Aderarea va aduce o criză în producţia internă de carne

• Există, însă, premise favorabile pentru dezvoltarea producţiei de carne de oaie şi vită

Producătorii de carne sunt pesimişti în privinţa evoluţiei acestei pieţe după 1 ianuarie 2007. "Cred că va fi un an foarte greu", ne-a spus Mihai Vişan, preşedintele Asociaţiei Româ-ne a Cărnii (ARC). "Vom vedea că după aderare unele mărci vor dispărea în numai câteva luni", preconizează reprezentantul ARC. "Vor exista şi altele care se înşurubează şi cresc, luând din piaţa altora, de regulă din a noastră, a producătorilor români", a adăugat domnia sa.

Producătorii interni se tem de intrarea liberă a concurenţilor europeni pe piaţa autohtonă, care vor face "diverse tatonări", vor studia şi testa piaţa, iar preţurile vor fluctua creând un mediu imprevizibil. Ori, ameninţarea cea mai mare la adresa producătorilor, ca de altfel a oamenilor de afaceri în general, este tocmai imprevizibilitatea care determină aceste schimbări bruşte în evoluţia pieţei.

Producţia de carne de porc şi pasăre se va confrunta cu o piaţă europeană excedentară

Chiar dacă piaţa internă a cărnii de porc şi pasăre nu este acoperită, se vor grăbi cei din Vest să o satisfacă, anticipează preşedintele ARC.

Pentru a putea face faţă acestei concurenţe, producătorii noştri vor avea nevoie de investiţii şi management "de talie europeană" şi "numai cei buni vor merge mai departe".

Domnul Vişan este însă optimist în privinţa aviculturii, care a înregistrat un progres susţinut în ultimii ani. "Dacă nu ne va mai încerca gripa aviară, producţia de carne de pasăre îşi va continua creşterea", susţine domnia sa.

Piaţa europeană este însă deficitară la carnea de oaie şi de vită. Ţara noastră este competitivă pe sectorul ovinelor şi bovinelor, deoarece are condiţii naturale favorabile. Aceasta, spune domnul Vişan, în ciuda problemelor mari din zootehnie, legate în primul rând de fragmentarea creşterii animalelor. Există premise favorabile, deci, pentru dezvoltarea producţiei de carne de oaie şi vită. Ea va fi impulsionată atât de programele de susţinere româneşti şi europene, cât şi de investiţii.

Vor fi probleme în producţia de carne de porc. În opinia reprezentantului ARC, structura sectorului este "necorespunzătoare". Există încă multe ferme mari, provenite din sectorul vechi de stat, care necesită un efort investiţional uriaş. Opinia personală a domnului Vişan, care are o experienţă îndelungată în acest sector, este că structurarea producţiei de porc în locaţii supradimensionate este ineficientă. Dacă legea europeană este aplicată cu stricteţe (şi ea trebuie aplicată!), costurile sunt prea mari. Biosecuritatea (protecţia împotriva bolilor) este însă şi mai scumpă. Lipsa unei coerenţe în măsurile de biosecuritate este riscantă pentru marii producători, care deţin ferme de peste 100.000 de capete. Iar despăgubirile, care merg până la acoperirea a 80% din pierderi în UE, nu iau în calcul pauza de producţie sau costurile revenirii pe piaţă.

Cea mai mare problemă a acestui sector este însă pesta porcină. Procesatorii au investit mult în ultimii ani pentru a ajunge la standardele UE şi pentru a putea livra oriunde în Europa. Însă aceste eforturi au fost inutile, consideră reprezentantul ARC. "Pesta ne trânteşte uşa în nas şi trebuie să mai aşteptăm mulţi ani pentru a curăţa ţara de această boală", spune domnia sa. Pesta porcină afectează la fel de grav atât procesatorii, cât şi fermierii. Însă ARC speră ca cele două sectoare "să acţioneze unit, pentru ca procesatorii să imprime seriozitatea şi stricteţea necesare eradicării unei boli atât de grave".

În privinţa susţinerii din partea autorităţilor, domnul Vişan spune: "Ne-am lămurit câtă bază putem pune în ei. Iar pierderile de zeci de milioane de euro se contabilizează în contul nostru, nu al celor care de şaisprezece ani fac planuri şi strategii".

• Marea durere a producătorilor de carne: exporturile

Problema sectorului cărnii nu este atât importul, cât faptul că nu suntem în stare să exportăm, consideră preşedintele ARC. Exportul înseamnă preţuri competitive, calitate şi mai ales constanţă în calitate. Însă, în opinia domnului Vişan, este nevoie de bugete uriaşe de pormovare, pe care numai producătorii mari şi le pot permite.

Însă dacă industria avicolă se confruntă cu un import mare de carne ieftină din Uniune, producătorii speră că ea va reuşi să vândă volume tot mai mari de carne scumpă pe pieţele externe. Aparentul paradox vine din faptul că românii nu îşi permit să consume piept de pui, care este de trei ori mai scump decât pulpele, iar producătorii vor fi nevoiţi să îşi valorifice mai bine piesele scumpe pe pieţele externe. Este previzibilă, în consecinţă, şi o reducere a pieselor ieftine, aşa cum s-a întâmplat pe pieţele din SUA şi Brazilia.

Dacă producătorii au fost adesea nevoiţi să adopte soluţia importurilor, aceasta s-a întâmplat deoarece procesatorii "pur şi simplu nu aveau cu ce lucra din producţia internă şi era normal să îşi dorească materie primă mai ieftină", susţine domnul Vişan.

Atât importul cât şi exportul de carne sunt practicate în majoritatea sectoarelor în multe ţări. Cel mai concludent exemplu este cel al Statelor Unite, unul din marii exportatori de carne de vită şi în acelaşi timp importatorul numărul unu. Problema, în ţara noastră, este că necesarul de import nu poate fi compensat cu export.