365 DE ZILE DE RĂZBOI Rusia - sancţionată cu scopul diminuării capacităţii de a continua agresiunea

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 februarie 2023

Rusia - sancţionată cu scopul diminuării capacităţii de a continua agresiunea

După invadarea Ucrainei, la 24 februarie 2022, respectiv după anexarea ilegală a regiunilor Doneţk, Luhansk, Zaporijia şi Herson din Ucraina, Rusia a fost sancţionată de UE, SUA şi alte economii majore ale lumii. Sancţiunile includ măsuri restrictive specifice (sancţiuni individuale), măsuri economice şi măsuri privind vizele. Sancţiunile economice sunt menite să aibă consecinţe grave asupra Rusiei şi să contracareze capacităţile acesteia de a continua agresiunea, iar cele individuale privesc diferite persoane care fie sunt responsabile de sprijinirea, finanţarea sau punerea în aplicare a unor acţiuni ce subminează integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor acţiuni. Sancţiunile individuale presupun interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor, iar printre persoanele afectate se numără preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Printre entităţile sancţionate se numără bănci şi instituţii financiare, societăţi din sectorul militar şi din cel al apărării, societăţi din sectorul aviaţiei, al construcţiilor navale şi al construcţiilor de maşini, forţe armate şi grupuri paramilitare, partide politice, holdinguri mass-media şi companii care difuzează propagandă pro-Kremlin şi anti-ucraineană.

Prezentăm, în cele ce urmează, domeniile de aplicare a sancţiunilor economice, respectiv ce presupun interdicţiile.

Schimburile comerciale cu Rusia

Ca parte a sancţiunilor economice, UE i-a impus Rusiei o serie de restricţii la import şi la export, ceea ce înseamnă că entităţile europene nu pot vinde anumite produse Rusiei (restricţii la export) şi că entităţilor ruse nu li se permite să vândă anumite produse către UE (restricţii la import).

Restricţiile exclud produsele destinate în principal consumului şi produsele farmaceutice, alimentare şi agricole, precum şi cele legate de sănătate.

Lista produselor ce nu pot fi exportate în Rusia din UE include: tehnologie de vârf (calculatoare cuantice şi semiconductori avansaţi, echipamente electronice de ultimă generaţie şi produse software); anumite tipuri de maşini şi echipamente de transport; produse şi tehnologii specifice necesare pentru rafinarea petrolului; echipamente, tehnologie şi servicii ale industriei energetice; produse şi tehnologii din industria aviatică şi spaţială (aeronave, motoare de aeronave, piese de schimb sau orice tip de echipament pentru avioane şi elicoptere, combustibil pentru avioane); produse de navigaţie maritimă şi tehnologii de radiocomunicaţii; o serie de produse cu dublă utilizare (care ar putea fi utilizate atât în scopuri civile, cât şi militare), cum sunt dronele sau software-ul pentru drone ori dispozitive de criptare; produse de lux (maşini de lux, ceasuri de mână, bijuterii); arme de foc pentru uz civil şi alte materiale militare.

Lista produselor ce nu pot fi importate din Rusia include ţiţei (din decembrie 2022) şi produse petroliere rafinate (din februarie 2023), cu câteva excepţii; cărbune şi alţi combustibili fosili solizi; oţel, produse siderurgice şi fier; aur, inclusiv bijuterii; ciment, lemn, hârtie şi materiale plastice; fructe de mare şi băuturi alcoolice (de exemplu caviar, vodcă); ţigări şi produse cosmetice.

Serviciile UE interzise să fie furnizate către Rusia sunt cele relevante pentru întreprinderi, guvernul rus sau persoane juridice. Începând cu 4 iunie 2022, este interzisă furnizarea, în mod direct sau indirect, de servicii de contabilitate, de audit, de evidenţă contabilă sau de consultanţă fiscală, de consultanţă în afaceri şi în management, de relaţii publice, de lobby. Din octombrie 2022, sunt interzise, de asemenea, serviciile de consultanţă în IT, de consultanţă juridică, de arhitectură şi de inginerie, iar din decembrie 2022, cele de publicitate, de cercetare de piaţă şi de sondaje de opinie, de testare a produselor şi de inspecţie tehnică.

Sectorul petrolier

În iunie 2022, Consiliul UE a interzis achiziţionarea, importul sau transferul de ţiţei şi de anumite produse petroliere pe cale maritimă din Rusia către UE. Restricţiile se aplică de la 5 decembrie 2022 pentru ţiţei şi de la 5 februarie 2023 pentru alte produse petroliere rafinate. Potrivit Consiliului UE, este prevăzută o excepţie temporară pentru importurile de ţiţei prin conducte în statele membre ale UE care, din cauza situaţiei geografice, sunt în mod specific dependente de aprovizionarea din Rusia şi nu au opţiuni alternative viabile. În plus, Bulgaria şi Croaţia vor beneficia, în mod specific, de derogări temporare privind importul de ţiţei rusesc transportat pe mare şi, respectiv, de motorină în vid.

Întrucât majoritatea petrolului rusesc este livrat în UE pe cale maritimă, aceste restricţii au acoperit aproape 90% din importurile de petrol din Rusia în Europa până la sfârşitul lui 2022.

Pe de altă parte, UE a impus un plafon pe preţul ţiţeiului rusesc transportat pe mare, uleiurilor petroliere şi uleiurilor obţinute din minerale bituminoase care sunt originare sau exportate din Rusia. Plafonul este stabilit la 60 de dolari pe baril pentru ţiţei; 45 de dolari pe baril pentru produsele petroliere tranzacţionate sub valoarea nominală a ţiţeiului; 100 de dolari pe baril pentru produsele petroliere tranzacţionate peste valoarea nominală a ţiţeiului. Plafonul se aplică de la 5 decembrie 2022 pentru ţiţei şi de la 5 februarie 2023 pentru produsele petroliere, putând fi ajustat ulterior. Potrivit UE, această decizie va limita creşterile abrupte ale preţurilor determinate de condiţiile de piaţă extraordinare şi va reduce drastic veniturile pe care Rusia le obţine din petrol, dar va determina şi stabilizarea preţurilor energiei la nivel mondial. Interdicţiile UE se adaugă măsurilor corespunzătoare impuse de alţi parteneri din G7.

De menţionat că UE le-a interzis navelor europene să transporte ţiţei rusesc şi produse petroliere către ţări terţe, precum şi furnizarea aferentă de asistenţă tehnică, de servicii de brokeraj, de finanţare sau de asistenţă financiară. Această interdicţie nu se aplică în cazul în care ţiţeiul sau produsele petroliere sunt achiziţionate la un preţ egal cu plafonul preţului petrolului sau inferior acestuia.

Transport rutier

UE le-a interzis operatorilor de transport rutier ruşi să intre în UE, iar această interdicţie acoperă şi bunurile aflate în tranzit. Sancţiunea vrea să restricţioneze capacitatea industriei ruse de a achiziţiona bunuri esenţiale şi de a perturba comerţul rutier atât către, cât şi dinspre Rusia. Ţările UE pot acorda derogări pentru transportul energiei; transportul de produse farmaceutice, medicale, agricole şi alimentare; ajutor umanitar; transporturi legate de funcţionarea reprezentanţelor diplomatice şi consulare ale UE şi ale ţărilor sale în Rusia sau a organizaţiilor internaţionale din Rusia care beneficiază de imunitate în conformitate cu dreptul internaţional; transferul sau exportul către Rusia al bunurilor culturale acordate sub formă de împrumut în contextul unei cooperări culturale oficiale cu Rusia.

Aviaţie

În februarie 2022, UE a refuzat accesul la aeroporturile din UE pentru transportatorii ruşi de toate tipurile şi le-a interzis să survoleze spaţiul aerian al UE. Astfel, avioanele care sunt fie înmatriculate în Rusia, fie înmatriculate în altă parte şi date în leasing sau în chirie unui cetăţean sau unei entităţi din Rusia nu pot ateriza pe niciun aeroport din UE şi nu pot survola spaţiul aerian al ţărilor UE. Aeronavele de afaceri private sunt incluse în interdicţie. În plus, UE a interzis exportul către Rusia de produse şi tehnologii din sectorul aviaţiei şi industria spaţială. Serviciile de asigurare, serviciile de întreţinere şi asistenţa tehnică legate de aceste produse şi tehnologii sunt, de asemenea, interzise.

Statele Unite, Canada şi Regatul Unit au impus restricţii similare. Drept urmare, companiile aeriene ruse nu pot cumpăra aeronave, piese de schimb sau echipamente pentru flota lor şi nu pot efectua reparaţiile sau inspecţiile tehnice necesare. Întrucât trei sferturi din flota aeriană comercială actuală a Rusiei a fost produsă în UE, SUA sau Canada, este probabil ca interdicţia să aibă ca efect în timp reţinerea la sol a unei părţi semnificative a flotei ruse de aviaţie civilă, chiar şi pentru zborurile interne, potrivit Consiliului UE.

Transport maritim

UE şi-a închis porturile pentru întreaga flotă comercială a Rusiei, care are peste 2.800 de nave. Măsura nu afectează navele care transportă energie; produse farmaceutice, medicale, agricole şi alimentare; ajutor umanitar; combustibil nuclear şi alte bunuri necesare pentru funcţionarea capabilităţilor nucleare civile; cărbune. De asemenea, măsura nu afectează navele care au nevoie de asistenţă şi care caută un loc de refugiu sau navele care efectuează o escală de urgenţă în port din motive de siguranţă maritimă sau care salvează vieţi omeneşti pe mare.

Interdicţia se aplică, de asemenea, navelor care încearcă să se sustragă sancţiunilor prin schimbarea pavilionului rusesc sau prin înmatricularea sub pavilionul unui alt stat.

Sistemul bancar

Băncile ruse au fost excluse din sistemul SWIFT, astfel că zece instituţii financiare ruse nu mai pot efectua sau primi plăţi internaţionale prin intermediul SWIFT.

SWIFT este un serviciu de mesagerie care facilitează în mod substanţial schimbul de informaţii dintre bănci şi alte instituţii financiare. SWIFT conectează peste 11.000 de entităţi din întreaga lume.

Prin urmare, băncile incluse pe listă nu pot obţine valută (deoarece transferul de valută între două bănci este procesat, în general, ca transfer în străinătate care implică o bancă intermediară străină) şi nici nu pot transfera active în străinătate.

Totodată, Uniunea Europeană a interzis toate tranzacţiile cu Banca Naţională a Rusiei legate de gestionarea rezervelor şi activelor acesteia. Ca urmare a faptului că activele i-au fost îngheţate, banca centrală nu mai poate avea acces la activele pe care le-a depozitat în diferite bănci centrale şi instituţii private din UE.

În decembrie 2022, UE a adăugat Banca Rusă de Dezvoltare Regională pe lista entităţilor ruse deţinute sau controlate de stat care fac obiectul unei interdicţii totale a tranzacţiilor.

În februarie 2022, rezervele internaţionale ale Rusiei se ridicau la 643 de miliarde dolari (579 de miliarde de euro), conform Consiliului UE.

Având în vedere interdicţia asupra tranzacţiilor aplicată de UE şi de alte ţări, se estimează că peste jumătate din rezervele Rusiei sunt îngheţate. Interdicţia a fost impusă şi de alte ţări (SUA, Canada şi Regatul Unit) în care este, de asemenea, depozitată o parte a rezervelor valutare ale Rusiei. În consecinţă, Rusia nu poate utiliza această rezervă de active străine pentru a furniza fonduri băncilor sale şi a limita astfel efectele altor sancţiuni.

Totodată, UE a interzis vânzarea, furnizarea, transferul şi exportul de bancnote euro către Rusia. Scopul este limitarea accesului guvernului rus, al băncii centrale şi al diferitor persoane fizice sau juridice din Rusia la numerar în euro şi de a preveni astfel eludarea sancţiunilor.

Sancţiunile UE sunt coordonate cu măsurile impuse de alte state şi organisme internaţionale

UE a colaborat îndeaproape cu parteneri care împărtăşesc aceeaşi viziune în privinţa Rusiei, precum Statele Unite, Japonia, Canada, în vederea coordonării sancţiunilor. În acest sens, UE cooperează cu Grupul Băncii Mondiale, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi cu alţi parteneri internaţionali pentru a împiedica Rusia să obţină finanţare de la aceste instituţii.

În vederea coordonării efortului internaţional, nou-înfiinţatul Grup operativ privind elitele, reprezentanţii şi oligarhii ruşi (REPO) facilitează cooperarea UE cu ţările G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite), precum şi cu Australia pentru punerea în aplicare a sancţiunilor.

UE colaborează îndeaproape cu numeroşi parteneri, însă fiecare dintre aceste ţări terţe decide în mod unilateral ce sancţiuni impune.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Economia Rusiei a scazut in 2022 cu 2,5 %,

    in UE inflatia e 10 - 20 %,de restul nici sa nu pomenim, 

    sanctiunile "destepte" au dat ROADE, 

    cine castiga din asta cel mai mult ?!

    raspunsul este EVIDENT 

    1. Si cand dai un pumn in nas cuiva te doare mana. Normal ca sanctiunile se simt si in Europa. Intr-un razboi toata lumea pierde.

      Oricum, inainte de a fi sanctiuni la petrol gaz, preturile au crescut imens. Ceea ce a ajutat rusia. Au scazut tocmai dupa sanctiuni. De fapt la gaz inca nu sunt sanctiuni oficiale, doar ca unii si-au redus cumpararile benevol sau din cauza nord stream 2. 

      Rusia va termina razboiul cand se termina banii(curand sa speram). Costurile razboiului din Ucraina sunt suportate de 50 de tari, mai mult de SUA, care are pib ul de 20 de ori ca rusia. Rusia suporta singura aceste costuri. Vom vedea cat rezista. Sanctiunile vor da rezultate, asa cred. E dureros si pt noi, dar sa nu uitam cine a inceput, sa nu uitam ce pret au platit ucrainienii.

      Deja in ianuarie rusia a intrat pe deficit bugetar de 25 mld dolari. Important e Biden sa tina pretul petrolului si a gazului jos(din fericire pt pretul la gaz vine vara). pt ca razboiul se rezuma la bani. stiiti? Mercenari, armament, consumabile salarii etc toate costa bani. Multi bani.

      Asa vor negocia rusii pacea, cand li se termina banii. Inainte nu. 

      Poate se hotarasc sa scape de Putin.

      Poate se gasesti un rus cu ceva bilute.

      Deocamdata Rusia pare o tara de eunuci subjugata de un nebun numit Putin! 

      1.3 Exact la asta ma gandeam si eu!

      La 1 an de zile Rusia contra 30+1 tari,

      speram sa nu tina mult,

      oare am calculat ceva GRESIT ?! 

      ... thnink tanck-urile americane incep sa realiizeze ca au apreciat gresit rezilienta rusiei ... murmureau ceva titluri recente ... parca rand ... interesant ca si "dezvaluirea" hersh a survenit cam tot atunci (toata vina este aruncata pe biden) ... mai nou si fosti de prin armata si inteligenta incep a fi publicati prin mainstream ... (si suna cam asa: a fost o idee buna... putin cel rau... dar se dovedeste a fi iluzorie...) ... dealtfel, economia occidentala este una puternic financializata ... bulele speculative fac ca marile averi sa fie puternic supraapreciate ... si ma indoiesc ca vor sustine efortul de razboi ... daca priviti doar la cifre pierdeti din vedere aspecte esentiale ... cum ar fi concedierile masive din it si banci (asta spune ceva despre asteptari) ... barfele spun ca se pregateste marginalizare lui zele ... si reorientarea pe asia pacific ... discursul lui biden a fost unul electoral ... iar pretul petrolului este tinut jos prin diminuarea rezervelor strategice ...

      ... ce au in comun un bugati de 1mil de euro ... si un logan de o mi euro?! ... in limbaj autohton: acel metal pretios numit fer ... cand nu mai e benzina ... loganalul poate deveni mai valoros ... pentru ca nu incorporeaza fibra de carbon ...

      ... i-ai sters pe rusi din swift ... tocmai ai lichidat o parte din datorie ... considerata dealtfel rezerva .... amu va trebui sa o absoarba dealeri primari ... te poti juca cu conversia long - short for so long ... inflatia te mai ajuta dar uzeaza votul ... cresterea dobanzilor iti pune sudul global in cap ... 

    a vazut cineva bursa rusiei impartita in cotatia ruble in gram aur?

    s c cret 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb