Acţiunile "Azomureş" Târgu Mureş s-au scumpit, în ultima lună, cu 7,4%

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 14 mai 2010

Acţiunile "Azomureş" Târgu Mureş s-au scumpit, în ultima lună, cu 7,4%

Titlurile producătorului de îngrăşăminte "Azomureş" Târgu Mureş, listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AZO au reprezentat, în ultima lună, cel mai bun plasament financiar, aducând randamente maxime pentru persoanele care au vrut să-şi fructifice veniturile prin intermediul pieţei de capital. Astfel, inves-titorii care s-au orientat către titlurile AZO ar fi înregistrat, în perioada 12 aprilie - 12 mai, sporirea veniturilor cu 7,4%, dacă s-ar fi hotărât să-şi vândă acţiunile miercuri.

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o depreciere de 14%, în perioada analizată, în timp ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de inves-tiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o scădere de 18,23%. Şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, s-a depreciat cu 15,37%, la 525 puncte.

Tot pe minus au fost şi persoanele care au preferat, la 12 aprilie, să constituie depozite în lei la băncile comerciale. Cei mai inspiraţi însă au fost investitorii care s-au orientat spre MKB Romexterra Bank, raportând o pierdere de numai 0,37% din suma investită iniţial, spre deosebire de persoanele care s-au orientat către alte bănci.

În schimb, persoanele care şi-au direcţionat economiile într-un depozit lunar în euro la o bancă comercială au raportat câştiguri uşoare. Astfel, cei care au optat pentru această categorie de plasament, au obţinut în continuare un câştig de 0,27% dacă au optat pentru depozitele în euro de la "ATE Bank", Banca Comercială Carpatica sau Marfin Bank.

La acelaşi pol s-au situat şi persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Investitorii care s-au orientat către fondul "Omnitrust", au înregis-trat cele mai mari câştiguri la această variantă de plasament, raportând o creştere de 8,56% a sumei investite iniţial.

În schimb, investitorii care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în speranţa că preţul aurului îşi va continua marşul pozitiv, s-au dovedit în continuare extrem de inspiraţi. Cotaţia metalului galben a cres-cut cu 15% în perioada analizată, pe fondul ieftinirii preţului acestuia la nivel mon-dial.

Persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în această perioadă, fiind mai puţin încrezătoare în oportunităţiile oferite de piaţă, nu s-au bucurat prea mult de decizie. Leul şi-a continuat marşul negativ în raport cu moneda euro, iar cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 1,07%.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb