Lia Olguţa Vasilescu este noul primar al Craiovei, potrivit rezultatelor exit-poll.
Conform cifrelor actuale, PSD a câştigat alegerile pentru funcţia de primar al Craiovei şi pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.
"PSD rămâne lider în Craiova şi în judeţul Dolj. Vreau să mulţumesc tuturor craiovenilor care s-au prezentat astăzi la vot, vreau să mulţumesc tuturor doljenilor. Conform rezultatelor exit-poll, la ora actuală avem funcţia de primar al Craiovei pentru PSD şi de asemenea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.", a declarat Lia Olguţa Vasilescu pentru jurnaliştii BURSA.
Aceasta le-a mulţumit tuturor celor care au votat-o astăzi şi celor care în această perioadă de campanie electorală, au fost alături de ea şi a criticat totodată modul în care s-a desfăşurat campania electorală.
Lia Olguţa Vasilescu a declarat: "Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai mizerabilă campanie electorală din ultimii 20 de ani. Asta am simţit, aşa ceva nu am mai trăit până acum. Mă bucur însă că mesajul nostru, în ciuda acestei campanii atipice, a ajuns la electorat."
"Vreau să îi rog pe colegii noştri care se află la ora actuală în secţiile de votare să rămână mobilizaţi până în momentul semnării procesului-verbal. Cu siguranţă, de săptămâna viitoare, după ce vom primi mandatele de aleşi locali, vom pune în practică programul pe care l-am promis craiovenilor şi doljenilor pentru următorii 4 ani. Avem proiecte extrem de importante în toate domeniile de activitate şi aşa cum i-am obişnuit pe craioveni, sănătatea va rămâne prioritatea numărul 1", a mai declarat Olguţa Vasilescu pentru BURSA.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2020, 20:32)
semn ca inca exista multe din acele palate cu acoperis de tinichea in craiova. abia astept vremea cand o sa vina cineva cu buldozerele.