Alegeri în Turcia: Turcii îşi aleg azi preşedintele

A.F.
Politică / 28 mai 2023

Alegeri în Turcia: Turcii îşi aleg azi preşedintele

Turcii sunt chemaţi azi la urne pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, care ar putea duce la prelungirea domniei preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de două decenii, scrie Reuters.

Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, s-a clasat pe primul loc în primul tur de scrutin, cu 49,51% din voturi, un scor mai mare decât se aştepta, dar insuficient pentru a câştiga în primul tur, aşa cum s-a întâmplat la precedentele două alegeri prezidenţiale.

Adversarul său, candidatul susţinut de şase partide de opoziţie, Kemal Kiliçdaroglu, 74 de ani, a obţinut 44,88% din voturi în primul tur.

Recep Tayyip Erdogan a primit, totuşi, între cele două tururi, sprijinul celui de-al treilea om în alegerile prezidenţiale, naţionalistul Sinan Ogan.

Aceste alegeri vor determina nu numai cine va conduce Turcia, membră a NATO, ci şi direcţia politică şi economică a acestei puteri regionale de 85 de milioane de locuitori, în special în relaţiile sale cu Rusia, Orientul Mijlociu şi Occidentul.

Un sondaj de opinie realizat la 20 şi 21 mai îl dădea câştigător pe Recep Tayyip Erdogan cu 52,7% din voturi, faţă de 47,3% pentru Kemal Kiliçdaroglu.

Votul alegătorilor kurzi, care reprezintă aproximativ o cincime din populaţie, rămâne incert.

Partidul Democrat al Poporului (HDP), pro-kurd, i-a acordat sprijinul lui Kemal Kiliçdaroglu în primul tur, dar după ce candidatul opoziţiei a trecut la dreapta pentru a-şi asigura voturi naţionaliste în turul doi, HDP nu l-a numit în mod explicit şi, în schimb, a făcut apel la alegători să îl respingă.

Secţiile de votare se vor deschide la ora locală 08:00 (05:00 GMT) şi se vor închide la ora 17:00 (14:00 GMT).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb