Alain Prost participă la lansarea Duster în România

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 10 martie 2010

Duster, primul SUV al constructorului Dacia, va fi lansat oficial în România pe 18 martie, în prezenţa fostului pilot de Formula 1 Alain Prost, care a condus versiunea de competiţie la trofeul Andros din Franţa.

Oficialii Automobile Dacia au precizat, citaţi de Mediafax, că noul model va fi livrat în showroom-urile dealerilor din România din data de 15 aprilie, însă înscrierile pentru Duster au început din 2 martie, data la care a avut loc şi prezentarea mondială a maşinii, la Geneva. Primul client care va beneficia de SUV-ul Duster va fi preşedintele României, Traian Băsescu, care va intra în posesia automobilului la începutul lunii aprilie.

Duster, prezentat de World Records Academy drept cel mai accesibil SUV din lume, va putea fi achiziţionat în România la preţuri cuprinse între 10.500 de euro şi 15.600 de euro, cu TVA inclus, în funcţie de versiune şi dotări. Astfel, cea mai ieftină variantă 4x2 costă 10.500 de euro, în timp ce versiunea 4x4 poate fi achiziţionată la 12.300 de euro. Versiunea de top a unui Duster cu motor diesel de 1,5 litri şi 110 cai putere ajunge la un preţ de 15.600 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb