1956/1968/2008 - MARILE MANEVRE ALE KREMLINULUI: Mî Vernulisi! (Ne-am întors!)

Este impropriu spus că situaţia din Caucaz a provocat un şoc, întrucât nu reprezintă doar o simplă invazie, ci o ocupare continuă a Georgiei într-un deplin dezacord faţă de condiţiile de armistiţiu.

"Cazul" Georgia are acelaşi impact seismic cu cel al invadării Ungariei şi Cehoslovaciei, în timp ce tancurile ruseşti continuă să ocupe Gori.

"Nu, acestea nu sunt tancuri, ci transportoare blindate", au fost explicaţiile unora dintre generalii ruşi.

Asta, în timp ce tancurile sunt filmate înaintând zgomotos pe teritoriul georgian.

Cu toţii am crezut că, după, terminarea Războiului Rece asemenea lucruri nu se vor mai întâmpla.

În acest moment înţelegem însă mai bine că termenul "imperialist" nu va mai fi niciodată despărţit de fratele său, "Rusia".

Aceasta este tocmai esenţa "kremlinologiei".

Pentru situaţia creată, nu este corect ca întreaga vină să fie atribuită "avocatului newyorkez" - preşedintelui Saakashvili, aşa cum au fost tentaţi să procedeze atât experţii occidentali, cât şi anumiţi membri ai guvernului georgian.

A nu se înţelege greşit, conflictul era inevitabil, nefiind vorba decât de o chestiune de timp, pentru că, într-o analiză finală, Rusia nu îi poate permite Georgiei să prospere, fie că aceasta devine membru NATO, fie că nu.

Motivele aparţin strategiei pe termen lung a Kremlinului, strategie care nu s-a modificat din perioada sovietică.

Ce-i drept, eliberarea statelor-satelit ale Moscovei a amâ­nat evenimentele, însă în cele din urmă a creat noi oportunităţi pentru Rusia de a-şi întări poziţia în spaţiul ex-sovietic.

Nemaifiind restricţionată de contrângerile politicii economice de tip sovietic, Georgia s-a bucurat de avantajele pieţei libere, ce îi permit o mobilitate aproape nelimitată de a profita de oportunităţi şi de a obţine dominarea unei bune părţi din emisfera nordică drept recompensă.

În ultimii ani, Rusia a dobândit control asupra a mai mult de 60% din rezervele energetice ale Europei, inclusiv capacitatea de dezvoltare a României printr-o investiţie unită ruso-kazahă.

Acest lucru nu a trecut neobservat, ci a tras un semnal de alarmă asupra sfârşitului Europei, în rolul de jucător principal la nivel global. Astfel, s-a declanşat prima undă de şoc a seismului.

Dar, pentru a încheia aceas­tă afacere, Rusia trebuia să închidă ultimul culoar între resursele energetice şi minerale ale Orientului Mijlociu şi Europa, iar astfel să izoleze Europa sub controlul economic propriu.

Să nu uităm că pentru Rusia este extrem de important să obţină controlul asupra conductelor ce trec pe teritoriul Georgiei, care au devenit func­ţionabile din 2005.

În al doilea rând, în contextul războiului actual, un factor deosebit îl reprezintă încetarea proiectelor planificate privind reţelele de conducte "Transcaspica" şi "Nabucco", care sunt configurate să func­ţioneze pe sub pătura maritimă a republicilor din Asia Centrală - Kazahstan, Turmekis­tan, Azerbaijan şi Uzbekistan, dincolo de influenţa rusă, până în Polonia şi Turcia.

Un alt aspect, alături de proiectul Nabucco, face referire la propunerea de repunere în funcţiune a căii ferate Baku-Londra, o importantă linie de transport.

În acest sens au fost alocate resurse financiare occidentale, pentru reparaţia şi finalizarea sectorului final de cale ferată.

Este vorba despre coridorul spre Vest, pe care Rusia ar dori să-l închidă.

O serie de aspecte precum plecarea în vacanţă a oficialilor occidentali şi începerea Jocurilor Olimpice a coincis cu invadarea Georgiei.

Însă rezultatul imediat, concret, consta în faptul că miniştrii de externe ai tuturor statelor NATO stabiliseră o întâlnire, în septembrie, la Tblisi, reuniune care precede adunarea oficială a NATO, din decembrie, ce va avea loc la New York, locul unde se va lua o decizie asupra condiţiilor de aderare a Georgiei la NATO.

Intervenţia Rusiei în Georgia, bombardamentul asupra portului din Poti, şi construirea punctului de acces militar prin Abhazia au determinat, însă, încetarea tuturor intenţiilor de acest tip.

De menţionat că, în ultimele luni, Rusia a însărcinat trupele Armatei 58 în vederea cons­truirii unor căi de acces, atât feroviare, cât şi rutiere pe întinderea Abhaziei, până la graniţa cu Republica Gali, aflată sub dominaţie georgiană.

Intervenţia rusească este destul de periculosă, pentru că, în joc, se află viitorul principalului aliat al SUA: Europa. Nu este vorba numai despre NATO, ci şi despre proiectul coridorului.

Ar trebui să fie de la sine înţeles că statele Asiei Centrale, indiferent de postura publică, încă fac parte, în realitate, din sateliţii Rusiei.

Trebuie avut în vedere faptul că niciun stat care a aparţinut fostului bloc sovietic, cu excepţia Ucrainei, nu a adus acuzaţii Rusiei referitor la invazia asupra Georgiei.

Kazahstanul, în special, constituie un punct de referinţă în acest sens.

Preşedintele kazah, alături de fiul său, menţin controlul asupra intereselor petroliere ale ţării, dar numai cu permisiunea Rusiei.

În schimbul acestui lucru, liderii kazahi trebuie să cedeze proiectul de conducte Nabucco.

Independenţa Kazahstanului faţă de Rusia este iluzorie - Ce dracu! - rămâne un stat unipartit care nici măcar nu şi-a modificat prefixul internaţional, şi anume 07, identic cu cel al Rusiei.

Asta susţine reprezentantul diasporei georgiene, dr. Zaza Meskhi, în prezent stabilit la Londra, care descrie Kazahstanul ca fiind un "partener primar" pentru Rusia.

Întrebat despre motivele care au stat la baza invaziei ruseşti, acesta a explicat că strategia a fost atent planificată de către ruşi, aşa cum indică următoarele aspecte: cu doi ani înainte a fost introdusă o restricţie economică totală asupra Georgiei.

Ulterior, cu aproximativ patru săptămâni înainte de conflict, Rusia a iniţiat o mişcare amplă de pregătire militară în Osetia de Nord, la frontiera Georgiei.

Mai mult, ruşii au lansat un atac cibernetic împotriva preşedinţiei Georgiei şi a Ministerului de Externe şi al Apărării georgian.

Cu zece zile înainte, a început evacuarea deţinătorilor de paşapoarte ruseşti de pe teritoriul Osetiei de Sud, şi s-a deschis atacul asupra susţinătorilor de pace, înainte ca Georgia să înceapă propriile activităţi militare, ca replică la acest atac organizat.

Reclamaţia Rusiei privitoare la învinuirea lui Saakashvili asupra situaţiei, constituie doar una dintre modalităţile de fabricare a informaţiei ("newspeak").

Sub guvernarea lui Saakashvili, PIB-ul georgian a crescut cu 10% faţă de nivelul atins în mandatul lui Shevardnadze.

În tot acest timp, Rusia s-a menţinut la un nivel scăzut de dezvoltare, corupt, rămânând astfel doar un alt satelit sovietic.

Spre sfârşitul anilor `90, împrumutul bancar total al Georgiei a fost de numai 200 milioane de dolari, conform unei surse neoficiale din cadrul Uniunii Europene, pe care am întâlnit-o în Tblisi la momentul respectiv.

În prezent fondurile europene, obţinute prin acorduri cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, susţin proiecte de peste trei miliarde de euro.

Tocmai acest lucru, Rusia nu şi-l poate permite: o Georgie independentă, prosperă şi autonomă.

Iată doar unul dintre motivele pentru care preşedintele Saakashvili a concluzionat că Georgia are nevoie de protecţia NATO.

Însă, ceea ce nu a luat în considerare acesta au fost tocmai implicaţiile globale ale Rusiei.

Într-un final, Rusia rămâne cel mai competent "şahist", care şi-a planificat toate mutările.

Shevardnadze a evidenţiat că, în cazul în care nu se întrunesc condiţiile unei depline pregătiri, este mai mult decât imprudentă intrarea într-un conflict militar.

Pentru Georgia, dilema este următoarea: fie deţine un nivel de independenţă, (în fapt doar în aparenţă şi nu unul real) şi beneficieze, astfel, de blândeţea Rusiei, cu rol recompensator, fie devine o instanţă democratică autentică pe piaţa liberă, care luptă pentru recuperarea adevăratelor drepturi şi riscă totodată anihilarea.

Pentru asumarea unui asemenea risc, este necesar ca toate mişcările să fie planificate, însă, în cazul Georgiei aceste opţiuni vor fi în permanenţă limitate.

Ruşii au urmat cu credinţă principiul lui Lenin, conform căruia, pentru a avea control asupra zonei de influenţă din Caucaz, nu este necesară subordonarea totală a unui stat, întrucât ar reprezenta o soluţie prea costisitoare.

Lenin spunea că este suficient să se ajungă la un control economic.

Chiar înainte de instituirea embargoului, multe din investiţii făcute de CSI în Georgia au fost considerate, în mare măsură, o piedică în calea intereselor ruseşti, precum a subliniat dr. Tariel Sikharulidze, profesor-asistent de Relaţii Internaţionale, din cadrul Universităţii din Tblisi.

Revenind la scena mondială, Rusia a privat Georgia de bunurile strategice şi militare, acum putându-şi îndrepta atenţia către inamicul său permanent: China.

Nu trebuie să existe îndoieli în această privinţă.

Nu întâmplător a fost aleasă ziua de începere a Jocurilor Olimpice pentru atacarea Georgiei.

Mesajul a fost unul clar: în cea mai deosebită zi pentru China, 08.08.08, când guvernul chinez a cheltuit 100 milioane de euro numai pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor, pentru a demonstra incomparabila sa putere şi prestigiul, pe scena mondială, Kremlinul a emis mesajul: "Feriţi-vă, noi am revenit!". Din timpul Războiului Rece şi până în prezent, Rusia şi-a menţinut relaţiile cu Iranul, respectiv cu India, sprijinind, şi chiar dezvoltând potenţialul lor nuclear.

Acesta este modul de conturare a teritoriului.

Există două aspecte, asupra cărora îmi pun personal problema dacă au fost luate în considerare de către Rusia, şi unde încă se pot realiza erori de calcul.

Primul se refera la rolul Americii şi al Europei în economia mondială.

Ţările noastre rămân flexibile şi competente făţă de concurenţa pieţei libere.

În al doilea rând, China este atât de influentă, încât deţine capacitatea de a domina rapid orice piaţă aleasă şi apoi să subvenţioneze propria industrie pentru a-şi submina competitorii din Occident, printr-un întreg circuit comercial de zece sau mai mulţi ani.

În numai câţiva ani, China a devenit principalul partener tranzacţional al Europei. Chiar şi prin controlul extins asupra rezervelor de petrol şi gaze, Rusia nu va atinge performanţele Chinei pe latura economică.

Kremlinul nu deţine abilităţile economice sau disciplina statului chinez. Obiectivele Rusiei pot eşua din cauza lipsei de fonduri, aşa cum s-a întâmplat şi în 1998.

În acest moment, marea întrebare este dacă noi înţelegem ultimul joc al Kremlinului.

Se pare că ruşii nu îşi mai înfrânează acum agresivitatea.

Şi atunci, ne întrebăm, cât de departe vor merge ei, dacă nu există nimeni să îi oprească? Jocul lor ultim trebuie să fie nihilist: câştigăm sau murim!. Dar, să nu câştige, nu este o opţiune: noi, dacă câştigăm, noi am câştigat!. Iar dacă nu câştigăm, murim, şi cui îi pasă de asta? Deci, este un război pe viaţă şi pe moarte.

Şi ne vom lua şi duşmanii cu noi! Ultima opţiune este anihilarea! Americanii şi Europa nu au o strategie câştigătoare în acest scenariu, singura lor alegere pare a fi să nu intre sub nicio formă în acest joc. Dar, asta nu este definiţia corectă pentru "the American way".

Şi acum, Polonia!

Americanii optează să joace cartea NATO în Polonia, adică exact ceea ce îşi doreşte Kremlinul.

Marginal, ruşii preferă opţiunea câştigătoare, în detrimentul anihilării. Asta doar marginal.

Între timp, în cinica şi brutala sa invazie asupra Georgiei, Rusia şi-a expus adevăratele intenţii, iar Occidentul află măcar cu cine are de-a face.

Georgia se poate consola ştiind că, atâta timp cât se va afla în linia întâi, va fi în centrul scenei mondiale, cel putin pentru o vreme. Însă, pentru populaţia civilă aceasta reprezintă doar o simplă încurajare.