Alegerile prezidenţiale, ecuaţie care conţine doar necunoscute

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Politică / 7 martie 2018

Alegerile prezidenţiale, ecuaţie care conţine doar necunoscute

Partidele politice sunt în căutare de candidaţi pentru prezidenţiale. Discuţiile legate de candidaturile pentru alegerile de anul viitor s-au intensificat în ultima lună. Cu toate acestea suntem încă departe de a putea schiţa, fie şi în linii mari, un tablou în care să apară principalii combatanţi.

Singura certitudine de până acum o săptămână, PNL - Klaus Iohannis, se clatină după ce a apărut ştirea că actualul preşedinte al ţării poate fi o soluţie pentru preşedinţia Consiliului Europei. În PSD încă se caută, inclusiv la Congres, USR vrea un candidat propriu, PMP are mai multe variante în funcţie de context, la fel ca atunci când propune prim-miniştrii, iar Victor Ponta îşi caută o platformă solidă de pe care să se lanseze, deocamdată partidul pe care l-a înfiinţat cu Daniel Constantin, Pro România, nu este suficient de popular în rândul alegătorilor. Există însă şi un curent care susţine că o candidatură anunţată prea devreme poate avea şi efecte adverse, cum ar fi "uzarea" celui propus în faţa electoratului. În plus, schimbările "surpriză" - în care partidul a mers cu o propunere mult timp după care pe ultima sută a decis o schimbare (Theodor Stolojan înlocuit cu Traian Băsescu şi Klaus Iohannis în locul lui Crin Antonescu) - au avut succes de două ori.

Congresul PSD, de la sfârşitul aces­tei săptămâni, poate stabili candidatul la preşedinţie, deşi Liviu Dragnea a lăsat să se înţeleagă că aceasta nu este o prioritate pe agenda partidului. În luna octombrie a anului trecut, senatorii PSD, ALDE şi UDMR din Comisia juridică au respins proiectul PNL-USR care prevedea ca persoanele condamnate penal să nu poată să candideze la funcţia de preşedinte al României. Aşa stând lucrurile, legal, Liviu Dragnea poate candida. Gabriela Firea, văzută de mulţi oameni din partid drept un posibil candidat, consideră că votanţii ar trebui să ştie pe cine mizează partidul în această bătălie şi Liviu Dragnea ar trebui să ia în serios acest rol.

Victor Ponta nu a renunţat definitiv la ideea de a candida, dar deocamdată nu a făcut niciun anunţ oficial în acest sens, lăsând impresia că încă aşteaptă să vadă cum se "despart" apele în PSD, fiind evident că un candidat din partea partidului Pro România, are des­tul de puţine şanse de reuşită.

Preşedintele Uniunii Salvaţi Româ­nia, Dan Barna, a declarat luna trecută că USR va avea un candidat propriu pentru alegerile prezidenţiale şi că acesta urmează să fie stabilit în urma unui referendum intern, partidul decizând să nu-i mai acorde sprijin lui Klaus Iohannis, după ce acesta a fost de acord cu a treia propunere a PSD, Viorica Dăncilă, pentru postul de prim-ministru. Pe de altă parte, liberalii cred în continuare în necesitatea susţinerii unui singur candidat de către opoziţia parlamentară. Senatorul PNL, Alina Gorghiu afirmă că cel mai bine este ca dreapta să aibă un singur candidat la alegerile prezidenţiale: "USR reia tema privind candidatul propriu la alegerile prezidenţiale şi nu pot să nu mă întreb dacă asta chiar ajută tabăra dreptei în contextul politic actual. (...) De asta cred că cel mai bine este ca dreapta să aibă un singur candidat, cel care are, de departe, cele mai multe argumente pentru a câştiga. Pentru ce să existe şi alţi candidaţi de dreapta care doar să se uzeze fiecare unul pe altul, fără şanse de câştig? Plus că o astfel de decizie luată repede ar crea o atmosferă de colaborare foarte bună între partidele de opoziţie. Cred că trebuie avut mare, mare grijă la ce ne dorim. Ca nu cumva să ajungem la o situaţie politică pe care nu ne-o dorim". Cum informaţia că preşedintele Klaus Iohannis i-ar putea succede polonezului Donald Tusk la şefia Consiliului European se vehiculează tot mai intens, este evident că dreapta politică are o grijă în plus, dincolo de aceea a susţinerii unui singur candidat, alegerea unei variante de rezervă, în caz că zvonul devine realitate. De altfel, au şi apărut primele două nume: Dacian Cioloş şi Laura Codruţa Kovesi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fie românilor le place să fie disprețuiți, optând pentru oameni a căror construcție morală lasă de dorit, fie românilor le sunt impuse niște slugi acre de către o entitate care a devenit un pic mai puternică decât statul bazat pe principii democratice.

    Ghinion! 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb