Momentul de cumpănă prin care trece Partidul Social Democrat, formaţiune politică măcinată de permanente conflicte interne, poate lua sfârşit, astăzi, odată cu şedinţa Comitetului Executiv Naţional ce va avea loc în jurul prânzului. Cei 61 de membrii ai structurii de conducere a celui mai mare partid din ţară sunt chemaţi să se pronunţe cu privire la solicitările unui grup de disidenţi faţă de actuala conducere, solicitări dintre care cea mai importantă este demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
PSD este împărţit în acest moment în două tabere aproximativ egale. O parte însemnată din filialele judeţene din Ardeal, 13 din 16, se situează de partea lui Liviu Dragnea, în timp ce filialele din sud (cu excepţia filialei Teleorman), din sud-est şi din Muntenia sunt de partea grupării condusă de Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu. Filialele din zona Moldovei sunt de asemenea împărţite: cele din nord se află de partea liderului PSD, în schimb cele din ţara de jos a Moldovei se situează de partea puciştilor.
Mai există o grupare mică, a nehotărâţilor, care poate înclina balanţa în CEx în momentul luării unei decizii cu privire la conducerea şi la viitorul partidului: filialele Sălaj, Covasna, Harghita, Mureş, Hunedoara şi filiala PSD a sectorului 6 al Capitalei.
Liviu Dragnea a primit o lovitură puternică şi din partea unor membri despre care a crezut că sunt aliaţii săi: Mihai Fifor - Ministrul Apărării Naţionale şi Lia Olguţa Vasilescu - Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale. Dacă Mihai Fifor a refuzat să explice poziţia sa faţă de liderul PSD, în schimb, Olguţa Vasilescu a fost mult mai tranşantă şi a declarat că nu poate vota împotriva unuia dintre liderii puciştilor - Paul Stănescu şi că, dacă nu se vor lua măsuri, PSD riscă să piardă majoritatea în Parlament şi chiar guvernarea.
Acelaşi lucru îl susţine şi Adrian Ţuţuianu, fostul ministru al Apărării Naţionale, care afirmă că scrisoarea care va fi citită astăzi în Comitetul Executiv a fost semnată de peste 50 de parlamentari social-democraţi - informaţie confirmată şi de deputatul botoşănean Răzvan Rotaru care susţine că, de fapt, documentul este semnat de 80 de deputaţi dintre cei 149 ai PSD - şi, în cazul în care Liviu Dragnea nu va face un pas în spate, PSD va pierde majoritatea în Legislativ, deoarece semnatarii documentului sunt nemulţumiţi de modul în care este condus partidul şi de direcţia în care se îndreaptă acesta.
Un alt eveniment este menit să agite şi mai tare apele. Deşi semnatarii scrisorii susţin că PSD a scăzut drastic în sondaje, situându-se undeva la 20%, ultimul sondaj făcut de Avangarde, institutul condus de sociologul de casă al social-democraţilor Marius Pieleanu, susţine că PSD mai păstrează undeva în jurul a 30%-35% din opţiunile electoratului. Cu toate acestea, sondajul întocmit de Marius Pieleanu arată o situaţie dezastruoasă pentru Liviu Dragnea, actualul preşedinte al PSD. La capitolul încredere, Dragnea abia adună 20% (puciştii susţin că ar avea în jurul a 12%), în timp ce Gabriela Firea, primarul Capitalei, principala contestatoare a şefului partidului, se bucură de încrederea a 40% din electorat. Este o diferenţă zdrobitoare în favoarea Gabrielei Firea, procent cu care tabăra puciştilor speră să îi convingă pe nehotărâţii chemaţi să voteze astăzi în Comitetul Executiv Naţional.
Primarul Buzăului Constantin Toma, care deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PSD Buzău a afirmat, ieri, într-o postare pe Facebook intitulată "Fără Dragnea", că, după ce Dragnea şi-a confiscat propriul partid, a ajuns să confişte şi ţara: "Nu cred că vreodată după 1990 a fost vreun om care să aibă atâţia oameni împotriva sa, inclusiv din propria echipă. Liviu Dragnea şi-a confiscat propriul partid şi prin faptul că PSD-ul a câştigat alegerile, a confiscat şi ţara! Îi felicit pe Marcel Ciolacu (n.r. - deputat, preşedinte al filialei judeţene PSD Buzău) şi pe ceilalţi colegi din conducere care au demarat acţiunea de schimbare a acestui lider ce nu-şi înţelege rostul! Ţara şi fiecare român au nevoie de altceva!".
Tabăra celor care îi vor cere astăzi, în faţă, lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate, s-a întărit cu un alt membru puternic. Fostul premier Mihai Tudose pe care Dragnea l-a obligat să demisioneze după divergenţele cu Carmen Dan, Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh, a fost ales, ieri, preşedinte al filialei judeţene Brăila şi a devenit astfel membru în Comitetul Executiv Naţional.
Liderul PSD a făcut şi el demersuri pentru a rămâne în funcţie. Dacă în noaptea de miercuri spre joi l-a sunat pe preşedintele fialialei judeţene PSD Călăraşi pentru a-i cere sprijinul, ieri a reuşit prin intermediul Guvernului să convingă o altă filială din Transilvania să îi fie alături. Cabinetul Dăncilă a votat o hotărâre de guvern prin care Mircea Duşa, preşedintele filialei judeţene Mureş, este numit temporar prefect al judeţului, iar organizaţia, care ieri dimineaţă era indecisă, a trecut cu arme şi bagaje în tabăra şefului PSD.
1. Excelenta sinteza!
(mesaj trimis de MA în data de 21.09.2018, 09:23)
Acuma, PSD a avut intotdeauna cutitul scurt... Am inteles ca acum se fac operatii de lungirea lamei...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2018, 11:46)
Oprișan tocmai a băgat cuțitul în sertar. Rotaru este cel mai agresiv, se cere la USR înaintea desființării.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2018, 12:52)
Titlul este greșit.
Ziua cuțitelor, scurtă
2.1. Sau... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de MA în data de 21.09.2018, 18:34)
... vorba aluia cu placutele suedeze, "scurtul psd"...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2018, 19:36)
SRI lucrează la ordin, slugile livrează.
Atacul pe toate fronturile e giugiuc.
Totuși, guvernul mieu mai așteaptă. Lui Iohannis îi miroase a Rahova.
3. ZÂT!!!
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2018, 16:55)
CINE MIȘCĂ INTRĂ-N brișcă ...
4. Opinia mea diferită de a altora
(mesaj trimis de Ciopelan Corca în data de 21.09.2018, 22:41)
Deci se pune problema să plece acest Dragnea. Să plece de ce? Eu nu muncesc si am ajutor de handicapat deci este bine. Așadar eu nu as pleca că și cum ar vrea alții. Nu muncesc daca se da că de ce sa nu iau ce fura altul daca este prost și ceilalți tot că prostii îl votează și eu câștig desi nu sunt handicapat
4.1. Corca esti redus mintal (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Mufy în data de 21.09.2018, 22:43)
Ca toti votanții Ciumei Rosii dealtfel