100 milioane euro - bugetul de investiţii anunţat de Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi

Ana Felea
Miscellanea / 21 ianuarie 2022

Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi

Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a anunţat pentru 2022 cel mai ambiţios plan de investiţii de până acum, un buget aflat pe locul al cincile la nivel naţional, în rândul instituţiilor de învăţământ superior. Este vorba atât despre proiecte aflate în derulare, cât şi despre proiecte la care se fac studii de fezabilitate, proiecte la care se depun cereri de finanţare, care vizează întreaga viaţă academică de la Dunărea de Jos.

"Cumulat, întreg că planul de investiţii are o valoare de peste 100 de milioane de euro, este o cifră ambiţioasă, dar fiind cea mai mare şi importantă Universitate din regiune, suntem obligaţi să oferim comunităţii toată capacitatea noastră academică, educaţională dar şi potenţialul investiţional. De la începutul mandatului am accesat şi depus proiecte pe toate axele de finanţare, şi acest lucru începe să se vadă şi să se materializeze", a declarat Prorectorul pentru strategii şi relaţii instituţionale şi purtător de cuvânt al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, Dr. Alexandru Nechifor.

"Este în curs de implementare Proiectul REXDAN, datorită căruia Galaţiul va avea cel mai mare centru de cercetare din sud-estul Europei, iar în 2023 şi cea mai mare navă de cercetare pe apele interioare ale UE. Valoarea totală a proiectului este de circa 20 de milioane de euro. În 2022 vor începe lucrările de reabilitate pentru Complexul sportiv Portu Roşu, aflat în proprietatea instituţiei. Va fi un complex multifunctional, modern, cu tribune şi vestiare în totalitate refăcute, cu o mică zonă de recuperare medicală pentru sportivi. Important este că 30% din energia necesară funcţionării acestui complex va fi dată de panourile solare. Valoarea totală a proiectului este de 25 de milioane de euro. În plus, după finalizarea noului cămin, pregătim ample lucrări de reabilitate în Campusul studenţesc - o parte din căminele noastre sunt depăşite din punct de vedere tehnic - deja se finanţează din venituri proprii studiile de fezabilitate, ele vor fi gata în prima jumătate a lui 2022. Vom face urgent reparaţii în căminele B, C, D, F, G, dar şi la IA şi IB sau LSG (aici ne dorim şi amenajarea unui club studenţesc)", a explicat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

În ceea ce priveşte continuarea investiţiilor, se lucrează la finalizarea Bibliotecii Universitare, care va fi gata în această primăvară şi la Corpul J, care va include o cantină modernă în Campusul Ştiinţei dar şi hala de microproducţie pe microelectronică şi inginerie electrică, în premieră la UDJG cu o investiţie în dotări cu echipamente IT de 1,5 milioane euro.

La capitolul proiecte la care se lucrează, sunt amintite Centrul de la Soveja destinat activităţilor educaţionale şi de cercetare pentru Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor şi Facultatea de Ştiinţe şi Mediu şi ferma de creştere în condiţii naturale a sturionilor, de lângă Centrul de Cercetare al UDJG de la Sf. Gheorghe, pentru care s-a încheiat un parteneriat cu Consiliul Local din localitate.

"Ne dorim ca UDJG să fie principalul pion în dezvoltarea municipiului, judeţului, regiunii. De altfel, poziţia universităţii - în ceea ce priveşte calitatea învăţământului, cât şi nivelul investiţiilor, relaţiile internaţionale - a crescut mult în ultimii ani şi ne dorim să ne păstrăm trendul ascendent. Avem, în premieră, şi o creştere a numărului de studenţi, şi acest lucru ne face, de asemenea, optimişti", a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb