ALERT Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat echipa de miniştri

Adina Lateş
Politică / 15 noiembrie 2015

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat echipa de miniştri

Vicepremierii propuşi sunt Costin Grigore Borc şi Vasile Dâncu

-------------

Actualizare 17:00 Cioloş despre Legea salarizării: "Vom prelua tot ce e bun de la vechiul Guvern, dar vom şi modifica"

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a afirmat că nu ştie dacă va prelua proiectul Legii salarizării elaborat de Guvernul Ponta până nu va face o analiză, dar a precizat că e dispus să preia toate iniţiativele bune ale fostului Executiv, iar celelalte vor fi modificate în urma consultărilor cu Parlamentul.

"Nu ştiu, urmează să vedem. Tot ce-i bun o să preluăm, tot ceea ce credem că trebuie adaptat, trebuie modificat, o să facem, dar toate adaptările, modificările, propunerile pe care le vom face vor fi rezultatul unor consultări şi al unor dezbateri. Bineînţeles, cu Parlamentul în primul rând, pentru că Parlamentul va trebui să decidă, dar vreau să luăm şi experienţa care vine din afara structurilor administrative, din societatea civilă (...) şi aş vrea să începem acest proces pentru că probabil într-un an n-o să-l finalizăm", a declarat Cioloş.

(S.A.)

-------------

Actualizare 16:33 Geoană (PSRO): "Vom vota învestirea Cabinetului Cioloş"

Partidul Social Românesc va vota pentru învestirea Cabinetului condus de Dacian Cioloş, însă o viitoare susţinere în Parlament va depinde de modul în care noul Guvern va răspunde aşteptărilor populaţiei, a anunţat preşedintele PSRO, Mircea Geoană.

"Românii aşteaptă integritate şi profesionalism de la viitorii miniştri şi oficiali guvernamentali şi o depolitizare energică a administraţiei publice naţionale şi locale. Jocurile politice din trecut, din vechea politică, nu mai sunt acceptate. PSRO consideră că principala obligaţie a noului Guvern va fi să vină cu un program de guvernare solid, axat pe crearea de locuri de muncă. Aşa cum s-a discutat zilele trecute, vom vota învestirea Cabinetului Cioloş, dar susţinerea PSRO în Parlament va depinde foarte mult de modul în care noul Cabinet va şti să răspundă acestor aşteptări", a declarat Geoană, potrivit unui comunicat transmis presei.

În opinia sa, cei mai mulţi dintre miniştrii propuşi de prim-ministrul desemnat sunt profesionişti, însă Dacian Cioloş va avea nevoie de o majoritate explicită pentru a putea guverna.

"Deşi, în mare parte, premierul desemnat a venit cu o listă solidă de profesionişti, nu există suficientă claritate cu privire la majoritatea care va susţine Guvernul, după consumarea votului de învestitură. Din punct de vedere politic, principala provocare va fi să-şi creeze o majoritate explicită care să voteze proiectul de buget şi care să-i permită să guverneze fără o continuă negociere cu partidele politice. O bună comunicare cu partidele nu poate fi un substitut pentru o majoritate explicită", a afirmat Mircea Geoană.

(A.L.)

---------------

Actualizare 16:21 Cioloş, la CExN al PSD, despre urarea de bun venit pe care i-a adresat-o Dragnea: "E periculos ce ziceţi"

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat duminică, în deschiderea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că este periculoasă urarea de "bun venit în cadrul PSD", pe care i-a adresat-o preşedintele Liviu Dragnea atunci când i-a dat cuvântul la reuniune, menţionând că se simte binevenit în mijlocul social-democraţilor în calitatea pe care o are acum, respectiv aceea de tehnocrat, informează surse din presă.

"E periculos ce ziceţi. Nu, eu mă simt binevenit în mijlocul dumneavoastră, în calitatea pe care o am acum, e vorba de un Guvern tehnocrat fără sprijin politic apriori, dar sper să putem obţine sprijinul politic atât prin modul în care am structurat echipa guvernamentală, cât şi prin ceea ce urmărim să facem", a spus Cioloş.

Precizarea premierului desemnat a survenit urării pe care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a adresat-o înainte să ia cuvântul.

"Am stabilit să vină la o întâlnire cu Comitetul Politic Naţional. Trebuie să luăm o decizie politică şi i-am transmis că cea mai bună modalitate prin care poate fi informat PSD despre elemente din lista Cabinetului este o întâlnire cu Comitetul Executiv, unde, pe lângă prezentarea pe care o va face domnul Dacian Cioloş, colegii noştri din Comitetul Executiv Naţional vor pune, aşa cum este firesc, câteva întrebări care ne interesează şi care ne pot ajuta să luăm o decizie în cunoştinţă de cauză. Domnule premier desemnat, aveţi cuvântul şi vă urez bun venit în cadrul PSD", a afirmat Dragnea.

(A.L.)

------------

Actualizare 15:03 Cioloş: "L-am ales pe Dâncu pentru experienţa şi viziunea sa, nu pentru că a fost membru PSD"

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat că l-a propus pentru portofoliul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe sociologul Vasile Dâncu având în vedere experienţa şi viziunea acestuia, şi nu pentru că a fost membru PSD.

"Este fost membru al PSD, dar nu pentru această calitate l-am ales, cât pentru experienţa şi viziunea pe care o are dânsul pe domeniul pe care i l-am propus. În domeniul Administraţiei (...) vreau să venim cu un proiect de îmbunătăţire a activităţii acolo, pentru mai multă transparenţă, eficienţă. Pe de altă parte, dânsul, prin activitatea profesională pe care o are, cunoaşte bine societatea românească şi legătura dintre Guvern şi societatea românească mi se pare importantă şi cred că va avea un aport semnificativ din acest punct de vedere", a afirmat Cioloş la Palatul Parlamentului.

(S.A.)

--------------

Actualizare 14:30 Lista miniştrilor

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat, astăzi, echipa de miniştri, într-o conferinţă de presă, la Camera Deputaţilor.

Astfel, lista membrilor Guvernului propusă de Dacian Cioloş este:

Vicepremier şi Ministrul Economiei: Costin Grigore Borc, absolvent al Politehnicii Bucureşti, vastă experienţă în managament, este director general la CRH, fosta Lafarge;

Vicepremier şi Ministrul Dezvoltării: Vasile Dâncu, sociolog, aproape zece ani membru al PSD şi ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Năstase;

Ministrul Afacerilor Externe: Lazăr Comănescu, consilier prezidenţial în prezent;

Ministrul Afacerilor Interne: Petre Tobă, carieră îndelungată în domeniu;

Ministrul Agriculturii: Achim Irimescu, fost secretar de stat, este reprezentant al României la CE;

Ministrul Apărării Naţionale: Mihnea Motoc, în prezent ambasador la Londra; Motoc a mai fost ambasador la ONU, ambasador la Comisia Europeană;

Ministrul Culturii: Vlad Alexandrescu, profesor la Universitatea Bucuresti, a fost ambasador in Luxemburg;

Ministrul Energiei: Victor Vlad Grigorescu, a lucrat la reprezentanţa României pe langă Comisia Europeană;

Ministerul Educaţiei: Adrian Curaj, are experienţă bogată în managementul educaţiei, a fost consultant al Băncii Mondiale, UNESCO, Comisia Europeană;

Ministrul Finanţelor Publice: Anca Paliu Dragu, analist economic la Comisia Europeană; a lucrat peste 10 ani la biroul regional pentru România al FMI; cunoaşte bine Ministerul Finanţelor;

Ministrul Fondurilor Europene: Aura Carmen Răducu, a lucrat la Direcţia REGIO la Comisia Europeană; expert la BERD în prezent;

Ministrul Justiţiei: Cristina Guseth, specialist la Freedom House, a coordonat multe proiecte care au promovat statul de drept; şi-a adus contribuţia la lupta împotriva corupţiei;

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor: Cristiana Paşca Palmer, şef de Unitate la Comisia Europeană; are studii în străinătate;

Ministrul Muncii: Claudia Anca Moarcăş, experienţă de peste 25 de ani in domeniu;

Ministrul pentru Societatea Informaţională: Marius Raul Bostan, experienţă în sector;

Ministrul Sănătăţii: Andrei Baciu, un tânăr medic chirurg, cu experienţă în străinătate, dar şi experienţă privind mediul spitalicesc;

Ministrul Tineretului şi Sportului: Elisabeta Lipă, o mare campioană, cu experienţă managerială la Clubul Dinamo, dar şi la COSR;

Ministrul Transporturilor: Marian Costescu, manager executiv la CFR; are experienţă bogată în domeniul transporturilor;

Ministrul pentru Dialog Social: Violeta Alexandru, director al ONG-ului IPP;

Şeful Cancelariei Primului Ministru: Ioan Dragoş Tudorache, jurist de profesie, mare experienţă de manager, a lucrat pentru ONU în Kosovo, în prezent la Comisia Europeană;

Ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Preturindeni: Dan Stoenescu, un tânăr diplomat, în prezent la Ambasada României din Spania;

Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul şi Societatea Civilă: Cristian Ciprian Bucur, lucrează în Parlament.

"Am urmărit să aleg oameni cu competenţă, oameni cu experienţă, oameni care activează în diferite asociaţii din societeatea civilă, oameni cu idei şi experienţă de management. Este una din rarele propuneri care are cam o treime dintre membrii femei. Am urmărit să fie oameni profesionişti, integri, deschişi spre dialog", a declarat premierul desemnat.

Potrivit calendarului anunţat anterior, luni şi marţi ar urma audierile miniştrilor propuşi în comisiile de specialitate din Parlament, apoi votul de învestitură în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

(A.L.)

------------

Actualizare 11:15

Prim-ministrul desemnat, Dacian Cioloş, va prezenta propunerile pentru membrii Guvernului, astăzi, la ora 14:00, la Camera Deputaţilor, într-o conferinţă de presă, informează Biroul de presă al Guvernului.

(A.L.)

------------

Premierul desemnat Dacian Cioloş ar putea anunţa astăzi echipa de miniştri care vor face parte din noul Cabinet.

"Zilele acestea am avut discuţii consultative cu partidele politice. Lucrez la o echipă solidă, iar procesul de selecţie a miniştrilor este în plină desfăşurare. La sfârşitul acestei săptămâni intenţionez să prezint lista miniştrilor, în vederea audierilor în comisiile parlamentare", scria Cioloş pe 12 noiembrie într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Copreşedintele PNL Bucureşti Teodor Atanasiu declara sâmbătă că liderii liberali vor avea duminică o întâlnire cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, care îşi va prezenta echipa de guvernare.

"Domnul Cioloş are o întâlnire cu toate partidele parlamentare pentru a-şi prezenta echipa, am înţeles că în ziua de mâine. Şi PNL are o întâlnire mâine cu domnul Cioloş", a afirmat Atanasiu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, potrivit unor surse din presă.

Tot astăzi, Partidul Social Democrat va face bilanţul guvernării Ponta, care va fi prezentat după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii.

CExN al PSD se va reuni astăzi, de la ora 13:00, la Camera Deputaţilor.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. A fost spusă în Bursa în felul următor:

     

    "că această ţară este căpitanul de echipă al proiectului Europei unite şi prospere, iar naţiunea română este "un foarte bun coechipier", transmit surse din presă."

    1. Această țară era Germania, cea care îi oferise o distincție Crucea de Merit în rang de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

      Pentru cine nu știe, Dâncu este profesor la Academia Nationala de Informatii "Mihai Viteazul" a SRI. Dormi bine națiune, SRI veghează pentru tine. 

      Fusese ambasador în Germania până în dec 2014 (și ambasador la UE). Deci Guvern Made in Germany. Am înțeles.

    Si prima cioloseala; operatie la sanatate. 

    1. Arăboii și musulmanii AFARĂ DIN EUROPA ! Franța trebuie CURĂȚATĂ DE MUSULMANI, cei 10 la sută imigranți de acum din populația totală. Hollande, Juncker, Merkel și toți masonii LA PUȘCĂRIE !

      Performanta istorica/inedita: primul guvern inca neavizat, dar deja remaniat. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb