AFIR: Sesiunile anuale de primire a proiectelor prin PNDR 2020, aproape de termenul limită

Andrei Stan
Fonduri Europene / 23 noiembrie 2015

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă, prin intermediul unui comunicat trimis redacţiei, că sesiunile anuale continue de depunere a proiectelor de investiţii deschise în anul acesta în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020 se apropie de termenul limită.

Astfel, mai pot depune cereri de finanţare cei care doresc să dezvolte exploataţii în sectorul pomicol prin intermediul Submăsurii 4.1a "Investiţii în exploataţii pomicole". Valoarea disponibilă rămasă în acest moment este de aproximativ 67 milioane de euro. Termenul limită de depunere a proiectelor prin sM 4.1a este de 30 noiembrie 2015.

Pentru Submăsura 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole" disponibilul rămas până la închiderea sesiunii este de aproximativ 66,8 milioane de euro. Data până la care se primesc cereri de finanţare fiind 18 decembrie 2015.

Solicitanţii care intenţionează să depună proiecte prin Submăsura 4.2a "Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol" mai au la dispoziţie 9,3 milioane de euro până pe 18 decembrie 2015.

Sesiunea de depunere a proiectelor aferentă Submăsurii 6.3 "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici" se închide pe 18 decembrie 2015, ora 16.00. Fondurile disponibile până la închiderea sesiunii sunt în valoare de peste 75 milioane de euro.

Potrivit comunicatului, pentru Submăsura 7.2 "Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică" mai sunt disponibile fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 343 milioane de euro pentru o parte din componentele aferente.

Sumele rămase în cadrul Submăsurii 7.6 "Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural" sunt de aproximativ 106 milioane de euro.

AFIR aminteşte că sesiunea de primire a proiectelor pentru Submăsura 7.2 şi Submăsura 7.6 a fost deschisă pe 24 septembrie 2015 şi are ca termen limită de depunere data de 18 decembrie 2015, ora 16:00.

Depunerea cererilor de finanţare este on-line pe pagina oficială de internet a Agenţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8347
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3037
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9018
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.8502

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb