PLASAMENTE ALTERNATIVE Români, vi se pregăteşte un monument!

Anul trecut, cam pe vremea cînd cel mai emanat preşedinte al tranziţiei post-comuniste din Europa Centrală şi de Est se pregătea de o nouă comemorare a Revoluţiei din 1989, unii şi-au dat seama că anul acesta, în decembrie, vor fi trecut 15 dintre cei 20, acum 30, de ani prorociţi de Brucan. Şi mai ales şi-au dat seama că Bucureştiul nu are un monument mai de doamne ajută care să le amintească pe jertfa cui s-au înălţat, astfel că a fost lansat un anunţ de concurs de monument. Am văzut anunţul dar am crezut că iniţiativa va fi îngropată, ca tot ce nu înseamnă privilegiu direct pentru revoluţionarii care aveau doi-trei ani în decembrie 1989 sau trăgeau deja în demonstranţi. Dar nu, concursul s-a ţinut şi acum vă prezentăm în premieră şi exclusivitate detalii privind monumentul ce va fi ridicat în Piaţa Revoluţiei, în faţa clădirii fostului Comitet Central al PCR, acum locul de unde nu vor să plece senatorii, pentru a se muta la Casa Poporului.

Concursul a fost cîştigat de proiectul lui Alexandru Ghilduş şi de aceea mulţi se întreabă dacă monumentul va fi din sticlă. Ştiind că el este nu numai un artist plastic ce lucrează în sticlă, ci şi preşedintele Monavissa s-ar fi putut întreba dacă monumentul nu va fi o sală de licitaţie pur şi simplu. Răspunsul este nu, nu va fi din sticlă dar multă lumină se va juca pe suprafeţele sale astfel că, în anumite momente, nu este exclusă senzaţia de transparenţă. În plus, nu au întîrziat să apară inevitabilele cîrcoteli care nu sînt totuşi apanajul exclusiv al breslei artiştilor (de ce a cîştigat Ghilduş, un designer, manager în cultură şi negustor de artă şi nu noi, sculptori conform clasicei definiţii, cu atelierul doldora de machete ce doar aşteaptă să fie mărite, cît vrea bugetul, şi să fie transformate în monument public, indiferent de temă).

Să începem, deci, cu locaţia. Ansamblul monumental care, veţi vedea, este de-a dreptul un memorial în genul celor din America sau Occidentul european, va fi construit pe spaţiul verde de sub reclama cu Johnnie Walker, cea acoperită cînd a vorbit acolo G. Walker Bush. Ecologiştii şi ţărăniştii pot sta liniştiţi, nu vor fi tăiaţi pomii şi nici monumentul lui Maniu nu va fi tranşat mai mult decît este în prezent. Doar senatorii vor avea niscai probleme cu merţanurile bugetare pentru că proiectul va lua un pic din parcare, dar nu cea de sub geamuri ci din mijlocul pieţei. Acolo se va înălţa, ca un ax în jurul căruia se învîrt la nesfîrşit amintirile zilelor de 21 şi 22 decembrie 1989, o coloană piramidală din armură albă cu coroană de lauri sau spini, depinde ce simţim, în partea superioară. La baza coloanei, tot din bronz ca şi coroana, va fi o pecete, o amprentă de mari dimensiuni, "amprenta participării la Revoluţie", după cum spune autorul proiectului, şi personaje stilizate care vibrează în sunetul muzicii de orgă. Coloana cu baza triunghiulară are 25 de metri înălţime şi este amplasată în centrul unei cruci desenate pe sol cu pavele din lemn de stejar. Aici se adună toate sensurile monumentului, dar şi perspectivele incredibile ale amplasarii sale pe axa Căii Victoriei.

Dacă era numai această coloană am fi vorbit de un monument, dar noi v-am promis un adevărat memorial. Latura lungă a crucii "taie" un Zid al amintirii, înalt de un stat de om, adică 1,70 metri, şi lung de 20 de metri, într-o desfăşurare semicirculară. Al amintirii pentru că în partea superioară a zidului va fi montată o bandă de bronz de 30 cm cu numele celor morţi la Revoluţie. Alexandru Ghilduş s-a gîndit, cu siguranţă, la eternul ceas solar care măsoară inevitabila scurgere a timpului, oriunde în lume, inclusiv în această piaţă bucureşteană unde, în 1989, am avut impresia că timpul s-a oprit în loc. În concepţia sa, "dimineaţa la răsăritul Soarelui, piramida proiectează umbra în partea vestică a Zidului amintirii, parcurge arcul de cerc în cursul zilei de la vest spre est şi îşi încheie parcursul în punctul sudic al Zidului amintirii".

