Administraţie

11 iulie 2014

CONSTANŢA:Peste 3.000 de oameni şi 8 organizaţii protestează împotriva lui Mazăre

V.B.Companii / 11 iulie 2014

Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP) organizează astăzi, în faţa Primăriei şi a Prefecturii din Constanţa, un protest la care sunt aşteptate peste 3.000 de persoane, pe tema "acaparării" portului de administraţia locală, a nerespectării legii de către edili, a subfinanţării învăţământului local, precum şi a discriminării femeilor în spaţiul public, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Băsescu: "Portul Constanţa trebuie să rămână administraţiei centrale"

V.B.Companii / 14 aprilie 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri seară la un post TV că portul Constanţa este un obiectiv de importanţă strategică, care trebuie să rămână în controlul administraţiei centrale, calificând drept o greşeală acordarea, către Primăria oraşului, a 30% dintre acţiunile portului, pentru că primarul Radu Mazăre nu ar vrea "decât să mulgă".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Veniturile totale ale ANM, estimate la 56,51 milioane lei

V.B.Companii / 28 februarie 2014

Veniturile totale ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) vor fi, în acest an, de 56,51 milioane lei, iar cheltuielile se vor cifra la 55,2 milioane lei, transmite Hotărârea de Guvern privind bugetul instituţiei pe 2014, publicată în...

Preşedintele ANPC, demis

V.B.Companii / 24 februarie 2014

UPDATE 16:15 Bogdan Nica: "Nu mi s-a reproşat nimic" 

Bogdan Nica a declarat că a citit în Monitorul Oficial că a fost demis, domnia sa menţionând că nu i s-a reproşat nimic în cei doi ani de când conduce autoritatea.

ARGEŞ:Preşedintele CJ, Constantin Nicolescu, demis

B.D.Companii / 24 februarie 2014

Prefectul judeţului Argeş a semnat, astăzi, hotărârea de demitere a preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), de conflict de interese, prin semnarea a 14 contracte cu societăţi la...

Braţul stâng al pârâului Suceviţa, restabilit

F.A.Companii / 11 decembrie 2013

Administraţia Bazinală de Apă Siret a restabilit ieri cursul braţului stâng al pârâului Suceviţa, costurile ridicându-se la peste 15,3 milioane de lei, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo