ABN AMRO Bank de două ori premiată pentru Programul Valori Europene

Comunicat ABN AMRO
Ziarul BURSA #Companii / 23 martie 2007

ABN AMRO Bank a primit 2 distincţii din partea Academiei de Studii Economice Bucureşti, cu prilejul încheierii celei de a 4-a ediţii a programului ABN AMRO Valori Europene, ca o recunoaştere a contribuţiei aduse la perfecţionarea viitorilor specialişti financiari-bancari.

Astfel, ABN AMRO Bank a primit Diploma de Excelenţă pentru Iniţierea şi Realizarea Programului ABN AMRO Valori Europene, pentru promovarea culturii instituţionale bancare în beneficiul studenţilor de la ASE, iar domnului Peter Weiss, Preşedinte ABN Amro Bank i-a fost înmânată Diploma de excelenţă pentru implicarea exemplară în procesul de formare profesională a studenţilor de la ASE.

Programul ABN AMRO Valori europene este desfăşurat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti şi se adresează studenţilor anului IV. Până în prezent peste 200 de studenţi au fost înscrişi la cursuri în intervalul 2003-2006. În anul universitar 2006-2007 au participat la cursuri, seminarii, dezbateri aproximativ 60 de studenţi din ultimul an ai Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, ai Facultăţii de Finanţe şi Bănci, precum şi ai altor facultăţi din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Începând cu ediţia 2006-2007, acesta a fost inclus în programa şcolară a cursurilor universitare din cadrul ASE. De asemenea, o noutate absolută o reprezintă faptul că studenţii care au absolvit acest curs au primit credite transferabile.

Programul include cursuri, seminarii interactive şi ateliere de lucru în cadrul cărora sunt prezentate experienţa şi tradiţia europeană în promovarea valorilor recunoscute în instituţiile financiare ale ţărilor Comunităţii Europene, valori ce reprezintă, în acelaşi timp, principiile ABN AMRO: integritate, profesionalism, respect şi spirit de echipă. Pe parcusul programului, au participat la întâlnirile cu studenţii şi le-au împărtăşit din experienţa lor, reprezentanţi ai managementului ABN AMRO Romania, dintre care enumerăm: dl. Peter Weiss, President; dl. Radu Crăciun, Head of Research; dna. Raluca Mandache Simu, Head of Communications; dl. Valentin Galatanu, Head of Transaction Banking, precum şi alţi specialişti ai ABN AMRO Romania.

Prin continuarea acestui amplu program, ABN AMRO îşi propune să sprijine eforturile depuse de instituţiile academice din România de a oferi studenţilor condiţii optime de pregătire în formarea lor ca specialişti în domeniul financiar-bancar. O mare parte dintre aceşti studenţi lucrează deja în instituţii financiar-bancare de renume din România, printre care se numără şi ABN AMRO Bank.

Esenţa Programului ABN AMRO Valori Europene reprezintă un pionierat prin obiectivul pe care şi-l propune, venind în sprijinul instituţiilor academice din România, prin formarea viitorilor specialişti din domeniul financiar-bancar nu numai din perspectiva cunoştinţelor tehnice necesare, ci şi din perspectiva integrării lor într-o cultură instituţională de tip european.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb