ALERT Nicolescu: Există interes din partea companiilor româneşti să preia activele Enel din România

A.C.
Companii #Energie / 28 august 2014

Nicolescu: Există interes din partea companiilor româneşti să preia activele Enel din România

Există interes din partea companiilor româneşti să preia activele Enel din ţara noastră, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru energie, într-un comunicat remis azi redacţiei.

Ziarul Bursa a arătat recent, în exclusivitate, intenţia Statului de a prelua, prin companiile energetice controlate, activele Enel.

"Le-am comunicat celor de la Enel solicitarea statului român cu privire la clarificarea situaţiei dividendelor în societăţile de distribuţie deţinute de Enel în România dar şi faptul că din punct de vedere al statului român, reţelele de distribuţie reprezintă active cu caracter strategic. În plus, i-am informat oficial că există interes din partea unor companii româneşti în ceea ce priveşte preluarea unor părţi din operaţiunile lor în România, existând sprijinul total al statului român pentru companiile cu acţionariat românesc. De altfel, acesta a fost motivul pentru care recent am modificat Legea Privatizării care anterior nu permitea companiilor de stat în care statul este acţionar să cumpere alte societăţi" a declarat Nicolescu în comunicare.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb