Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos

M.C.
Politică / 27 ianuarie 2023

 Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos

Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit astăzi la Palatul Victoria pe vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos, Wopke Hoekstra, în contextul vizitei de lucru pe care acesta o efectuează în România. Schimbul de opinii a abordat şi perspectivele de avansare a aderării României la spaţiul Schengen, iar şeful diplomaţiei olandeze a reconfirmat susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen, informează News.ro.

Potrivit Guvernului, în cursul discuţiei a fost reconfirmată cooperarea foarte bună româno-olandeză în plan bilateral, european şi la nivelul NATO.

"Ambele părţi au remarcat dinamica ascendentă a relaţiilor comerciale bilaterale, care au cunoscut un nivel susţinut de creştere în ultimul an, Regatul Ţărilor de Jos menţinându-se în topul celor mai valoroşi investitori din România. În acest context, demnitarii au afirmat interesul comun pentru amplificarea cooperării bilaterale, prin dezvoltarea proiectelor de colaborare sectorială în diferite domenii.

Prim-ministrul României a exprimat aprecieri pentru contribuţia consistentă a Ţărilor de Jos, ca unul din principalii participanţi, la Grupul de Luptă NATO din România, mulţumind pentru prezenţa contingentului olandez pe teritoriul României, gest care reflectă concret solidaritatea aliată pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO", se arată în comunicat.

Schimbul de opinii a abordat şi perspectivele de avansare a aderării României la spaţiul Schengen. "Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a punctat demersurile dinamice ale părţii române, care s-a angajat într-un dialog pozitiv şi consultări intense cu toţi partenerii europeni, în efortul de identificare a unei soluţii care să conducă în curând la un rezultat corect şi pozitiv. Adoptarea unei decizii favorabile aderării României la Spaţiul Schengen, în virtutea recunoaşterii progresului evident obţinut, ţine de credibilitatea UE ca structură coezivă bazată pe principiul unităţii şi al solidarităţii, a mai arătat prim-ministrul român", a arătat Guvernul.

La rândul său, şeful diplomaţiei olandeze a reconfirmat susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

"Dialogul a continuat cu analiza răspunsului la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, şi a evoluţiilor din Republica Moldova. Premierul României a prezentat măsurile active de sprijin multidimensional ale României pentru Ucraina. În ceea ce priveşte susţinerea Republicii Moldova, premierul Ciucă a pledat pentru continuarea acordării de sprijin financiar şi politic Chişinăului", se mai menţionează în comunicat.

În perioada 26-27 ianuarie 2023, miniştrii afacerilor externe din Regatul Ţărilor de Jos, Wopke Hoekstra şi din Republica Franceză, Catherine Colonna, efectuează o vizită comună în România. Programul prezenţei în România cuprinde şi vizite la facilităţile militare utilizate în comun de trupele aliate desfăşurate în România şi consultări diplomatice în format trilateral.

Prezenţa şefilor diplomaţiei olandeze şi franceze reconfirmă interacţiunea trilaterală eficientă între Bucureşti, Paris şi Haga.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Al nostru de externe s-a mucsora5 și s-a ingrasat.

    Trăiește bine.

    Un trabuc? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb