Principalii indici bursieri europeni au încheiat tranzacţiile de astăzi în scădere, după apariţia unor date din SUA ce indică o evoluţie dezamăgitoare a sectorului serviciilor, în timp ce, pe de altă parte, comenzile primite de fabricile americane au depăşit aşteptările analiştilor.
CAC 40 al bursei din Paris a coborât cu 0,47%, la 4.227,54 puncte, DAX din Frankfurt cu 0,08%, la 9.428 puncte, iar FTSE 100 a stagnat la Londra, la valoarea de 6.730,73 puncte.