ALERT "Băieţii deştepţi" au pierdut două procese cu Hidroelectrica

E.D.
Companii #Energie / 18 martie 2014

Curtea de Apel Bucureşti a respins irevocabil, în data de 17 martie, recursurile formulate de Energy Financing Team AG ("EFT AG"), respectiv Energy Financing Team Romania SRL ("EFT Romania"), împotriva măsurii administratorului judiciar de denunţare a contractelor bilaterale de vânzare a energie electrice încheiate cu Hidroelectrica, precizează un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

Remus Borza, Practician Coordonator al Euro Insol SPRL, administratorul judiciar al Hidroelectrica S.A., a declarat: "Cele două recursuri au tranşat irevocabil în favoarea Hidroelectrica două dispute majore, respectiv denunţarea contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice şi activarea clauzei de forţă majoră, în schimb casarea unor hotărâri ale judecatorului sindic şi trimiterea lor spre rejudecare a vizat doar aspecte de ordin procedural. Câtă vreme două completuri diferite din cadrul aceleiaşi instanţe Curtea de Apel a respins recursurile în instanţă ale unor traderi de energie, demonstrează încă o dată grava eroare în care s-a aflat completul de judecată din 25 februarie 2014 care a dispus redeschiderea procedurii insolvenţei Hidroelectrica".

Analizând oportunitatea şi profitabilitatea contractelor şi convenţiilor încheiate cu cele două EFT-uri, administratorul judiciar Euro Insol SPRL a decis denunţarea contractelor bilaterale încheiate cu cele două societăţi începând cu data de 1 august 2012, contracte care doar în perioada 2006 - 31 mai 2012 au generat o pierdere pentru Hidroelectrica în suma de 502.880.787 lei.

Ca efect al denunţării contractelor bilaterale încheiate cu EFT AG şi EFT Romania, contracte valabile până în anul 2015, administratorul judiciar Euro Insol SPRL a disponibilizat o cantitate de energie electrică de 6.429.806 Mwh, pe care a valorificat-o pe bursa de energie la preţuri net superioare preţului contractual.

Reamintim că, la data deschiderii procedurii insolvenţei, Hidrolectrica era parte într-un număr de 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice, care, în condiţiile pieţei de energie electrică, erau păguboase pentru societate. Contractele bilaterale au generat, în perioada 2006-2012, pierderi financiare de 4.874.746.999 lei (aproximativ 1,100,000,000 EUR).

Aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care pe 25 februarie a admis recursurile altor traderi de energie şi a trimis spre rejudecare la tribunal contestaţiile ce vizau plata unor daune ca efect al denunţării contractelor, sau chiar măsura denunţării lor, pe 3 martie 2014 a respins şi recursul Electrocarbon împotriva măsurii Euro Insol de activare a clauzei de forţă majoră în perioada august - noiembrie 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb