De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 238 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 153 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.363 de persoane. Alte 96.693 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 472.850 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 404 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.259 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 121 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.000 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 2 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 3 iunie a.c., 88 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.084 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 583 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
---
Pentru întreaga evoluţie a pandemiei în ţara noastră, click AICI
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2020, 14:35)
marea cacialma incepe sa se opresca.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.06.2020, 14:00)
La scoala prin care ai trecut cu firave competente ai fi invatat ca este "cacealma"
Asa, cu putin in cap, ai si tu pareri despre lume si viata. Vai, vai.
2. interes public
(mesaj trimis de alex în data de 03.06.2020, 10:54)
Consider ca ar fi in interesul intregii tari un demers prin care sa obtinem o analiza comparativa: cate vieti au fost salvate de masurile draconice pentru combaterea COVID-19 versus cate decese evitabile au survenit in aceasta perioada ca urmare a neglijarii celorlalte boli cronice (depresie, cancer, diabet, hepatite, etc).
Din pacate, cifrele sunt discutabile intrucat nu e clar daca un bolnav diagnosticat anterior cu cancer a decedat in aceasta perioada _din cauza_ COVID sau din cauza bolii cronice (cancer) dar _cu_ COVID.
3. fără titlu
(mesaj trimis de George în data de 04.06.2020, 14:26)
Am fost votant PNL dar nu mai imi trebuie ! Spania a putut prelungi starea de urgenta pana la 21 iunie, marii sfatuitori ai lui Johannis au zis 15 mai sa fie prima "deschidere", desi daca lockdown-ul era pastrat pana pe 31 mai acum era cu totul altceva...
Dar cand il ai ca si strateg pe un mic gainar ca Bogdan Micu de la Unifarm (stiti, afacerile cu combinezoane , masti samd gasite in aprilie la un pret cvadruplu) nu poti avea pretentii...
NESIMTIREA si INADECVAREA e la locul sau in Romanica penelista a lui musiu Vela & Arafat, cum bine a spus cineva NU VEDEM IN COMITETUL STRATEGIC EPIDEMIOLOGI CUM E DISTINSUL MOLNAR GEZA, PE DOMNUL VIRGIL MUSTA DE LA TIMISOARA NIMENI NU L-A CHEMAT LA BUCURESTI, NU APARE NICAIERI IN MEDIA RENUMITUL (intre specialisti )BIOLOG DUMITRU JARDAN ori excelentul statistician STEFAN LIICEANU !
Si nu , nu sunt platit de Sputnik (ca un binecunoscut postac de pe aici), dar M-AM SATURAT DE INCOMPETENTA si indeosebi de LIPSA TOTALA A EMPATIEI LA GUVERNANTI ! IN AFARA DE PROFESIONISTII TATARU SI RAFILA RESTUL SUNT ZERO BARAT !!!