DEŞI AUTORITĂŢILE NU STAU BINE LA RESPECTAREA TERMENELOR, Bucureştiul se vrea "Capitala pietonilor şi a bicicliştilor", până în 2020

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Administraţie / 28 ianuarie 2014

Bucureştiul se vrea "Capitala pietonilor şi a bicicliştilor", până în 2020

Municipalitatea vrea să atragă peste 200 milioane euro, pentru modernizarea "Micului Paris"

Bulevardul Unirii - loc de promenadă

Parcări subterane în Piaţa Constituţiei şi la Sala Palatului

Municipalitatea intenţionează să transforme Capitala într-un oraş cu valenţe turistice, cu locuri de promenadă şi trasee pentru biciclişti, urmând să "aerisească" Bucureştiul, prin construirea mai multor parcaje subterane.

Noua faţă a "Micului Paris" ar urma să fie gata până, cel târziu, în anul 2020-2022.

Totul sună foarte frumos, însă experienţa ne-a învăţat să nu avem aşteptări prea mari atunci când autorităţile fac planuri de viitor, pentru că acestea sunt experte în ratarea termenelor asumate.

Pentru derularea proiectelor de modernizare a oraşului Bucureşti, Primăria Capitalei intenţionează să atragă fonduri europene de peste 200 de milioane de euro, până la finalul anului în curs urmând să fie întocmită o schemă de finanţare, după cum ne-au spus reprezentanţii Direcţiei de Urbanism din cadrul Municipalităţii.

Fondurile vor fi atrase prin Programul Operaţional Regional (POR).

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) privind zona centrală a Capitalei reprezintă unul dintre cele câteva proiecte importante pe care Primăria Capitalei le derulează.

Elaborarea PIDU a început în 2010, în cadrul strategiei de dezvoltare fiind propuse mai multe proiecte individuale, dintre care 60 de proiecte şi subproiecte au fost aprobate printr-o Hotărâre a Consiliului General din 2012.

Cele 19 proiecte prioritare (traseul prioritar pentru pietoni şi biciclişti fiind constituit din 48 de subproiecte) au fost realizate de primărie în colaborare cu un consorţiu alcătuit din mai multe firme de specialitate.

"În prima fază, au fost elaborate studii de pre-fezablilitate, fiind în lucru studiile de fezabilitate, şi urmează să fie întocmite documentele necesare cererilor de finanţare europeană din bugetul 2014-2020 şi proiectele tehnice", ne-au spus sursele citate.

Unul dintre proiectele aprobate vizează constituirea unui traseu prioritar pietonal, de 9,5 km, care presupune refacerea unui număr de 42 de străzi, o parte dintre acestea făcând parte din zona Centrului vechi al Capitalei, şi amenajarea de scuaruri.

Un alt proiect din cadrul PIDU vizează construirea Podului Mihai Vodă, dedicat pietonilor şi bicicliştilor, şi a unui parcaj subteran, care urmează să fie amenajate în zona Izvor.

Totodată, Primăria intenţionează să reabiliteze zonele din jurul Bisericii Domniţa Bălaşa, Mănăstirii Antim, Pieţei Rahova şi să amenajeze parcarea de la Sala Palatului, în fiecare dintre aceste zone urmând să fie construite parcaje subterane sau supraterane.

Pentru a face din Bucureşti un oraş atractiv turistic, Municipalitatea pregăteşte reabilitarea Bulevardului Unirii, între Piaţa Constituţiei şi Piaţa Unirii, urmând ca fântânile arteziene să fie modernizate, iar traficul să fie mutat pe o singură parte, "cealaltă latură a bulevardului fiind prevăzută ca spaţiu de promenadă şi loisir", potrivit reprezentanţilor primăriei.

Şi Calea Victoriei urmează să fie reabilitată, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Regina Elisabeta şi Piaţa Victoriei, prin renunţarea la o bandă auto şi amenajarea unei piste pentru biciclete.

Totodată, Parcul Izvor va fi reamenajat, iar în Piaţa Constituţiei vor fi amenajate spaţii pentru organizarea de evenimente, cu dotările aferente, şi un parcaj subteran.

