ACL: "Guvernul să introducă Autostrada Piteşti-Sibiu în Masterplanul de Transport"

V.B.
Companii #Transporturi / 20 octombrie 2014

Actualizare 20:47 CJ Ilfov: Petrache îi cere lui Rus includerea Inelului 2 al Centurii în Masterplan

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Marian Petrache, îi cere ministrului Transporturilor, Ioan Rus, includerea "Inelului 2 al Centurii Bucureştiului" şi a "Nodului Intermodal Bucureşti-Ilfov" în varianta finală a Master Planului General de Transport al României, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

"Ultima variantă a Master Planului General de Transport aflat în dezbatere publică, a generat opinii ale organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale, dar şi ale administraţiilor locale şi judeţene, cu privire la priorităţile strategice incluse în acest document programatic. În urma analizei Master Planului General de Transport, s-a constatat absenţa celor două proiecte strategice ale Consiliului Judeţean Ilfov", se mai arată în comunicat.

Şeful CJ Ilfov susţine că, prin realizarea acestor proiecte, se creează o legatură rutieră directă şi eficientă între cele trei autostrăzi existente în jurul municipiului Bucureşti: A1-Piteşti, A2-Constanţa şi A3-Braşov, asigurând în acelaşi timp dezvoltarea unor proiecte aflate în strategia de dezvoltare a judeţului Ilfov. Petrache menţionează că Nodul Intermodal Bucureşti-Ilfov a reuşit deja să obţină finanţare de la Uniunea Europeană.

"Atât Consiliul Judeţean Ilfov, cât şi Ministerul Transporturilor susţin introducerea acestor două proiecte cu impact social şi economic de viitor, asupra regiunii Bucureşti-Ilfov, în priorităţile Master Planului General de Transport al României", conchide comunicatul citat.

---

Parlamentarii PNL şi PDL de Argeş, Vâlcea şi Sibiu au cerut astăzi, într-o conferinţă de presă, ca Guvernul să introducă Autostrada Piteşti-Sibiu în Masterplanul General de Transport, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Astfel, deputaţii Cristian Buican (PNL), Theodor Nicolescu (PNL), Mircea Cazan (PNL), Cătălin Teodorescu (PDL) şi senatorii Ion Popa (PNL) şi Ionuţ Zisu (PNL) au anunţat public demersul comun iniţiat către Guvernul României şi Ministerul Transporturilor. Parlamentarii ACL solicită, printr-o scrisoare deschisă, revizuirea Masterplan-ului General de Transport, precum şi introducerea tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti ca obiectiv prioritar în construcţia autostrăzilor din ţara noastră.

Parlamentarii din cele trei judeţe au iniţiat şi o petiţie pentru construirea Autostrăzii Sibiu-Piteşti care va fi trimisă Comisiei Europene şi va fi susţinută în Parlamentul European de către eurodeputaţii Alianţei Creştin Liberale. Strângerea de semnături de susţinere a petiţiei va avea loc în perioada următoare, când în cele trei judeţe vor fi amenajate corturi speciale, iar echipe mobile se vor deplasa în mediul rural şi mediul urban, se mai arată în comunicat.

Cristian Buican, secretar al Biroului permanent din Camera Deputaţilor, a declarat: "Demersul nostru porneşte de la faptul că, atunci când s-a elaborat Masterplan-ul General de Transport, au fost făcute nişte greşeli de calcul care au stat la baza documentului. Există dispute între specialiştii din domeniul transporturilor şi specialiştii din Ministerul Transporturilor în privinţa datelor folosite la fundamentarea Masterplan-ului. De asemenea, demersul nostru se bazează pe faptul că Ministerul Transporturilor, în ultima perioadă, a schimbat prioritizarea construirii de autostrăzi cu soluţia provizorie reprezentată de drumurile expres. Demersul nostru este susţinut de necesitatea completării Coridorului Paneuropean 4 prin construirea tronsonului Sibiu-Piteşti ca o parte importantă a infrastructurii de transport rutier din România".

Parlamentarii reclamă faptul că decizia de a nu mai construi Autostrada Piteşti-Sibiu a fost luată "ignorând total importanţa acestei investiţii pentru dezvoltarea şi susţinerea economiei României, cu precădere economia locală din judeţele Argeş, Vâlcea şi Sibiu".

"La Argeş, spre exemplu, se găseşte constructorul de automobile Dacia, cel mai mare contributor la bugetul de stat, care produce circa 3% din PIB-ul României, unde muncesc aproximativ 17.000 de persoane numai pe platforma Dacia, la care se adaugă alte circa 200.000 de persoane în industria pe orizontală. Ca să vă faceţi o imagine mai clară privind ceea ce înseamnă pentru Dacia această autostradă, pot să vă spun că pierderile companiei se cifrează, în lipsa acestui tronson, la peste 10 milioane de euro anual, adică un cost suplimentar de 60 euro la fiecare autoturism. De la Dacia pleacă şi vin zilnic 2000 de camioane care transportă atât autovehicule, cât şi componente auto", a declarat Ion Popa.

La rândul său, Theodor Nicolescu a spus: "În ultimii doi ani s-a jucat o adevărată alba-neagra cu soarta Autostrăzii Piteşti-Sibiu. Îmi aduc aminte de situaţia penibilă în care premierul Victor Ponta, aflat la Piteşti, anunţa că tronsonul va fi construit începând cu 2015, timp în care ministrul responsabil cu Marile Proiecte de la acea vreme, Dan Şova, anunţa pe Facebook că acest proiect nu poate începe mai devreme de 2017. Vrem să se termine odată acest joc de-a alba-neagra cu Austostrada Piteşti-Sibiu, şi să începem să o construim efectiv".

Totodată, Mircea Cazan a cerut Executivului şi premierului Victor Ponta să clarifice care sunt adevărurile şi minciunile spuse de reprezentanţii guvernamentali privind Autostrada Piteşti-Sibiu: "Anul trecut, pe 26 iulie, aflat la Sibiu într-o conferinţă de presă, domnul Victor Ponta a declarat că lotul de autostradă între Sibiu şi Piteşti se va face pe Coridorul 4 Paneuropean, iar acum, conexiunea dintre cele două oraşe apare ca drum expres. Pe 1 octombrie, în faţa Comisiilor de Transport, fără echivoc, domnul Ioan Rus a spus că tronsonul rămâne drum expres, ca apoi, la nici opt zile, domnul Victor Ponta să îl transforme din nou în autostradă".

Tronsonul de Autostradă Piteşti-Sibiu, în forma proiectată, are o lungime de 116 km, iar costurile realizării sale au fost evaluate la 2,3 miliarde euro, dintre care 85% pot fi atraşi din finanţare europeană, rămânând ca de la bugetul de stat să fie suportată doar 15% din investiţie, circa 480 milioane euro, conchide comunicatul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb