130.000 DE CLIENŢI AI "ELECTRICA", AFECTAŢI DE VREMEA DIN ULTIMELE ZILE Electrica estimează costurile lucrărilor de reparaţie la câteva milioane de lei

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 aprilie 2017

Electrica estimează costurile lucrărilor de reparaţie la câteva milioane de lei

Electrica: "Galaţi şi Vrancea, cele mai avariate judeţe"

Electrica va cere certificate pentru declararea stării de forţă majoră

Mai multe judeţe din estul ţării, şi nu numai (Buzău, Brăila, Prahova, Galaţi, Vrancea şi Cluj) au fost afectate de condiţiile meteo neobişnuite pentru această perioadă a anului şi au rămas fără curent electric, în ultimele zile, potrivit reprezentanţilor "Electrica".

Cele mai afectate dintre acestea, unde încă sunt consumatori nealimentaţi cu energie electrică sunt judeţele Galaţi şi Vrancea, au spus reprezentanţii companiei.

Potrivit lui Dan Cătălin Stancu, directorul general al grupului Electrica, cele mai multe avarii au fost înregistrate în judeţele gestionate de filiala Muntenia Nord, domnia sa precizând: "Avem maximum de resurse concentrate (n.r. pentru remedierea situaţiei), mai ales, în zona judeţului Galaţi, care a fost cel mai afectat". Conform domniei sale, situaţia a culminat pe data de 21 aprilie, în jurul orelor 16:00, când 130.000 de consumatori au fost afectaţi. Domnul Stancu precizează că, în data de 21 aprilie, au fost afectate liniile electrice aeriene din zona Galaţi, care au cedat (fiind afectate aproximativ 90 de linii de medie tensiune, respectiv peste 2.300 de posturi de transformare).

Directorul general al companiei a mai declarat, ieri, că după o analiză preliminară, cauzele par să ţină de fenomenele meteo extreme: "O zăpadă umedă şi extrem de grea, care s-a lipit, practic, de conductori şi i-a încărcat cu sarcini mecanice peste limitele admise, precum şi vântul în rafale. Atunci când un stâlp este rupt, el antrenează o greutate existentă şi afectează întregul panou".

Domnul Stancu a precizat că, în judeţul Vrancea, sunt aproximativ 130 de stâlpi de tensiune medie rupţi, iar, în judeţul Galaţi, peste 430 de stâlpi de medie tensiune căzuţi şi 11 stâlpi de înaltă tensiune (110kV) rupţi.

Dan Cătălin Stancu a afirmat, totodată, că prioritatea companiei zilele acestea este să refacă reţeaua de alimentare cu medie tensiune, întrucât aceasta este cauza nealimentării cu energie electrică a consumatorilor.

Dan Cătălin Stancu a spus: "Judeţul Galaţi este cel mai afectat. În rest, am reuşit să stabilizăm situaţia. Doar în Vrancea mai este o situaţie problematică, unde mai avem sub 1000 de consumatori afectaţi".

Potrivit spuselor domniei sale, în judeţul Galaţi, în mediul rural, mai sunt circa 23.000 - 25.000 de consumatori nealimentaţi şi 22 de linii afectate pe care se intervine, prin înlocuirea de stâlpi rupţi şi de conductoare.

Dan Cătălin Stancu a mai spus: "Pe data de 21 aprilie, doar la nivelul judeţului Galaţi, am avut 80.000 de consumatori afectaţi, din toţi cei 130.000. Acolo avem şi aproximativ 400 de oameni care lucrează, în regim de 24 de ore, pentru a remedia avariile, unii fiind chiar detaşaţi din zone ale ţării unde vremea nu a provocat probleme".

Directorul general al Electrica a mai spus şi că problema companiei, în situaţia dată, nu ţine de resursele acesteia, fie ele materiale sau umane, ea fiind reprezentată de volumul foarte ridicat de muncă şi de accesul dificil în cele mai multe dintre zonele afectate, întrucât mulţi dintre stâlpii căzuţi se află pe câmp, ori în localităţi izolate, însă compania şi-a propus ca în maximum 48 de ore să remedieze situaţia: "Lucrăm, în regim de 24 de ore, cu toate resursele posibile, ca să rezolvăm situaţia în 48 de ore".

Valentin Brănescu, directorul general al filialei Muntenia Nord, a declarat ieri că din data de 23 aprilie s-au început intensiv reparaţiile (ziua de vineri fiind alocată pentru a localiza zonele unde trebuia intervenit şi pentru întocmirea planul de acţiune). Domnia sa a declarat că stâlpii de tensiune sunt proiectaţi în baza unor normative, iar din cauza condiţiilor meteo de săptămâna trecută, le-a fost depăşită rezistenţa, cu menţiunea că liniile noi nu au căzut întrucât au fost proiectate după normative noi, mai dure decât cele de acum 20-30 de ani.

Domnul Cătălin Stancu a explicat că situaţia de acum a fost diferită faţă de alte perioade cu vreme rea: "Deşi am avut fenomene meteo extrem de grele, în ultimii ani, nu am avut şi fenomenul de aglomerare de zăpadă pe conductoare, asta e marea diferenţă. Fundamental, zăpada umedă a fost cea care a schimbat complet, din păcate, situaţia în teren şi a condus la căderi în lanţ de stâlpi de medie tensiune".

Potrivit Domnului Brănescu, un stâlp de înaltă tensiune, de 110kV, costă 90.000 de lei, domnul Stancu adăugând că pagubele mari vin, însă, din nelivrarea de energie, nu din costurile lucrărilor cu înlocuirea reţelelor, care vor fi de câteva milioane de lei.

Valentin Brănescu a spus că grupul Electrica va cere certificate pentru declararea stării de forţă majoră (recunoaşterea situaţiei excepţionale) de la Camera de Comerţ, pentru recunoaşterea costurilor drept costuri excepţionale şi pentru protecţia de eventualele litigii.

Directorul general al Electrica a declarat că, în prezent, condiţiile la care se proiectează stâlpii sunt mult mai dure şi că volumul investiţiilor necesare acum este dublu faţă de cel din 2014, când compania s-a listat la bursa de valori. Potrivit domniei sale, anul acesta, Electrica are în plan investiţii de 170 milioane de euro în instalaţiile electrice.

De asemenea, domnia sa susţine că durata tehnică de viaţă a unui stâlp de beton este de 50-60 de ani şi că problema actuală a fost cauzată de condiţiile de proiectare de acum 30-40 de ani.

Livioara Şujdea, directorul executiv de distribuţie al Electrica, a declarat ieri că se fac investiţii în infrastructura de bază (stâlpi, echipamente etc.) şi în automatizarea instalaţiilor.

Domnia sa a menţionat că, în ultimii cinci ani, compania a investit 23 milioane de euro în reţelele din judeţele Galaţi şi Vrancea, adăugând: "Avem un program de investiţii dublat, cumulativ însemnând 180 milioane de euro, pentru cele trei filiale. La Muntenia Nord, vom investi aproximativ 60 milioane de euro pe an, în următorii doi ani. Totodată, vom dirija circa 25% din investiţii în reţelele de înaltă tensiune, iar restul de 75% îi vom aloca în reţelele de medie şi joasă tensiune".

Conform domnului Dan Cătălin Stancu, la nivel de grup, faţă de 2014, în 2017 compania va aloca 60-65% din investiţii în reţelele de medie şi joasă tensiune.

Valentin Brănescu a adăugat: "Anul acesta avem un buget de 56 milioane de lei pentru investiţii, pentru filiala Muntenia Nord. În 2016 am cheltuit 170 milioane de lei cu investiţiile, la această filială, adică 80% din bugetul aprobat pentru investiţii".

Electrica va repartiza acţionarilor întreg profitul de anul trecut, de 235 de milioane de lei, iar reprezentanţii companiei spun că reparaţiile vor avea costuri marginale, care nu se vor resimţi în facturile consumatorilor.

Anul trecut, o pană de curent a lăsat pe întuneric o mare parte din judeţele Vâlcea şi Argeş

O pană de curent, apărută în sistemul energetic naţional la începutul lunii iunie 2016, a lăsat pe întuneric o mare parte din judeţele Vâlcea şi Argeş. După cum au afirmat specialiştii, pana majoră de curent de anul trecut, care a afectat mai multe oraşe din cele două judeţe, ar fi fost cel mai grav incident din sistemul energetic din ultimii 39 de ani. Mai precis, după ce mai multe linii de înaltă tensiune de 110 kilovolţi nu au mai fost alimentate, peste 150.000 de abonaţi din Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel au rămas fără electricitate şi fără apă caldă, spitalele fiind nevoite să-şi folosească generatoarele în regim de urgenţă. Incidentul a fost remediat prin pornirea a două hidrocentrale suplimentare cu o putere totală 800 de megawaţi.

Incidentul a reprezentat primul semnal de alarmă serios pentru companiile de stat din energie, care s-au acuzat reciproc de neglijenţă printr-o avalanşă de comunicate de presă.

(O.O.)

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pica stalpi Ceausisti.

    Noroc ca a construit Ceausescu privati de azi nu pot intretine cheltuielile.

    Profitul de dupa revolutie e afara mancat si pisat? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb