Actualizare 20:54 Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti: "Se aud explozii succesive ale recipientelor sub presiune, aflate în interior"
Una dintre hale este distrusă în totalitate. Se aud explozii succesive ale recipientelor sub presiune, aflate în interior, a declarat la Digi24 Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.
Daniel Vasile a mai declarat, conform sursei citate: "Din cauza modului de propagare a fumului, am decis retragerea pompierilor la o distanţă de siguranţă. Avem estimarea că suprafaţa afectată trece de 5.000 - 7000 mp, reprezentând suprafaţa celor două hale. Sunt 16 autospeciale de stingere la faţa locului şi alte câteva în deplasare. Locatarii din zonă să închidă uşile şi ferestrele pentru evitarea fumului! Se verifică nivelul de toxicitate în zona de manifestare a incendiului şi în apropiere".
(M.I.)
------
Actualizare 20:40
Doi bărbaţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, unul suferind un atac de panică, iar altul inhalând fum. Flăcările depăşesc zece metri deasupra acoperişului, la faţa locului intervenind zece autospeciale de stingere, o autoscară, o maşină de descarcerare şi un punct mobil de comandă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, transmit surse din presă.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, marţi seară, pentru News ro, că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi la două depozite, unul de mobilă şi unul de mase plastice. Potrivit acestuia, la locul incendiului au fost trimise zece autospeciale de stingere, o autoscară, o maşină de descarcerare şi un punct mobil de comandă.
Din interiorul depozitelor în flăcări se aud explozii succesive, menţionează sursa. De asemenea, pompierii încearcă să limiteze extinderea flăcărilor, în condiţiile în care în zona respectivă sunt mai multe depozite, inclusiv un depozit de medicamente.
Potrivit conducerii Aeroportului Otopeni, zborurile nu sunt afectate de incendiu, informează agenţia.
Iniţial, la faţa locului au fost trimise cinci autospeciale, iar ulterior au fost suplimentate cu alte câteva autospeciale de stingere şi o autoscară, conform sursei citate.
(M.I.)
------
Actualizare 20:05
Focul s-a extins la un alt depozit, arzând un depozit de mobilă şi unul de mase plastice, transmit televiziunile de ştiri.
Iniţial, pompierii anunţau că este posibil ca focul să se extindă spre depozitele din zonă.
În prezent, focul a cuprins o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi.
Şapte autospeciale ale pompierilor şi două autoscări sunt la faţa locului.
Flăcările depăşesc 15 - 20 de metri, iar fumul se vede din zona Arcului de Triumf, conform Digi24.
(M.I.)
-------
Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit din zona Baloteşti, potrivit Digi24.
Martorii au declarat că întreaga zonă este cuprinsă de fum.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 19:15, la intrarea în localitatea Baloteşti. Conform postului de televiziune, arde o fabrică de mobilă, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 1.000 de metri pătraţi.