Acţiunile Meta, compania-mamă a Facebook, au crescut joi cu 15%, după ce compania a raportat un profit peste aşteptări în primul trimestru, informează news.ro.
Meta a raportat un profit pe acţiune de 2,72 dolari, mai mare decât cei 2,56 dolari aşteptaţi de analişti.
Cu toate acestea, veniturile au fost de 27,91 miliarde de dolari, mai mici decât estimările.
Acţiunile Meta au crescut joi cu 15%, dar sunt totuşi cu aproximativ 40% sub nivel de la începutul anului 2022, alături de o serie de alte acţiuni tehnologice care s-au prăbuşit pe fondul îngrijorărilor cu privire la accelerarea inflaţiei, războiul din Ucraina şi revenirea restricţiilor legate de Covid-19 în China.
Aşteptările au fost relativ scăzute în ceea ce priveşte ultimele rezultate trimestriale ale Meta, care au fost mixte.
Compania a şocat investitorii în februarie, când a postat un raport financiar dezamăgitor pentru trimestrul patru, care arăta că utilizatorii activi zilnic au scăzut pentru prima dată de când sunt raportate date de acest tip.
Meta a declarat joi că numărul utilizatorilor săi activi zilnic a crescut uşor în primul trimestru, la 1,96 miliarde, de la 1,93 miliarde.
Compania, care şi-a schimbat anul trecut numele grupului din Facebook în Meta, cheltuie foarte mult pentru a transforma în realitate viziunea CEO-ului Mark Zuckerberg despre "metavers" - o lume digitală ipotetică care încorporează munca, petrecerea timpului liber şi comerţul.
În acelaşi timp, compania se confruntă cu o concurenţă din ce în ce mai mare din partea platformei video chineze TikTok.
Vânzările Meta în primul trimestru au crescut cu 7% faţă de acum un an, marcând pentru prima dată în istoria sa de 10 ani de companie publică când veniturile au crescut cu un ritm de o singură cifră.
Meta se aşteaptă la venituri în intervalul de la 28 de miliarde de dolari până la 30 de miliarde de dolari în trimestrul al doilea. Dacă veniturile vor ajunge la mijlocul acestui interval, ar marca prima scădere a cifrei de afaceri trimestriale de la an la an.