Cushman & Wakefield: Bucureşti va avea cea mai mare creştere din Europa Centrală şi de Est a ofertei de noi hoteluri între 2024 şi 2026

A.F.
Companii #Construcţii / 22 august

 Cushman & Wakefield: Bucureşti va avea cea mai mare creştere din Europa Centrală şi de Est a ofertei de noi hoteluri între 2024 şi 2026

Cererea pe piaţa hotelieră din Bucureşti în prima jumătatea a anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023 a avut o creştere de 3%, dar cu toate acestea nu a reuşit să recupereze complet scăderile din pandemie, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield. În perspectivă, conform Oxford Economics, se preconizează că numărul înnoptărilor în unităţi de cazare din Bucureşti îşi va reveni complet până în 2025 şi va depăşi cu 3% nivelul din 2019. Această creştere va fi determinată în primul rând de creşterea înnoptărilor turiştilor români.

În acelaşi timp, piaţa hotelieră din capitalele CEE-6 (Bucureşti, Varşovia, Praga, Bratislava, Budapesta şi Sofia) a înregistrat în prima jumătate a anului 2024, o creştere a cererii cu 0,6% faţă de prima jumătate a anului 2019, în timp ce oferta de noi spaţii hoteliere a crescut cu 7,7% în aceeaşi perioadă. Această tendinţă pozitivă este determinată de redresarea impresionantă a cererii din Varşovia, care a înregistrat o creştere de aproximativ 17%.

Între 2024 şi 2026, Bucureştiul va înregistra cea mai mare creştere a ofertei de noi spaţii hoteliere dintre capitalele din CEE-6, cu un avans de aproximativ 5,8%, ceea ce înseamnă că vor fi livrate încă 2.400 de camere, rată care depăşeşte creşterea medie a CEE-6, de 3,2%.

Mai multe branduri noi vor intra pe piaţa din Bucureşti, inclusiv Corinthia, Swissotel, Mondrian, Adagio, Handwritten Collection şi The Crest Collection. În plus, jucătorii existenţi precum Radisson Blu Bucureşti vor reintroduce pe piaţă în următorii ani camere renovate.

Acest aflux de noi oferte va contribui la diversificarea şi îmbunătăţirea ofertei hoteliere din centrul oraşului. Cu toate acestea, se aşteaptă ca pe fondul unui mediu concurenţial crescut, redresarea pieţei va avea un ritm mai lent.

În ceea ce priveşte peformanţa pieţei hoteliere, RevPAR (venitul pe camera disponibilă) din Bucureşti a crescut cu 9,2% în S1 2024 faţă de S1 2023, depăşind atât media europeană, cât şi pe cea a capitalelor CEE-6. Acest rezultat a fost determinat în primul rând de o creştere cu 5,6% a ADR (tariful mediu zilnic) comparativ cu prima jumătate a anului 2023, în ciuda majorării TVA începând cu ianuarie 2023.

Deşi ADR în Bucureşti în S1 2024 a crescut cu 15,7% faţă de S1 2019, această creştere este încă sub rata inflaţiei. Acest lucru se datorează recuperării lente a cererii, combinată cu o creştere a ofertei de camere în aceeaşi perioadă.

Rata de ocupare în Bucureşti a crescut cu 3,4% în S1 2024 vs S1 2023, parţial determinată de diverse evenimente, cum ar fi concertul Coldplay din iunie. Rata de ocupare va continua să se îmbunătăţească, susţinută de aderarea României la Spaţiul aerian Schengen în martie 2024.

Sevda Cadîr, Associate Director Cushman & Wakefield: "Bucureştiul s-a confruntat cu numeroase provocări în ultimii ani, dar cu toate acestea, performanţa hotelieră a oraşului a avut o revenire sănătoasă, cu o creşterea a RevPAR-ului în S1 2024 depăşind media europeană. Deşi majorarea semnificativă de 5,8% a ofertei poate tempera această creştere, afluxul mai multor mărci de prestigiu va creşte paleta de opţiuni de cazare şi va poziţiona oraşul pe harta hotelieră a Europei."

RevPAR în capitalele CEE-6 a crescut cu 8% faţă de S1 din 2023. Acest lucru a fost determinat de o creştere de 4,2% a ADR, cu cele mai mari câştiguri înregistrate la Praga, Bucureşti şi Varşovia.

Rata de ocupare a hotelurilor pieţele CEE-6 a atins 67% în primele şase luni ale anului, cu 3,6% mai mult decât anul trecut, deşi sub nivelurile pre-pandemice în toate centrele, cu excepţia Varşoviei. Privind în perspectivă, creşterea ADR este de aşteptat să se modereze, în timp ce ratele de ocupare sunt proiectate să-şi continue redresarea.

România a înregistrat o creştere de 13% a volumului tranzacţiilor în comparaţie cu S1 2023, ajungând la un total de 20 de milioane euro. Această creştere a fost determinată în principal de activitatea din Bucureşti, evidenţiată de vânzarea Hotelului Ambassador către Julius Meinl Group. Hotelul urmează să fie renovat şi va fi redeschis ca un aparthotel upper-upscale sub brandul Julius.

În prezent, conform datelor noastre despre piaţa din România, aproximativ 400 de camere sunt disponibile pe piaţă, ceea ce indică oportunităţi continue pentru investitori.

Volumul tranzacţiilor cu proprietăţi hoteliere în ţările din CEE-6 (România, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Bulgaria) a ajuns la 122 milioane de euro în prima jumătate a anului 2024, cu 27% mai puţin decât în S1 2023. Acest lucru s-a datorat în primul rând lipsei activelor hoteliere de vânzare în regiune, incertitudinii geopolitice şi costului ridicat al finanţării. Acest lucru s-a schimbat însă în ultimele luni, astfel că vedem mai multe proprietăţi care se află în diverse etape de vânzare, iar acest lucru, combinat cu o performanţă a sectorului pe un trend ascendent, accesul îmbunătăţit la finanţare şi creşterea interesului investitorilor, se preconizează că volumul va creşte în următoarele 12 luni.

După o decomprimare notabilă în 2023, randamentele au rămas în general stabile în prima jumătate a anului 2024, cu valorile activelor susţinute în continuare de creşterea veniturilor. Cu reducerea ratei dobânzii de către BCE în iunie şi creşterea lichidităţii pe piaţa obligaţiunilor, ne aşteptăm să vedem o stabilizare a randamentelor până la sfârşitul anului 2024 şi, pe măsură ce avansăm în 2025, la o îmbunătăţire treptată a acestora pentru activele prime (de referinţă).

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în aproape 400 de birouri şi peste 60 de ţări şi venituri de 9,5 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul companiei www.cushmanwakefield.com.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb