Azi, în cadrul conferinţei "Youngsters meet clusters, tourism and innovation", a fost lansat primul cluster de turism din lume dedicat tinerilor, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism (DIMMMAT).
Lansarea clusterului de turism dedicat tinerilor a avut loc în prezenţa Secretarului General al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, înalţi oficiali ai Guvernului României şi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, potrivit sursei citate.
Taleb Rifai, Secretarul General al Organizaţiei Mondiale a Turismului a declarat: "Am susţinut înfiinţarea acestui cluster încă de acum şase luni când domnul ministru mi-a spus despre ideea sa. De ce? Pentru că aveţi toate premisele pentru a reuşi. România reprezintă viitorul Europei în turism, este o ţară care promite, care are autenticitate şi dinamism în acelaşi timp".
"Sunt un susţinător al parteneriatului public privat şi văd în acest cluster un exemplu de parteneriat care trebuie să aibă ca prioritate atragerea de finanţări pentru start-up-urile din domeniu, pentru că dacă vrem o dinamică în turism, avem nevoie de IMM-uri. Vreau să cred că această iniţiativă va reprezenta motorul înfiinţării unor clustere similare în Europa şi de ce nu un model de bune practici în lume" a declarat Florin Nicolae Jianu, ministru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.
"Rolul acestui cluster de turism de tineret este să adune la aceeaşi masă instituţii de stat, companii private şi organisme internaţionale care au un interes comun în promovarea turismului de tineret în România. Sunt entuziasmat şi bucuros să lansez acest cluster şi sper să fie unul de succes. Este adevărat că tinerii cheltuiesc mai puţin într-o călătorie, însă călătoresc mai des şi în grupuri mai mari, iar mesajele lor răspândite pe reţelele de socializare în străinătate pot aduce un plus de promovare gratuită României, aşa că turismul de tineret este o nişă pe care cred că ţara noastră trebuie să o valorifice mai mult, aşa cum a propus şi OMT în Masterplan-ul de promovare a României" a declarat Răzvan Pascu, fondator al clusterului în turism dedicat tinerilor.
Răzvan Pascu este consultant în marketing turistic care urmează cursurile unui Executive MBA la Universitatea din Viena şi care a fost ales de revista Forbes în 2013 unul dintre cei 30 de tineri sub 30 de ani care merită urmăriţi în România, mai notează comunicarea.
Cluster este o structură de sprijin (formă de asociere) pentru afacerile dintr-un anumit domeniu, structură care include firme interconectate, furnizori, instituţii si organizaţii conexe. Aceasta este o entitate care presupune aducerea la aceeaşi masă a unor companii de stat, instituţii de stat dar şi companii private, care au acelaşi scop.
Membri potenţiali ai unui cluster de turism sunt autorităţi publice central şi locale, instituţii de învăţământ, asociaţii, ONG-uri, companii private şi de stat.