Atmosfera de reculegere este completată de cîteva bănci masive din marmură, duble, puse pe alocuri. De asemenea, extrem de important este iluminatul monumentului realizat cu spoturi care trimit jeturi verticale şi orizontale. Ele vor scălda coloana, numită de autorul proiectului "Piramida izbînzii", "Zidul amintirii" cu numele eroilor Revoluţiei, postamentul, pavimentul ba chiar şi băncile, de undeva de sub blatul lor de marmură.

Planul monumentului seamănă cu schiţa unei biserici, desenată pe nisip. Va fi acolo multă marmură albă, o cruce mare pavată cu trunchiuri de copac şi mulţi pomi în picioare, creînd un fundal verde, viu, pentru întregul memorial. Conturul parcului va fi realizat din cilindri din imitaţie de piatră care lasă loc, din loc în loc, pentru spoturi orizontale de lumină.

Un proiect de o asemenea amploare şi complexitate are nevoie de multă muncă şi mulţi bani pentru a deveni realitate. Şi nici timpul nu prisoseşte, monumentul ar trebui să fie gata în decembrie, cînd se împlinesc 15 ani de la Revoluţie. Ca o paranteză, să constatăm paradoxul că, deşi a fost la Cotroceni 11 dintre anii post-comunişti, Ion Iliescu nu a fost preşedinte nici la împlinirea a 10 ani de la Revoluţie şi nu va mai fi nici la cea de 15 ani. Revenind la monument, cel de marmură şi bronz, o sumă de 56 de miliarde de lei a fost deja aprobată de Guvern pentru construcţia sa dar multe aprobări se lasă aşteptate şi multe hîrtii trebuie învîrtite pînă să fie declanşat şantierul. Şi nu este un bloc de locuinţe, care nici acesta nu ar fi aşa simplu, ci o lucrare complexă, cu finisări deosebite, cu construcţii îndrăzneţe, cu unghiuri esenţiale şi importanţă extremă pentru fiecare palmă de monument, totul pentru a face metafora artistică să fie inteligibilă şi coerentă. Se pare că la sfîrşitul lunii august va veni şi ultima aprobare, şi tot ar fi timp suficient ca, prin muncă susţinută, să fie gata monumentul pînă în decembrie.

Imaginile create electronic pentru a sugera cum va arăta memorialul te cuceresc şi te copleşesc. Cînd vezi descrierea începi să te îndoieşti că aşa ceva poate fi făcut la noi sau pînă în decembrie. Cînd vorbeşti cu Alexandru Ghilduş, cel care a gîndit şi proiectat ansamblul, capeţi curaj şi-ţi vine să te fotografiezi cu maşina în anodina parcare unde se va ridica coloana de marmură, bună de numit "a recunoştinţei fără de sfîrşit", dacă un alt artist de geniu nu ar fi dat acest nume creaţiei sale de la Tîrgu Jiu. Şi începi să crezi că "lumînarea lui Ghilduş" are toate şansele să devină acel obiectiv bucureştean care va fi vîndut turiştilor sub formă de machete la scară redusă, monument pe care capitala noastră nu îl are încă. Dar pînă atunci, să-i ţinem pumnii să izbîndească în lupta cu birocraţia, poate îi ridică şi acesteia un monument.

Şi, apropo, maestre Alexandru Ghilduş, la mulţi ani, că ieri v-a fost ziua, să aveţi zile şi bucurii multe, să reuşiţi să vă vedeţi îndeplinite proiectele şi monumentele, şi să fiţi mulţumit de ele, şi de cele de mari dimensiuni, precum cel de care tocmai am povestit, dar şi de cele mai mici, cît o frîntură de lumină prinsă într-un ciob de sticlă iscusit cioplit.