AGROSTAR cere alocarea subvenţiei la lapte producătorilor, nu procesatorilor

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 18 septembrie 2015

AGROSTAR cere alocarea subvenţiei la lapte producătorilor, nu procesatorilor

Crescătorii de animale, membri ai Federaţiei AGROSTAR, nu sunt de acord cu propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) să acorde subvenţia procesatorilor de lapte, drept "compensare de preţ prin unităţile de procesare în scopul de a fi stimulate să cumpere mai mult din piaţa internă". Secretarul general al AGROSTAR, Horaţiu Raicu, a declarat: "O astfel de măsură presupune un control al preţului de achiziţie la procesatori, ceea ce e greu de realizat. Subvenţia trebuie acordată crescătorilor de animale, ei fiind cei care au resimţit cel mai mult efectele scăderii preţului la lapte, încă de anul trecut, pe fondul embargoului impus Rusiei. Dispariţia cotei de lapte, de anul acesta, are de asemenea efecte devastatoare asupra producătorilor de lapte. Şi, ca şi când nu ar fi fost suficient, producătorii de lapte sunt afectaţi şi de secetă. Prin urmare, producătorii de lapte au cel mai mult nevoie de subvenţii. Altfel, vor fi nevoiţi să-şi lichideze efectivele". Federaţia AGROSTAR apreciază că decizia de acordare a avansului de 50-70% din subvenţii, începând cu 16 octombrie, este binevenită, în condiţiile în care pierderile cauzate de secetă agricultorilor sunt considerabile. În ceea ce priveşte despăgubirile pentru secetă, AGROSTAR îi informează pe agricultori că se vor acorda 400 lei/ha pentru cultura mare, pentru fermierii neasiguraţi suma fiind la jumătate, adică 200 lei. Pentru păşuni şi pajişti sprijinul va fi in jur de 100 lei/ha. Horaţiu Raicu susţine că este îngrijorator faptul că aceste sume se vor acorda probabil în 2016, deoarece nu s-a făcut încă evaluarea privind efectele secetei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb