Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat astăzi varianta finală a Ghidului Solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor de stat GBER "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole", aferentă Submăsurii 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole."
Potrivit unui comunicat de presă al AFIR, trimis redacţiei, împreună cu această schemă de ajutor de stat va putea fi accesată şi o schemă de ajutor de minimis pentru "Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole".
Ghidul solicitantului poate fi consultat în vederea întocmirii cererilor de finanţare pentru sesiunea de cereri de proiecte care va fi deschisă peste 7 zile, începând cu data de 16 august 2016.
Solicitanţii interesaţi să obţină finanţare europeană nerambursabilă prin intermediul Schemei de ajutor de stat GBER, ce vizează obţinerea de diferite produse printre care cele de panificaţie, patiserie, îngheţată sau bere, pot consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info.
Potrivit sursei citate, măsurile sunt în linie cu "Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate", lansat de premierul Dacian Cioloş în luna martie 2016, prin care se urmăreşte, între altele: stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale, reducerea diferenţelor dintre mediul rural şi urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului, la secţiunea Obiective, subsecţiunea Strategii-Politici-Programe.
Obiectivul general ale Schemei de Ajutor de Stat GBER (4.2) "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole" vizează îmbunătăţirea nivelului general de performanţă al întreprinderilor, prin creşterea competitivităţii celor care realizează investiţii în sectoarele economice, eligibile, mentionate în Anexa 4 la Ghidul Solicitantului, precizează AFIR.
Beneficiarii submăsurii - persoane fizice autorizate, societăţicomerciale, cooperative agricole - pot obţine o rată a sprijinului public nerambursabil de maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
Astfel, pentru un proiect se pot obţine până la 2,5 miloane euro, în funcţie de tipul beneficiarului intreprinderii şi investiţia propusă.