A&D Pharma anunţă deschiderea primei clinici Anima

F. A.
Companii #Sănătate / 3 iunie 2010

A&D Pharma Holdings, compania olandeză de tip holding care deţine cea mai mare activitate comercială integrată din domeniul distribuţiei, serviciilor de vânzare şi marketing şi a vânzării cu amănuntul a produselor farmaceutice din ţara noastră anunţă deschiderea primei clinici Anima în Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Clinica Anima Victoriei este prima unitate dezvoltată de linia de business Anima Specialty Medical Services, linie înfiinţată la începutul anului 2010 în parteneriat cu o echipă selecţionată de medici de renume şi profesionişti din domeniul sănătăţii ca răspuns la creşterea cererii pentru servicii medicale private în România.

"În cei peste 16 ani de când grupul A&D Pharma activează în domeniul sănătăţii în România am acumulat o vastă experienţă pe care o investim acum în dezvoltarea reţelei Anima. Pe termen lung suntem încrezători în faptul că Anima nu va fi doar un business solid, dar va contribui totodată la îmbunătăţirea calităţii vieţii unui număr foarte mare de oameni.

Clinica Anima Victoriei este una dintre cele mai moderne din România, oferind pacienţilor nu doar servicii de calitate, cât mai ales o echipă de medici experimentaţi de o calitate umană deosebită," a afirmat Robert Popescu, CEO A&D Pharma.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb