Editorialistul ziarului "Ziua" se războieşte cu cei de la "Evenimentul zilei", care înţeleg că i-au hărţuit arătând câţi din redacţia lor au avut legături cu securitatea. Cel de la "Ziua" spune că ai lui şi-au recunoscut "greşeala din tinereţe" şi că acum se pot privi în ochi unii pe alţii, pentru că "adevărul i-a eliberat".
Cam patetic, dar, mă rog, e treaba lor. Ceea ce m-a deranjat, însă, la editorial, este că, la un moment dat, autorul spune cam aşa, că redacţia fără securişti să ridice piatra. Că, adică, redacţie fără securişti n-ar exista.
Chestia asta nu-mi place. "BURSA" n-are securişti. Ziariştii de la "BURSA" aveau vârsta de cel mult opt-zece ani la momentul Revoluţiei.
Mi-e penibil să-i întreb dacă au fost securişti sau membri ai Partidului Comunist.
Directorul executiv al ziarului "BURSA" avea nouăsprezece ani la momentul "Revoluţiei". N-a fost securistă (este o doamnă). A fost pionieră şi UTC-istă.
Singurul care putea fi securist sunt eu (am 55 de ani). N-am fost securist - am fost întotdeauna discret în privinţa vieţii celor din jur. Singura dată când mi s-a cerut colaborarea cu Securitatea, a fost în ocazia fugii în străinătate a unui bun prieten. Un securist mi-a cerut să-i explic cum a făcut-o. I-am răspuns că nu ştiu cum a făcut-o, dar că ştiu de ce a făcut-o. Că vrea să se uite la televizor mai mult de două ore pe zi. Şi că şi eu vreau. Asta, pe el nu l-a mai interesat.
Am fost pionier şi UTC-ist. În PCR nu m-au primit, deşi am făcut cerere. M-au refuzat, spunând că sunt recalcitrant.
Pentru acelaşi motiv, am fost exclus şi din Clubul Român de Presă. Am fost şi am rămas recalcitrant, ceea ce n-a convenit nici PCR-ului, nici CRP-ului. De altfel, iniţialele celor două organizaţii (aş zice, "de bază") sunt aceleaşi, numai ordinea-i schimbată. Probabil că n-am succes la literele astea.
"BURSA" este un ziar fără securişti. Pe noi, adevărul nu ne eliberează, că n-are din ce.
În acelaşi timp, nici n-avem de gând "să ridicăm piatra", c-avem lucruri mai bune de făcut. Ce importanţă are dacă unii "confraţi" vor fi fost securişti? Manipulează ei opinia publică ca să-l aducă înapoi pe Ceauşescu?
Nu, ei manipulează opinia publică în rând şi la fel de tare cu ceilalţi colegi de breaslă care n-au fost securişti. O manipulează cu aceleaşi scopuri, toţi, la fel.
Şi atunci?! Să aruncăm cu pietre în securişti ca să rămână ceilalţi?
Din partea noastră, n-aveţi decât să vi-o trageţi între voi, fraţilor!