Ascendis finalizează un proiect cu finanţare europeană

A.L.
Companii / 21 mai 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Ascendis Consulting, firmă de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale din România, a finalizat un proiect cu finanţare europeană în valoare totală de peste 4,2 milioane de lei pentru dezvoltarea abilităţilor managerilor şi antreprenorilor din companiile din România şi pentru creşterea capacităţii companiilor de a se adapta competitiv într-un mediu de afaceri volatil şi imprevizibil, se arată într-un comunicat de presă, remis astăzi, Redacţiei noastre.

"Peste 500 de manageri şi antreprenori din toată ţara - cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov - au participat la programele de formare şi leadership oferite de Ascendis. Am dezvoltat o serie de cursuri mai degrabă practice decât teoretice, care să-i ajute chiar de a doua zi pe managerii şi antreprenorii implicaţi în acest proiect. Au fost abordate subiecte precum leadership, finanţe, cultură de organizaţie sau inovaţie. Participanţii au luat contact cu cele mai noi metodologii de training şi au avut acces la instrumente care să-i ajute mai departe, în viaţa de zi cu zi", a declarat Andrei Goşu, directorul general al Ascendis Consulting., potrivit comunicatului.

Titlul proiectului a fost "Avantaj competitiv pentru România - dezvoltarea de lideri pentru companii inovative şi de succes, la nivel european" (cod SMIS117989), iar valoarea acestuia este de 4.209.915,92 lei, din care 95% este finanţare nerambursabilă - 3.999.418,15 lei. Perioada de implementare a fost 21 mai 2018 - 20 mai 2019.

Obiectivul proiectului a vizat adaptarea sustenabilă a angajaţilor, a antreprenorilor şi a activităţii companiilor din sectoarele economice cu potenţial competitiv/ de specializare inteligentă la dinamica schimbărilor mediului economic şi a pieţei muncii, prin creşterea în toate regiunile mai puţin dezvoltate a numărului de beneficiari de instrumente, metode, practici standard de management al resurselor umane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb