Şeful Poliţiei Sinaia şi un om de afaceri, arestaţi preventiv

Andrei Stan
Anticorupţie / 14 ianuarie 2016

Şeful Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, şi omul de afaceri pe care acesta îl proteja, Cristian Simion, au fost arestaţi preventiv în această seară în dosarul de corupţie instrumentat de DNA Ploieşti, transmit surse din presă.

Magistraţii Tribunalului Prahova au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, decizia nefiind definitivă.

În acelaşi dosar este urmărit penal, sub control judiciar, adjunctul şefului Poliţiei Sinaia, Ionuţ Roşca, acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

Şeful Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, şi omul de afaceri Cristian Simion au fost reţinuţi ieri seară de procurorii anticorupţie.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Marin Tudorică este acuzat de trafic de influenţă şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în timp ce omul de afaceri Cristian Bogdan Simion este acuzat de cumpărare de influenţă şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb