Nerespectarea angajamentelor asumate de către Domnul Ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu OPREA, în cadrul întâlnirii din data de 17.01.2024, la sediul ministerului, cu reprezentanţii Sindicatului Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi a reprezentanţilor salariaţilor din fiecare agenţie din teritoriu, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, prin care au fost înaintate şi stabilite de către conducerea ministerului termene ferme pentru soluţionarea problemelor salariale ale personalului angajat în agenţii, fapt ce a condus la decizia membrilor de sindicat de a suspenda protestele spontane din luna ianuarie,
Constatând că angajamentul Domnului Ministru a fost unul luat fără asumare, cu scopul de a amăgi salariaţii,
Începând de azi, 19.02.2024, ora 1000, angajaţii agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii vor relua acţiunile de tip grevist, prin participarea la proteste spontane şi demararea procedurii pentru declanşarea grevei generale pe termen nelimitat, până când solicitările vor fi soluţionate iar conducerea politică a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului îşi va respecta angajamentul luat în cadrul întâlnirii din data de 17.01.2024.