Acţiunea Populară cere demiterea lui Marian Sîrbu

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Politică / 12 martie 2004

Referitor la acuzaţiile formulate de domnul Emil Constantinescu, preşedintele Acţiunii Populare, la adresa domnului Marian Sîrbu, ministru delegat pentru relaţiile cu partenerii sociali, făcute cu prilejul conferinţei de presă din data de 11 martie 2004, cabinetul ministrului delegat face următoarele precizări: "Considerăm afirmaţiile făcute de domnul Emil Constantinescu ca fiind calomnioase, fară nici un temei real. Ele exprimă reaua credinţă a celor 15.000 de specialişti, care lăsaţi la vatră de votul popular din noiembrie 2000 au produs o listă de acuzaţii numai pentru a fi băgaţi în seamă, în disperarea lor de a-şi aduce liderul în prim plan mediatic şi politic".

Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi Casele de Pensii s-au specializat în tranzacţii cu imobile şi terenuri la preţuri supraevaluate, susţine preşedintele Acţiunii Populare, Emil Constantinescu. Liderul AP a declarat ieri, în conferinţa de presă săptămînală a partidului, că instituţiile menţionate "au cumpărat clădiri de la persoane fizice sau mici SRL-uri, pe care acestea le achiziţionaseră cu puţin timp în urmă, de regulă de la stat, la sume mult mai mici". AP îl acuză pe Marian Sîrbu, fostul ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, că ar fi patronat numeroase afaceri în dauna pensionarilor, salariaţilor şi şomerilor. "În 2002, Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale a cumpărat de la SC "Frottierex" o hală şi o clădire cu terenul aferent, cu suma de 3,9 milioane de dolari", a exemplificat Emil Constantinescu. Casa Naţională de Pensii este învinuită de AP că a plătit cu peste 1.000 de dolari pe metrul pătrat de teren, în condiţiile în care preţul mediu în Bucureşti este de 300 de dolari, iar cel maxim de 600.

Abuzurile au fost certificate de Curtea de Conturi, care a stabilit în urma unui control, că bugetul asigurărilor sociale a fost prejudiciat cu 83 miliarde de lei. AP consideră că fenomenul ingineriilor imobiliare este prezent în majoritatea judeţelor, exemplele oferite fiind doar vîrful ice-bergului.

AP cere demiterea ministrului delegat Marian Sîrbu, iar Parchetului Naţional Anticorupţie - să înceapă anchetarea fostului preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, Petre Ciotlos, a actualului preşedinte - Ion Giurescu, a directorului general al Casei Judeţene de Pensii Galaţi - Georgeta Modiga, a inspectorului şef al Inspectoratului teritorial de Muncă Dîmboviţa - Vlad Călin Decebal, şi a directorului executiv al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă - Dumitru Pelican.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb