii să se poată pregăti mai bine pentru ele.

"2023 va aduce investiţii ce trebuie securizate"

"2023 va aduce investiţii ce trebuie securizate"

E.O.Companii / 14 decembrie 2022

(Interviu cu Alina Paul, CEO DO Security) 

"Acest lucru va ajuta la creşterea pieţei de securitate din ţara noastră"

Reporter: Cum caracterizaţi anul 2022 şi care estimaţi că va fi evoluţia pieţei globale de securitate anul viitor?

Alina Paul: Anul acesta a fost unul provocator din punctul de vedere al pieţei de securitate: a început promiţător datorită tendinţei de creştere a pieţei post-pandemie, însă declanşarea războiului de la graniţă a adus incertitudine în primele două-trei luni, urmând apoi o redresare constantă în piaţă.

Programul de lucru flexibil, marea atracţie pentru angajaţi

Programul de lucru flexibil, marea atracţie pentru angajaţi

O.D.Miscellanea / 14 decembrie 2022

Dorinţele angajaţilor s-au modificat în ultimii ani, pandemia producând mutaţii majore în această direcţie. Majoritatea angajatorilor din România (97%) afirmă că programul de lucru flexibil este unul dintre cele mai dorite beneficii de către salariaţi, în timp ce două din trei companii de top oferă beneficii legate de acest aspect, relevă un studiu de specialitate.

Sursă foto: Facebook / Eduard Novak

SPORT, BUGET Banii în plus vor fi redirecţionaţi către federaţiile cu şanse la medalii olimpice

O.D.Sport / 14 decembrie 2022

Sporturile cu şanse la medalii olimpice vor beneficia de o mai mare susţinere financiară anul viitor. Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat la finalul dezbaterilor Comisiilor reunite de buget, finanţe din Parlamentul României, că bugetul alocat instituţiei pe care o conduce este "mai liniştitor", intenţionând să direcţioneze creşterea cu 60 de milioane faţă de anul trecut către federaţiile prioritare cu şanse la medalii la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Sursa foto: https://www.facebook.com/federatiaromanadehaltere

HALTERE Aur la Campionatele Mondiale pentru Loredana Toma

O.D.Sport / 14 decembrie 2022

Finalul de an vine cu alte veşti bune dinspre sportivii tricolori angrenaţi în competiţii internaţionale. Sportiva Loredana Toma a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota (Columbia), în cadrul categoriei 71 kilograme, la stilul smuls şi la total.

Sursă foto: pnlbuzau.ro

COSTEL NICOLAE, PRIMARUL LOCALITĂŢII BRĂDEANU:  "Fără fonduri europene primarii nu ar reuşi să realizeze proiecte de investiţii"

ANA FELEAPolitică / 14 decembrie 2022

Brădeanu este una dintre comunele din judeţul Buzău aflate în continuă dezvoltare, în ultimii ani fiind implementate mai multe proiecte care le asigură locuitorilor o viaţă decentă, cu sistem de apă şi canalizare, cabinet medical dotat cu aparută de ultimă generaţi şi, nu în ultimul rând, o şcoală modernă unde încălzirea se face din surse regenerabile. Investiţiile au fost realizate cu fonduri europere fără de care, spune primarul Costel Nicolae, o comună nu se poate dezvolta.

Unicredit vrea să emită obligaţiuni în valoare de până la 200 milioane euro

Unicredit vrea să emită obligaţiuni în valoare de până la 200 milioane euro

ANDREI IACOMIBănci-Asigurări / 14 decembrie 2022

Titlurile vor avea scadenţe de până la şapte ani, valoarea nominală minimă unitară urmând să fie de 100.000 euro Obligaţiunile vor fi listate la BVB 

Unicredit Bank vrea să emită obligaţiuni în valoare totală de până la 200 milioane de euro, denominate în lei sau euro, titlurile urmând să fie lansate în una sau mai multe tranşe, conform prospectului aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ce a fost postat ieri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Cred că 2023 va fi un an foarte bun pentru acţiuni"

PROFESORUL DE FINANŢE JEREMY SIEGEL: "Cred că 2023 va fi un an foarte bun pentru acţiuni"

ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 14 decembrie 2022

În noimebrie, Indicele Preţurilor de Consum din Statele Unite a avut a patra lună consecutivă de scădere  

După scăderile puternice din acest an, perspectivele lui 2023 sunt bune pentru acţiuni, deoarece este posibil ca Rezerva Federală să înceapă să reducă ratele dobânzilor chiar până la jumătatea anului, crede profesorul de finanţe Jeremy Siegel, conform Business Insider.

Declin pentru majoritatea indicilor

BVB Declin pentru majoritatea indicilor

ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 14 decembrie 2022

Tranzacţii de 45 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului 

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au scăzut în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu dinamica pieţelor vestice, ce au avut creşteri consistente după datele privind inflaţia din Statele Unite. Indicele compozit BETPlus s-a depreciat cu 0,8%, până la 1.809 puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un recul de 0,11%, la 2.257 de puncte.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 14 Decembrie 2022

MACRO NEWSLETTER 14 Decembrie 2022

Macroeconomie / 14 decembrie 2022

Preţurile de consum din Cehia şi-au accelerat creşterea anuală în noiembrie 2022, până la 16,2%, de la 15,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,2%, după o scădere de 1,4% în luna anterioară.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo