ADOPTAREA MĂSURILOR DE MODIFICARE A CODULUI FISCAL CONTINUĂ SĂ STÂRNEASCĂ NEMULŢUMIRI Gabriela Firea: "Modificările fiscale nu vor aduce lucruri bune, ci dimpotrivă"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Politică / 10 noiembrie 2017

Gabriela Firea: "Modificările fiscale nu vor aduce lucruri bune, ci dimpotrivă"

FSNPPC: "Vom declanşa mai multe forme legale de protest"

Florin Cîţu, PNL: "Salariile nete ale angajaţilor vor scădea dacă cele brute nu se vor majora cu 20%"

Hans Klemm, ambasadorul SUA: "Absenţa predictibilităţii şi stabilităţii vor determina consecinţe care vor afecta interesele investitorilor, în ceea ce priveşte oportunităţile României"

Măsurile de modificare a Codului Fiscal, adoptate recent de Guvern, în ciuda faptului că atât mediul de afaceri, cât şi unii parlamentari, sindicatele, patronatele şi primarii şi-au manifestat vehement dezacordul, continuă să stârnească nemulţumiri.

Actul normativ prevede, printre altele, transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, care afectează cel mai mult primăriile, deoarece acestea încasau circa 40% din impozitul pe venit colectat la nivel local.

Gabriela Firea: "Municipalitatea va pierde 1,3 miliarde de lei anul viitor"

Bugetul Primăriei Bucureşti va scădea, anul viitor, cu până la 1,36 miliarde de lei, reprezentând un procent între 34,47% şi 38,54% din cota defalcată din impozitul pe venit care revine municipalităţii, potrivit instituţiei, citată de HotNews.

Scăderea ar apărea în urma modificărilor Codului Fiscal aprobate zilele trecute de Guvernul condus de premierul Mihai Tudose, iar în lipsa compensărilor promise de Executiv, scăderea va fi una dramatică, arată Primăria.

Spre exemplu, subvenţia totală anuală la RADET şi RATB este de aproximativ 1,1 miliarde de lei, iar 1 miliard de lei reprezintă totalitatea investiţiilor din 2017 din bugetul local.

Pasajul Basarab a costat 240 milioane de euro, Pasajul de la Piaţa Sudului 127 milioane de lei, iar achiziţia a 400 de autobuze noi este estimată la 510 milioane de lei fără TVA, iar în comparaţie, tot bugetul pe anul în curs alocat secţiunii transporturilor, al Primăriei Capitalei, unde intră toate proiectele de investiţii în infrastructură - poduri, pasaje - este de 258 milioane de lei.

Înainte de aprobarea modificării Codului Fiscal, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a atras atenţia că modificările fiscale nu vor aduce lucruri bune, ci dimpotrivă, vor fi bani mai puţini la buget, pentru investiţii.

La începutul acestei săptămâni, domnia sa a declarat: "Am transmis şi în cadrul şedinţei Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) faptul că pentru toate primăriile de municipiu, nu doar pentru Primăria Municipiului Bucureşti, acest pachet de modificări fiscale nu va aduce lucruri bune, ci dimpotrivă, pentru că vor fi bani mai puţini la buget, pentru investiţii. Avem foarte multe proiecte în derulare, pe care ne dorim să le finalizăm şi, de asemenea, avem proiecte noi care sunt acum în faza de realizare a studiilor de fezabilitate. Ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile, de aceea am solicitat, şi mă bucur că am primit un răspuns pozitiv şi din partea premierului, o îmbunătăţire a acestui proiect sau, dacă va rămâne în varianta actuală, stabilirea unui sistem de compensări.

În Bucureşti, spre exemplu, situaţia este şi mai dificilă, deoarece deşi Capitala contribuie la PIB-ul ţării cu 15%, primeşte înapoi, prin realocare, doar 0,7%. (...) Parcă este o diferenţă mult prea mare între 15% contribuţie şi 0,7% ceea ce se întoarce la Primăria Capitalei".

Florin Cîţu: "Guvernul foloseşte pensiile din viitor pentru plata salariilor şi pensiilor din prezent"

Senatorul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, a precizat, recent, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că, prin modificările aduse Codului Fiscal, costul angajatorilor cu salariul minim creşte cu 10%, iar contribuţia la Pilonul II de pensii nu creşte proporţional cu salariul brut.

Guvernul a decis, miercuri, să taie contribuţia către Pilonul II de pensii private obligatorii, de la 5,1% la 3,75%.

Concluzia domniei sale este că Executivul foloseşte pensiile din viitor pentru plata salariilor şi pensiilor din prezent.

Senatorul a afirmat: "Costul angajatorilor cu salariul minim creşte cu 10%! Pentru toţi angajatorii, atât cei din mediul privat, cât şi pentru stat!".

Domnia sa a mai spus că salariile nete ale angajaţilor vor scădea, dacă cele brute nu se vor majora cu 20%, consecinţă valabilă pentru toţi angajaţii - atât cei de la stat, cât şi din mediul privat.

În ceea ce priveşte impozitarea pe cifra de afaceri, domnul Cîţu a adăugat: "Companiile cu cifra de afaceri de până la un milion de euro plătesc impozit de 1% pe cifra de afaceri - au, nu au profit, plătesc impozit! (Google, Amazon, Facebook etc. nu ar fi apărut niciodată într-un astfel de sistem de impozitare)".

Totodată, în ceea ce priveşte contribuţia la Pilonul II de pensii, vicepreşedintele PNL a menţionat că aceasta nu urcă proporţional cu creşterea salariului brut, ci "în funcţie de deficitul la bugetul de stat, rămâne la fel în sumă absolută sau, cel mai probabil, scade".

Astfel, Executivul foloseşte pensiile din viitor pentru plata salariilor şi pensiilor din prezent, a conchis domnia sa.

PNL a anunţat, miercuri, că iniţiază o moţiune de cenzură împotriva Guvernului şi va organiza proteste în stradă, ca urmare a măsurilor fiscale adoptate de Executiv.

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a afirmat că, pentru moţiunea de cenzură, se va apela la susţinerea fiecărui partid politic şi a fiecărui parlamentar.

FSNPPC: "Personalul contractual şi ceilalţi angajaţi din familia ocupaţională vor avea scăderi ale salariului net cuprinse între 5% şi 20%"

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC) îşi exprimă public protestul şi nemulţumirea faţă de măsura privind transferul contribuţiilor sociale (CAS/CASS) de la angajator la angajat, notează un comunicat al organizaţiei sindicale de ieri.

Comunicatul menţionează: "Din analiza efectuată de către specialiştii noştri, rezultă că impactul acestei modificări a Codului Fiscal va fi unul devastator pentru poliţişti, personalul contractual şi ceilalţi angajaţi din familia ocupaţională (apărare, ordine publică şi securitate naţională - inclusiv jandarmi, pompieri, MApN, SRI, STS, SPP etc. - , care vor avea scăderi ale salariului net cuprinse între 5% şi 20%, acestea urmând a fi resimţite la intrarea în plată a venitului aferent lunii ianuarie 2018, respectiv în luna februarie".

Scăderea netă va afecta cu precădere personalul cu venituri reduse sau situate la valoarea minimului brut pe economie (1.450 lei), adică aproximativ 75% dintre angajaţii MAI, susţin reprezentanţii FSNPPC.

În acest context, organizaţia a precizat că analizează strategia de dialog social şi acţiune sindicală pentru perioada următoare, urmând să declanşeze mai multe forme legale de protest.

Hans Klemm: "Îndemn Guvernul şi Parlamentul să facă ample consultări, înainte să ia decizii"

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a fost întrebat, într-o emisiune la postul Radio România Timişoara, despre modificarea Codului Fiscal şi legile justiţiei, domnia sa precizând că îndeamnă Guvernul şi Parlamentul ca, înainte de a lua decizii, să facă ample consultări, insistând pe nevoia de stabilitate, predictibilitate şi transparenţă, relatează News.ro.

În ceea ce priveşte politicile, economice sau altele, Guvernul ar trebui să aplice regulile de bază cost - eficienţă în privinţa acestor schimbări sau să le supună unor evaluări, astfel încât atunci când cineva ia cunoştinţă de schimbările efectuate să ştie că au fost dezbătute în forumul larg al societăţii şi să poată înţelege aceste modificări", a mai afirmat diplomatul american.

Domnia sa a subliniat că, în cazul modificării Codului Fiscal, nu îi este clar dacă Guvernul a aplicat acele reguli, declarând: "Am văzut că în unele comunităţi ale oamenilor de afaceri s-au exprimat îngrijorări cu privire la modificările fiscale şi, din nou, încurajez Guvernul să ia în considerare factori precum predictibilitatea şi stabilitatea".

Ambasadorul SUA în România a mai precizat, totodată, că în absenţa predictibilităţii şi stabilităţii crede că, într-un final, vor exista consecinţe în privinţa intereselor investitorilor, inclusiv în ceea ce priveşte oportunităţile ţării noastre.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Haide draga tine-te cu firea. Nu pot sa cred ce panica a intrat in primarita asta.

    Pierde banii ce trebuia sa-i fure ?

    Bravo PSD ca-i impuscati unde trebuie  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb