9 MAI - ZIUA EUROPEI Europeni în obligaţii, nu şi în drepturi

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 mai 2016

Europeni în obligaţii, nu şi în drepturi

Klaus Iohannis este preocupat de alegerile locale, în timp ce şeful Guvernului său, Dacian Cioloş, ne spune că sănătatea a fost prioritatea sa "zero", iar şeful "Sănătăţii" - Cadariu Achimaş Patriciu - se crede într-un film cu James Bond, în mijlocul unei conspiraţii naţionale contra sa, din cauză că spitalele sunt spălate cu apă chioară.

Toate astea, într-o ţară din Uniunea Europeană, unde cetăţenilor li se cere să fie "europeni", cuminţi şi ascultători. La standard!

Trebuie să îţi plăteşti taxele. Ok. Dar cum? Te duci la Fisc, stai la coadă... mai stai puţin... încă... Poate aveai treabă!... Mai stai! În faţa ghişeului, sunt şanse mari să te confrunţi cu una din următoarele situaţii: 1. Ţi se spune, pe ton iritat-urlat, că ai greşit ceva în completarea documentelor şi o iei de la capăt; 2. Ţi se spune, pe ton iritat-urlat, că ai greşit ghişeul, stai la altă coadă... Trebuie să fii foarte atent, să te documentezi bine înainte. Orice greşeală se plăteşte şi nimeni nu te îndrumă, că doar nu e în fişa postului "grija faţă de cetăţean".

O aventură!

UE este până la ghişeu, dincolo e "statul".

Iar statul nu este niciodată UE.

Companiile de stat sunt în topul datornicilor... la stat! Penalităţile se acumulează, dau contorul peste cap, dar "Asta e, ce putem face?" UE e până la uşă.

La fel, până la poarta spitalului... Femeia de serviciu, care tocmai a spălat cu apă de ploaie, urlă să ocoleşti podeaua umedă, liftiera are propriile "norme", care nu ţin cont de UE, de boli sau de probleme... Şi ea ţipă, dacă nu îi respecţi regulile nescrise, pe care nu ai decât să le visezi.

La noi, UE se opreşte chiar şi înainte de spaţiile verzi: "Nu călcaţi iarba!" Aici, spre deosebire de spital sau Fisc, măcar există un indicator. Sau un paznic, plătit din bani publici să străjuiască iarba, gata să se răs-teas-că şi el sau să dea amenzi!

Nu contează că în toate ţările europene, în parcuri se fac picnicuri (nu grătare!), se citeşte... direct pe iarbă.

Un loc unde găseşti UE este banca.

Ce-i drept, băncile sunt instituţii private.

Acolo, ţi se vorbeşte mieros! Se împachetează frumos produse pe care nu le înţelegi, dar de care sigur, sigur ai nevoie, şi apoi, dacă ai dat de probleme, eşti de vină pentru că nu ai citit paragraful cu litere minuscule de la pagina 58, pe care, însă, l-ai semnat. Trebuia să fii jurist, analist, notar, ca orice cetăţean inteligent din UE, ca şi când UE ar fi doar pentru jurişti, analişti şi notari. Bancherii nu au nici o responsabilitate, ca şi când aşa ar fi şi în UE.

Statul e în UE doar când preia "copy-paste" legislaţie europeană fără să judece vreun pic adecvarea la situaţia locală, fără responsabilitate şi fără remuşcări.

Avem "bail-in" (n.r. legea care dă posibilitatea băncilor cu probleme să se salveze cu banii din depozite), porcul trebuie "anesteziat" înainte de tăiere, vacile trebuie mulse într-un anumit fel. Animalele au chip-uri.

Le facem pe toate, suntem cuminţi şi ascultători!

Dar, pentru stat, nu este nici o problemă că avem infecţii în spitale, profesori mahalagii în şcoli, traficanţi în chip de vameşi, infractori în chip de poliţişti şi judecători, şpăgari de partid, mafioţi în funcţii publice. Nu-i nici o problemă că dăm de zece ori mai mult decât în Germania pe un dezinfectant pe care îl primim diluat, deşi puterea noastră de cumpărare nu se compară cu Germania.

Probabil că acesta este cazul şi cu standardul UE pe care îl respectă statul român, cu toată funcţionărimea - diluat de zece ori şi de zece ori mai scump!

Băştinaşii să se ducă dracu'!

Trăiască Europa!

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. problema este la functionarul public,care nu este capabil sa faca job-ul pentru care a fost angajat

    draga Adina, senzational articol. Uniunea nu are nicio vino ca noi suntem convinsi sa ne furam singuri caciula.

    functionarii prost platiti dintre care unii incompetenti sunt condusi de politicieni in marea lor majorritate hoti si mincinosi, dar care sunt votati de o populatie saraca pentru o mica pomana electorala odata la 4 ani ... toate guvernate de o legislatie intentionat facuta sa poata fi ocolita de unii

    Domnilor, dar chiar nimeni, nimeni, nu suspecteaza ca Uniunea Europeana este doar masca neagra de pe ochii hotului?! Suntem o natiune antrenata in comunism, nu reusim deloc sa vedem ce bine seamana capitalismul cu comunismul, cand amandoua au "programe" pentru indeplinirea carora masa populatiei europene trebuie sa accepte privatiuni, in beneficiul catorva, iar natiunile periferice trebuie sa accepte privatiuni spre folosul statelor conducatoare, unde se gasesc si beneficiarii din varf.

    Democratia asta europeana, privita in fata, nu este decat vasalitate perfida. 

    1. Corect

    De acord.

    Ar fi interesant de vazut cine a semnat acele contracte din partea Statului si de catre cine? Sunt convins ca toti politicienii pin umarul la greu ca acest guvern sa esueze ca sa demonstreze ca tot penalii sunt mai buni..De ce pe vremea lui Ponta nu erau greve, nu se votau legi cu pensii speciale etc.

    dar nici pe Ciolos nu prea il inteleg de ce se concentreaza mai mult pe masuri sociale in loc sa taie in carne vie ca oricum nu are nimic de pierdut? La CNADR trebuie dati afara cateva mii de persoane care taie frunze la caini! Aceasta institutie mananca sute de milioane de eur degeaba! 

    1. pentru ca valoarea Goodwill pe 2011, 2012, 2013 trebuie modificata, in rapoartele financiare luandu-de in calcul faptul ca BCR a fost inregistrata in Moldova si nu Romania, Astfel ramane o valoare ridicata a Goodwill care trebuie scazuta din CORE Equity Tier One si astfel stricand raportarea CRR...Greseala de amortizare din 2013 a fost deja corectata, probabil s-a observat ca Oltchim si-a micsorat capitalul social in 2007 dupa o hotarare a tribunalului Vrancea:-)

    bravo , Adina !!

    Chiar nu vad ce vina are UE ca majoritatea votantilor din tara asta e batuta in cap.

    1. nu cumva tu esti batut in cap? Toate partidele au trecut pe la guvernare. Toate partidele sunt complice la furtul generalizat petrecut in ultimii 8 ani de la intrarea in UE.

      Si inainte de UE nu se fura? Ce treaba are UE ca noi votam cu gura plina de mititei?

      Intrarea in UE s-a facut si pentru un progres institutional. In Vest, indiferent de cine vine la putere, institutia in sine nu va derapa dupa poftele alesului. Alesul stabileste noi prioritati, dar etica muncii nu o poate schimba.

      Articolul subliniaza faptul ca INSTITUTIA, la baza statului roman, a progresat mult prea putin in acesti 8 ani. Tu nu alegi, in procesul electoral, medicul, vamesul, procurorul, politistul, sristul. Tu alegi doar un politician. Care, daca se opune sistemului, este zburat in doua zile din functie. Chiar si printr-o inscenare. 

      Mai mult decat sa voteze, ce pot face votantii? Dar cu cine sa voteze? Si dupa ce au votat daca unul e mai...mai..ca cel de dinaintea lui...votantii ce sa faca? Sa-l dea jos! Si dupa? Sa puna pe altii...mai..mai ca predecesorii lor..Si apoi? O luam de la capat!!! Bravo, Dyogene!!

      Dyogene, tu esti singurul nebatut in cap, din tara asta batuta in cap.

      Esti cel destept. Esti grozavul. Tu meritai sa te nasti pe malurile Tamisei, pe malurile Senei, pe malurile Rinului. Cum dracului sa ai tu ghinionul asta se te nasti pe malurile Garlei si sa vorbesti romaneste?!

      Parinti batuti in cap, nu-i asa? 

      Te-ai sters de mustar inainte de a debita ineptii?

    Articolul nu are nici un mesaj. Unde e vina UE în toată treaba asta? Poate mesajul era ca regulile se aplică doar cetățenilor de rând nu și statului în sine, ca reforma UE este aplicată de statul român doar la suprafata? Mesajul e neclar și inutil.

    1. Neclar si inutil esti tu! Mesajul e cat se poate de simplu si real - noi, cetatenii, cu salarii romanesti si taxe europene, trebuie sa respectam tot ce ne cere mama UE si, in schimb, nu primim nimic european, nici macar vreun serviciu sau vreun tratament decent. Capisci??

      auzi tupeu sa vrei drepturi. Ii spusa-i lui Mugur ca ne muta capitala vienezu la Chisinau sa-i iasa lui Bine in catastife. Ei si care-i problema? Se acreste REZERVA 2009...ASCH. VAX ALBINA. LA MULTI ANI , DRAGI Brute , Traiasca Dracula, cel mai iubit dintre brutele mioritice:-)

      Hshhsha

      Draculalend:)))) 

      Pai, mesajul care "era", ala este. Cum se face ca ai priceput?

    Integrarea in UE inca nu ne-a crescut prea mult PIB-ul ... cand vom avea un pib/locuitor cat in germania sau benelux vom avea si beneficii asemanatoare. Pana atunci ... vom avea doar obligatii ca in ue.

    Intrebarea ar putea fi: am fi avut sanse sa ne crestem pib-ul fara integrare in ue si sa ne dezvoltam mai repede in afara ue? Eu cred ca nu.  

    Si atunci articolul e doar un semn de frustrare pe care o inteleg.

    Era o vorba care spunea ca Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista. Asa si cu ue, ne sprijuna si ne impinge de la spate sa ne reformam institutiile, dar cu masura ca doar nu au interes sa ne dezvoltam prea mult sa le facem concurenta. Mai tine si de politicienii romani sa-si faca treaba, dar ei se ocupa de furat. 

    1. Mai citește. Belarus a avut fost nu mai puțin decât "tigrul economic" din Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb