Acţiunile "Zentiva" revin în topul randamentelor la o lună

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 15 decembrie 2010

Acţiunile "Zentiva" revin în topul randamentelor la o lună

Acţiunile "Zentiva" Bucureşti (simbol SCD) au reprezentat cel mai bun plasament în perioada 12 noiembrie - 13 decembrie, înregistrând o apreciere de 20,52%.

Majoritatea acţiunilor de la BVB au înregistrat pierderi în ultima lună, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, coborând cu 1,34%. Şi indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o depreciere de 0,05% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a fost campionul la pierderi, coborând cu 4,80%, pe fondul neîncrederii din piaţă.

Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur în perioada analizată au stat bine. Metalul galben a înregistrat o apreciere de 3,70%, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, circa 145 lei.

În schimb, tradiţionaliştii care au preferat, la 12 noiembrie, să constituie depozite în euro la "ATE Bank" sau Carpatica au obţinut în continuare randamente uşoare, de 0,29%, pe fondul aprecierii monedei europene în raport cu leul.

Şi investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri ceva mai mici la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de cel mult 0,56% a economiilor, dacă ar fi optat pentru Emporiki Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "FDI Carpatica Global" s-au putut considera şi ele mult mai norocoase decât restul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 2,73%.

Cei care au preferat să îşi păstreze banii "la ciorap" au rămas pe pierderi, consemnând o "subţiere" a economiilor cu 0,11%, pe fondul deprecierii continue a leului în raport cu moneda europeană.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb