Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 4 - 8 ianuarie 2016, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 125.113 euro, adică 550.500 de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.
De asemenea, au fost depistate 102 persoane care lucrau la negru.
"În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel naţional s-au aplicat amenzi în valoare de 454.500 de lei din care 290.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut o propunere de cercetare penală pentru un angajator din judeţul Bihor, la care s-au depistat 73 de persoane fără forme legale de angajare. Au fost sancţionaţi 104 angajatori", se precizează în comunicat.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au aplicat amenzi în valoare de 97.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 45 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancţionaţi 204 de angajatori, în domeniu.
"Debutăm în 2016 cu rezultate săptămânale care arată că angajatorii nu conştientizează şi nu evaluează suficient riscurile la care sunt expuşi angajaţii. Munca la negru rămâne un fenomen, dar eforturile inspectorilor de muncă sunt concentrate pe diminuarea acestuia. Intenţionăm dezvoltarea cooperării transfrontaliere cu inspectori de muncă ai inspecţiilor teritoriale din ţările vecine şi din fiecare schimb de experienţă creăm un exemplu de bună practică", a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.