ADVERTORIAL RoEnergy Bucureşti 2012: Companiile străine, atrase de certificatele verzi din România

F. A.
Comunicate de presă / 13 februarie 2012

ET Solar Industry Limited - Diamond Sponsor RoEnergy 2012

Analiştii susţin că actualul context economic este favorabil continuării investiţiilor în energiile regenerabile din România. Conform unor semnale, în 2012 este posibil ca injecţiile de capital în obiective RES din partea unor companii occidentale să fie mai mari decât în 2011, în special datorită aplicării sistemului de subvenţii prin acordarea de certificate verzi, conform Legii numărul 220 din 2008.

În plus, mai există un argument important în sprijinul afirmaţiei de mai sus: necesitatea aplicării tehnologiilor de creştere a eficienţei energetice a clădirilor, cerinţă solicitată inclusiv de forurile UE.

Astfel, considerăm că Târgul de Energii Regenerabile şi Eficienţă Energetică în Construcţii, RoEnergy South-East Europe Bucureşti 2012, organizat de R.E.S. Group, la Palatul Naţional al Copiilor, în 20-22 iunie 2012, reprezintă cadrul ideal de întâlnire pentru toţi jucătorii implicaţi în RES. Deja companii şi organizaţii de profil din ţară şi străinătate şi-au manifestat interesul de a participa la Târg, semn că România continuă să fie atractivă pentru companiile RES europene şi nu numai.

De ce să alegeţi RoEnergy?

Doriţi să întâlniţi parteneri de afaceri din străinătate ori din România ? La precedentele târguri RoEnergy, au deţinut standuri companii din Italia, Spania, Finlanda, Olanda, Austria, Cehia, Ungaria. Doriţi să staţi de vorbă cu dezvoltatori de proiecte RES ? RoEnergy este locul unde cererea se întâlneşte cu oferta. Doriţi să întâlniţi persoane de decizie din administraţie ? Târgul RoEnergy Bucureşti 2012 este susţinut de către Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării şi Turismului, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS).

Pentru a avea siguranţa unei participări în parametri doriţi, calea ideală este să vă rezervaţi, încă de acum, un stand la Expoziţie.

Timp de trei zile veţi beneficia de toate ingredientele unei astfel de manifestări, începând de la publicitate, posibilitatea de a stabili contacte cu alţi jucători din RES ori de a sta de vorbă cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale într-un cadru adecvat.

ET Solar Industry Limited, interesată de România

Cu filiale în Europa (Germania, Italia, Franţa), America de Nord (California) şi Asia Pacific (China, Corea, Israel) multinaţionala ET Solar Industry Limited este interesată de potenţialul solar/ fotovoltaic al României, dovadă că deja şi-a asigurat participarea la RoEnergy. Astfel, la Târgul RoEnergy South-East Europe, Bucharest 2012, ET Solar Industry Limited este Diamond Sponsor.

Promovaţi-vă produsele la Conferinţele RoEnergy !

Dacă reprezentaţi o companie, un centru de cercetare ori o organizaţie similară şi doriţi să promovaţi o inovaţie în domeniu, puteţi face acest lucru în cadrul Conferinţelor RoEnergy.

În paralel cu Expoziţia, Conferinţele RoEnergy vor aborda temele: Energia solară, Eficienţa energetică, Energia eoliană (20.06.2012), Microhidroenergia ( 21.06.2012), Bioenergia (biomasa, biocombustibili, biogaz ), Managementul energiei şi resursele regenerabile (22.06.2012).

Conferinţele sunt organizate în parteneriat cu Asociaţia Patronală Surse Noi de Energie (SunE), Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor Noi de Energie (IRE), Asociaţia Română pentru Microhidroenergie ( ARmHE) Universitatea de ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, Verbund, ASRO.

Organizaţiile care doresc să prezinte lucrări în cadrul Conferinţelor RoEnergy ori care doresc să -şi rezerve stand la Expoziţie, pot contacta organizatorii, RES Group: la press@roenergy.eu, info@roenergy.eu

Mai multe detalii despre eveniment pe www.roenergy.eu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb