A venit, a venit toaaamnaa!

După o - binemeritată? - vacanţă de vară, casa de licitaţie de obiecte de artă şi colecţie şi-a reluat vînzările încă din prima duminică. Era timpul, nu de alta, dar duminica asta este rîndul Monavissei şi, în sfîrşit, în acest an s-a reuşit o îmbîrligare ordonată a licitaţiilor celor două case, astfel încît să nu mai existe suprapuneri decît poate cu Rom-antique-uri sau Sutu-ri, adică tîrgul colecţionarilor petrecut tot mai des - şi duminica asta - în curtea Muzeului Bucureştiului. Dacă la Sutu sînt aşteptaţi mai ales nepricepuţii, profanii, ca să nu le zicem altfel, care să plătească preţurile jenant de exorbitante cerute pentru obiecte de tîrg de vechituri, deşi şi acolo se sare gardul, de parcă tarabele ar avea vitrină cu firmă de neon şi chirii ample, dincolo, în diagonală, la Alis, vin specialiştii, cei care ştiu nişte lucruri uneori chiar mai bine decît organizatorii. La licitaţie oamenii au avut chef de cumpărături şi, paradoxal după un sezon de aruncat cu bani în scop de relaxare, au avut şi fondurile necesare unor achiziţii la preţuri mari. Cel mai tare preţ a fost realizat, desigur, la Pictură şi tot desigur pentru o pictură de Jean Cheller. Surpriza vine din faptul că pentru Cheller s-a obţinut un preţ mai mare decît chiar pentru un Nicolae Grigorescu. Este drept că dacă Jean Cheller este un tablou în ulei, de dimensiuni medii, "Vedere dintr-un oraş breton" este un desen mic, aproape miniatural, în creion, cu autentificare de Gh. N. Grigorescu, sub forma mărturisirii scrise de mînă că "prezentul desen este de tătal meu pictorul N. Grigorescu". Primul a urcat de la 50 de milioane la exact dublul acestui preţ, în timp ce Grigorescu a venit chiar mai de jos, de la numai o mie de dolari, adică 3 mii de lei, noi, şi a ajuns la 95 de milioane de lei, vechi. Dacă aţi ameţit cu tot felul de exprimări financiare, înseamnă că încă nu v-aţi obişnuit cu haosul fiscal de la noi. Ar trebui să vorbim în euro, dar nu cred că merită să pomenim de sisteme funcţionale în casa nebuniei financiare. Următoarele preţuri ale clasamentului înseamnă tot atîtea creşteri semnificative ale strigării: "La chei", şi nu lachei, cum s-a înţeles, de Schweitzer-Cumpăna a fost vîndut cu 70 de milioane, exact dublul pornirii, "Crini şi garoafe", acuarelă în stilul migălos şi inconfundabil al lui Ignat Bednarik a ajuns la 55 de milioane, pornind de la un obişnuit 10 milioane, probabil cel mai mare salt, pentru că "Tarm" de Kimon Loghi a urcat doar de 4 ori şi ceva, de la 8 la 36 de milioane. Dacă pînă aici am întîlnit numai nume cunoscute, cel puţin cititorilor noştri, urmează şi Nicolae Ştefănescu, un alt "teribil de uitat" al picturii româneşti, despre care se ştie că s-a născut în 1911, dar nu se ştie cînd, eu aş spune şi dacă, ne-a părăsit. Peisajul său din Cotroceni a fost expus la Dalles, în 1947, şi este un peisaj urban sănătos, demn să cucerească un proaspăt proprietar de vilă retrocedată, că nici unul dintre preşedinţii României, cei trei din ultimul timp, că de la Ceaşcă nu aveam pretenţii, nu se arată interesaţi de artă, altfel ar fi dormit în muzeul din aceeaşi clădire cu biroul lor. Eu cel puţin aşa voi face cînd voi fi preşedinte. Iar cînd voi fi prim-ministru îmi voi face şi eu un muzeu, dar nu la Casa şi pe banii poporului. Dar pînă atunci avem timp destul să lămurim că pictura lui Nicolae Ştefănescu a fost propusă cu 12 milioane şi s-a dat cu 30. Cu acelaşi preţ a plecat o pictură cu o semnătură mult mai cunoscută: "Bărci pescăreşti" de Ion Pacea, propusă cu 25 de milioane. Fără îndoială, am revenit în lumea numelor mari: "Peisaj cu case" de Lucian Grigorescu, propus cu 20 de milioane şi vîndut cu 28, "Case la Balcic" de Adam Bălţatu, oferit cu 12 milioane şi dat cu 22. La acelaşi preţ, de adjudecare şi de pornire, s-a vîndut o fiinţă a Balcicului, o "Tătăroaică" de Iser, lucrare pentru care se aştepta oricum mai mult, dar şi o altă acuarelă, de Schweitzer-Cumpăna, portretul unui adept al lui Bachus, în plin ritual, cu toiul în gură, lucrare pe care se cereau 10 milioane. În staţionare, la 16 milioane, s-a vîndut un pastel de Mişu Teişanu, o poartă în arcadă cu frunziş de toamnă. La 15 milioane avem două poziţii, una de Lucia Dem. Bălăcescu, un "Vas cu flori" apreciat iniţial la doar 7 milioane, şi "Garoafe roşii" de Leon Al. Biju, vîndut în staţionare. Am putea continua pînă la finalul episodului de astăzi, cu picturi vîndute cu cîteva milioane, multe în creştere îndrăzneaţă, dar nu suficientă pentru a putea spune că am descoperit pictorul pe care licitaţiile îl vor chelleriza, adică îi vor urca în mod exploziv cota. Ar fi însă nedrept faţă de reuşitele de la alte secţiuni ale licitaţiei. Ar fi nedrept, în primul rînd, faţă de o carafă de argint 800 cu o minunată lucrătură de mînă, propusă cu aproape 20 de milioane şi dată cu 70, dar şi faţă de o bogată broşă din aur de diferite calităţi de care atîrnă pandantive cu briliante, din cele adevărate, nu Mute. Dar Argintăria este mai tare decît bijuteriile, oferind dese preţuri de peste 10 milioane, iar pentru o fructieră din argint 800, dar şi sterling, cu cristal fasetat şi lucrătură Art Nouveau, preţul a crescut de peste 6 ori, de la 7 la 46 de milioane, că doar toamna e anotimpul fructelor şi trebuie să aibă tot omul în ce să le pună. Din patru sculpturi nu s-a vîndut nici una, exact la fel s-au petrecut lucrurile la Icoane, în schimb la Mobilier, numai una dintre propuneri nu s-a vîndut. Pe o uriaşă şi zdravănă canapea de hol, din cea pe care dacă stai ai senzaţia că te-ai aşezat cu două etaje mai jos, s-au cerut 10 milioane şi s-au obţinut 32. Ca să nu mai vorbim de ce la modă sînt piedestalurile, de zici că toamna se taie capete şi are lumea nevoie de un postament potrivit. Acum s-au vîndut bine exact două, de zici că sînt apropourile Alianţei pentru preşedinţii celor două camere parlamentare. Pentru senator avem un piedestal mai înalt şi mai suplu, sculptat cu frunze de acant, propus cu 6 milioane dar dat cu 18, tot atît cu cît s-a vîndut şi cel pentru deputat, mai robust, dar mai scund niţel la înălţime şi pitic de-a dreptul la preţul de ofertă: numai 3 milioane. Un adevărat chilipir, deşi cum merg lucrurile cu priceperea în tehnica politică şi voinţa de acţiune, destinatarul va mai sta mult şi bine cu capul pe piedestalul propriu, cel din dotarea naturală. Actuala opoziţie ştie ceva, şi o bănuiesc că ea a luat, ca răspuns la acţiunea oranj cu piedestalurile, două superbe scaune Napoleon, cu numai 14 milioane. În schimb nici DA, nici fostul PSD cruce PUR nu s-au înghesuit la o masă cu două blaturi, cîte unul pentru fiecare cameră legislativă, şi astfel a rămas nevîndută masa negocierilor, în lipsă de consens naţional. O secţiune la care s-a lichidat total stocul, deşi nu au fost vehiculate solduri, este Ceasuri, cu trei reuşite din tot atîtea oferte. Primul a fost propus cu 2 milioane şi s-a dat cu 2 milioane, al doilea a meritat tot cît s-a cerut, de această dată 10 milioane. Al treilea, însă, a dezlănţuit pasiunile celor cu ochii pe limbile care măsoară timpul: ceas de mînă Jaeger Le Coultre Reverso, înseriat, nici măcar de aur, propus cu 15 milioane, scos cu 46, cu siguranţă cel mai mare preţ obţinut pentru un ceas, cel puţin la Alis şi în acest an. Pînă şi cărţile au contribuit la succesul licitaţiei, cele 15 volume ale lucrării "Academy Architecture and Architectural Review" din perioada 1894 -1908 primind preţul cerut, un milion pe volum, la gramadă. Dacă anul licitaţiilor ar fi ca anul bisericesc, să înceapă la 1 septembrie, am putea spune că semne bune anul are. Dar cum au fost şi "păgînii" care şi-au ţinut şedinţa lunară şi în august, păstrăm doar semnele bune care sperăm să ni se arate mai des, la fiecare licitaţie dacă s-ar putea.