Primăria are în plan să restaureze catacombele Hanului Stavropoleos şi Palatul Curtea Veche, ce va deveni o zonă unde să poate fi vizitate artefacte şi alte astfel de obiecte.

Toate proiectele aprobate de Primărie în vederea modernizării Capitalei sunt în faza elaborării de studii de fezabilitate.

Există zone prevăzute în PIDU unde există probleme juridice legate de retrocedări, reprezentanţii primăriei exprimându-şi speranţa că acestea vor fi remediate în scurt timp.

Serviciile de elaborare a PIDU, a studiilor de prefezabilitate (realizate) aferente proiectelor, a studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice şi a documentelor pentru cererea de finanţare (toate acestea urmând să fie elaborare) presupun o investiţie de 34 de milioane de lei.

Demararea lucrărilor propriu-zise pentru realizarea proiectelor PIDU este estimată pentru anul 2015, în funcţie de cât de repede va fi obţinută finanţarea.

Fiecare dintre proiecte are termene diferite de derulare, cuprinse între şapte şi 48 de luni.

1,5 miliarde euro, pentru Inelul Median al Bucureştiului

Un alt mare proiect la care lucrează Primăria vizează Inelul Median al Capitalei, al cărui PUZ a fost aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) la sfârşitul anului trecut.

Valoarea estimată în Studiul de Fezabilitate pentru realizarea lucrărilor se ridică la 1,57 miliarde euro, proiectul urmând să fie finanţat din bani de la buget şi din alte surse legal constituite, ne-au mai spus reprezentanţii Municipalităţii.

În vederea deblocării traficului din anumite zone, Inelul Median, care urmează să aibă o lungime de 13 km, presupune, printre altele, dezvoltarea de noi benzi de circulaţie, construirea a două poduri, a 29 de pasaje supraterane şi 9 subterane, realizarea unui tunel şi amenajarea unui număr de zece intersecţii giratorii.

Pe suprafaţa pe care va fi desfăşurat acest proiect urmează să fie efectuate şi expropieri.

Durata de execuţie prevăzută este de 60 de luni de la atribuirea lucrărilor, demararea acestora fiind estimată pentru 2015, în funcţie de sursele de finanţare şi de bugetul disponibil.

Vom avea un Plan Urbanistic General în format electronic

Municipalitatea lucrează la revizuirea Planului Urbanistic General (PUG) al Bucureştiului.

Sursele citate ne-au explicat: "Din anul 2000, când a fost aprobat actualul PUG, şi până în prezent au fost făcute o serie de modificări ale vechilor reglementări, în baza unor derogări de la Regulamentul Local. Rolul noului PUG este să aducă toate aceste modificări la un loc, pentru a nu mai exista discrepanţe, urmărindu-se o omogenizare a intervenţiilor noi în ţesutul urban existent. Planul Urbanistic General va fi realizat în format electronic, toate persoanele putând accesa de acasă noul PUG şi având posibilitatea să vizualizeze detaliile urbanistice aferente oricărei zone din Capitală".

În acest fel, va fi asigurată o mai mare operativitate şi transparenţă în emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire, susţin sursele citate.

În prezent, proiectul se află în faza de analiză a situaţiei urbanistice, urmând să se treacă la elaborarea efectivă a Planului Urbanistic General şi a Regulamentului Local de Urbanism, după care acestea vor fi aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Proiectul, demarat în luna noiembrie a anului trecut, urmează să fie desfăşurat pe o perioadă de 41 de luni. Valoarea acestuia se ridică la 43,68 de milioane de lei, bani asiguraţi de la bugetul local.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Asfaltati strada Bilciuresti si pe langa linia de tren Constanta, faceti un pasaj subteran pe sub linia ferata in continuarea soselei Nordului si ati rezolvat inelul la pret redus

    1. solutia de ma isus se poate face in 2 saptamani asfaltarea si 6 luni pasajul. Deci nu pana in 2025 , ci pana in iunie 2014.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb