ALERT / RUPEREA USL Antonescu: "Am renunţat şi la desfiinţarea USD"

V.B.
Politică / 24 februarie 2014

Antonescu: "Am renunţat şi la desfiinţarea USD"

Update 13:20 Ponta: 8 martie, termenul pentru noul guvern

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, astăzi, că, dacă PNL se retrage de la guvernare, termenul pentru formarea noului cabinet este 8 martie (când expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI) şi a făcut apel la liberali "să păstreze USL, aşa cum s-a constituit ea", amintind că Uniunea trebuie să îşi păstreze cele două obiective fundamentale: schimbarea regimului Traian Băsescu şi buna guvernare a ţării.

"În numele celor trei partide din Uniunea Social-Democrată, facem un apel la colegii noştri să păstreze USL, aşa cum s-a constituit ea. Fac apel la găsirea unor soluţii guvernamentale şi politice în îndeplinirea celor două principii fundamentale ale USL: schimbarea regimului şi a modului de guvernare a României din mandatele lui Traian Băsescu şi o soluţie comună, de succes, pentru guvernarea României şi îndreptarea greşelilor făcute în perioada regimului Traian Băsescu", a explicat Ponta.

Premierul şi-a exprimat speranţa "că înţelepciunea va prevala şi colegii liberali vor rămâne la guvernare".

Victor Ponta a subliniat că nimeni din USD nu va iniţia şi nu va sprijini vreo acţiune de revocare a lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului.

"Din acest punct de vedere, decizia este foarte clară. Luni, 3 martie, PSD va avea şedinţa Comitetului Executiv Naţional, pentru a evalua situaţia politică şi a lua deciziile care se impun", a anunţat Ponta.

Ponta a precizat că ministrul liberal al Muncii, Mariana Câmpeanu, îşi va continua activitatea, şeful Executivului calificând-o drept "un ministru competent". Pe de altă parte, Victor Ponta a declarat că nu s-a pus problema ca Mariana Câmpeanu "să continue într-un guvern din care PNL îşi retrage miniştrii".

"Mariana Câmpeanu îşi va continua activitatea şi, în funcţie de decizia PNL, vom proceda în consecinţă. Doamna Câmpeanu mi-a spus foarte clar că decizia va aparţine PNL. Mi-aş dori un ministru la fel de competent ca doamna Câmpeanu", a mai spus premierul.

---

Update 11:25 Ponta: "Colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal"

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, astăzi, speranţa că liberalii nu se vor retrage din USL în urma şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL de mâine, precizând că proiectul personal al lui Crin Antonescu trebuie să fie înscris "în marele proiect care este USL".

"Sper şi îmi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal, al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect care este USL. Din partea noastră, ne dorim să mergem mai departe împreună. Orice discuţii politice apar, este important să nu uităm de ce s-a format USL şi care sunt obiectivele sale", a explicat Ponta.

Preşedintele PSD a amintit că principalele obiective pentru care a fost constituită Uniunea Social Liberală sunt înlăturarea de la putere a lui Traian Băsescu şi guvernarea ţării.

---

Update 11:13 Constantin: "Nu dorim ruperea USL"

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, astăzi, că PC nu doreşte ruperea USL, adăugând că Uniunea trebuie să exploateze toate şansele, oricât de mici ar fi ele.

"Doar Crin Antonescu va cere demisia lui Victor Ponta dacă liberalii ies de la guvernare. Nu dorim ruperea USL. Dacă mai avem şanse chiar şi 2-3%, trebuie să le exploatăm", a spus Constantin.

Domnia sa a precizat că nu a discutat cu Crin Antonescu decât săptămâna trecută, înainte de şedinţa de Guvern.

Totodată, Constantin l-a acuzat pe Antonescu de "lipsă de încredere", amintind de concesiile făcute PNL de restul partidelor din USL: funcţia de preşedinte al Senatului şi o funcţie de vicepremier.

"Faptul că nu avem încă un program de candidat, o serie de atacuri la adresa partenerului reprezintă o lipsă de încredere. Nu am revendicat niciodată funcţia de preşedinte al Senatului, chiar dacă este funcţia alocată Partidului Conservator. Am considerat că este funcţia celui care va fi preşedintele României", a mai arătat Ministrul Agriculturii.

---

Update 08:04 Ponta: "Nu am o problemă în a invita din nou UDMR"

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la un post TV, că USD are o majoritate fragilă, ce îi permite, totuşi, să guverneze în cazul destrămării USL, dar că pentru domnia sa este important să se ţină de cuvânt şi faţă de UDMR, amintind că, în 2012, a invitat maghiarii să facă parte din Guvern.

Prim-ministrul a precizat că nu are o problemă în a se lăsa criticat pentru a doua oară că invită UDMR la guvernare, aşa cum s-a întâmplat după alegerile parlamentare din 2012.

Ponta a explicat: "Doar USD are majoritatea necesară, extrem de fragilă, de a guverna. Nu ştiu dacă va fi nevoie sau nu să avem o majoritate mai largă, alături de grupul minorităţilor. Eu nu am ascuns (şi mi-am atras critici extrem de dure) că, împreună cu Antonescu, în noiembrie 2012, am semnat un acord prin care aduceam UDMR la guvernare şi nu m-am dezis de acest lucru, chiar dacă am fost criticat. UDMR nu a mai venit la guvernare pentru că PNL şi PC s-au opus, dar eu mi-am luat criticile de rigoare cu UDMR şi nu am nicio problemă de a le lua a doua oară. Pentru mine, este foarte important să mă ţin de cuvânt la o hârtie pe care am semnat-o şi la un cuvânt pe care l-am dat".

Şeful executivului a precizat că nu s-a dezis de hârtia semnată cu UDMR, în 2012, care prevedea cooptarea minorităţii maghiare la guvernare. Ponta a mai spus că, pentru "pace socială", este extrem de important ca în structurile politice să existe o minoritate, pentru ca aceasta să nu se radicalizeze.

---

Update 08:00 Ponta: "Nu voi demisiona dacă se rupe USL decât dacă şi Băsescu îşi dă demisia"

Victor Ponta a afirmat, ieri, la un post TV, că nu va demisiona din postul de prim-ministru, aşa cum solicită liderul PNL, Crin Antonescu, în cazul ruperii USL, decât dacă şi Traian Băsescu va demisiona din funcţia de şef al statului, pentru a nu-i lăsa lui Băsescu ocazia de a numi, din nou, un prim-ministru.

"Voi demisiona doar dacă şi Băsescu îşi dă demisia", a spus Ponta la Antena 3.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, săptămâna trecută, că, luni seara sau marţi, va exista fie Guvern USL, fie un guvern USD, "lipsit de orice legitimitate" şi căruia liberalii îi vor cere "demisia imediată".

În replică, miercuri, Ponta a declarat că a discutat la telefon cu Traian Băsescu şi că preşedintele i-a transmis că aşteaptă "stabilitate", fapt cu care şi premierul este de acord. Şeful Guvernului a precizat că nu va demisiona dacă liberalii se retrag de la guvernare.

"Dacă aş demisiona, de abia atunci înseamnă că şi eu, şi Antonescu îi vrem binele lui Traian Băsescu - o nouă nominalizare (pentru postul de prim-ministru - n.r.) ar face-o Traian Băsescu. Categoric, această variantă este exclusă. Nu se pune problema să-i dăm din nou dreptul lui Băsescu, de a face o nominalizare", a spus Ponta, miercuri.

---

Update 07:52 Ponta, despre lipsa negocierilor: "Problema USL nu mai poate fi rezolvată de doi oameni"

Victor Ponta a declarat, ieri, la un post de televiziune, despre recenta lipsă de comunicare cu Crin Antonescu, că problema USL nu mai poate fi rezolvată doar de doi oameni, ci de toţi cei care au contribuit la înfiinţarea Uniunii.

Prim-ministrul a susţinut că a fost sunat de Antonescu joi seara, când se afla la Chişinău, la masă cu omologul moldovean. Ponta a precizat că l-a sunat înapoi pe liderul PNL, dar acesta se afla atunci într-o emisiune televizată, după care nu a mai fost contactat de şeful liberalilor.

"Şi Traian Băsescu se plângea la un moment dat de acest lucru, dar vorbesc cu el. Dacă îi răspund lui Băsescu, cum să nu-i răspund lui Antonescu?", a întrebat retoric Ponta.

---

Update 07:45 Ponta, despre concesia lui Antonescu: "Nu are nicio relevanţă anunţul"

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat ieri că anunţul liderului PNL Crin Antonescu privind renunţarea la solicitarea de desfiinţare a USD "nu are nicio relevanţă", pentru că "discuţia este despre guvernare", conform surselor din presă.

"Nu are nicio relevanţă anunţul. Discuţia este despre guvernare. Noi dorim să guvernăm ca USL, nu ca USD. Acest lucru l-am spus mereu", a explicat Ponta.

---

Update 07:40 Antonescu, întrebat dacă l-a mai căutat pe Ponta: "Ar fi deja hărţuire. Nu vreau să risc"

Crin Antonescu a fost întrebat, ieri, într-o conferinţă de presă la Deva, dacă a mai încercat să îl contacteze pe Victor Ponta, şi a negat, adăugând: "Asta ar fi deja hărţuire, nu vreau să risc, şi nu, nu mi-a răspuns între timp", conform surselor din presă.

Sâmbătă, Antonescu declara că, în cursul zilei, l-a căutat pe Victor Ponta pentru a vedea dacă mai este cazul să aibă o întâlnire, având în vedere că liderul liberal va fi plecat din ţară luni, dar că, deocamdată, nu a reuşit să ia legătura cu premierul. Totodată, şeful liberalilor a ţinut să precizeze că oricând stă la dispoziţia prim-ministrului pentru reluarea negocierilor.

"Eu l-am căutat pe domnul Ponta ca să vedem dacă este cazul să ne mai întâlnim sau nu, având în vedere că eu de luni voi fi plecat din ţară. Deocamdată, nu am reuşit să luăm legătura. De încercat, am încercat. Din punctul meu de vedere, oricând stau la dispoziţia domnului Ponta şi l-am sunat pentru a vedea dacă domnia sa crede că este cazul să mai vorbim. Eu cred că este cazul până în ultimul moment, având în vedere că luni plec din ţară", a mai spus Antonescu.

---

Update 07:33 Antonescu: "Fiecare oră, fiecare minut din această criză, generate de Ponta"

Crin Antonescu a declarat, ieri, în Deva, că PNL nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru prelungirea crizei guvernamentale şi nu are niciun fel de vină, fiind de părere că "100% fiecare zi şi fiecare oră, fiecare minut din această criză au fost generate de domnul Ponta şi de PSD", transmit surse din presă.

Domnia sa a explicat: "Nu ne asumăm nicio responsabilitate, pentru că nu avem nicio vină în sensul acesta. 100% fiecare zi şi fiecare oră, fiecare minut din această criză a fost generată de domnul Ponta şi de PSD. Deci noi, în momentul în care au fost înlocuiţi, au demisionat miniştrii noştri, în aceeaşi şedinţă, în aceeaşi zi, am prezentat propunerile. Domnul Ponta era la Soci, la inaugurarea Jocurilor Olimpice. În aceeaşi zi, a confirmat, a declarat că oamenii sunt buni, că se bucură că vine şi Iohannis în Guvern. Din acel moment, noi le-am stat la dispoziţie de câte ori am vrut să discutăm, şi niciun motiv real nu a împiedicat. Chestia asta se întâmpla, cred, spre weekend, ca lunea următoare lucrurile să fi fost închise în Parlament".

Întrebat ce ar trebui să se întâmple luni pentru ca PNL să rămână la guvernare, Antonescu a replicat: "Domnul Ponta şi PSD-ul să fie de acord să convocăm Camerele Reunite într-o şedinţă de maximum o oră în care domnul Ponta să vină cu propunerile pe care noi le-am făcut pe posturile care ne revin şi să trecem prin vot prin Parlament acest lucru pentru că e nevoie, pentru că e o formalitate. Noi avem şi Ministerul Finanţelor şi Ministerul de Interne, până acum vicepremier şi avem şi un post de vicepremier, până acum vicepremier era ministru de Finanţe, acum urmează să fie cel de Interne. Asta necesită un vot în Parlament, e o formalitate, deci vine domnul Ponta cu aceste propuneri ale noastre care nu înseamnă nicio cerere în plus, ci pur şi simplu locurile noastre aşezate altfel. Chestiunea cu vicepremierul durează jumătate de oră, nu o oră (o oră aşa, până se strâng toţi), şi s-a încheiat această criză şi avem un Guvern mai puternic, cel puţin în opinia noastră, a celor din Partidul Naţional Liberal".

Liderul PNL a mai afirmat că pentru domnia sa "nu ar fi niciun fel de încurcătură", pentru că "nu a fost un joc, vreun război rece, vreo cursă a înarmărilor sau vreun joc de poker".

"Nu, pur şi simplu asta a dorit partidul, asta e dreptul partidului, asta credem noi că e bine pentru ţară. Dacă domnul Ponta acceptă acest lucru simplu, care putea fi acceptat din prima zi, eu sunt primul care să fiu bucuros că putem continua împreună şi nu se rupe, dar, repet, asta nu mai depinde de mine", a conchis Crin Antonescu.

---

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Deva, că partidul a renunţat la solicitarea de a fi desfiinţată USD, transmit surse din presă.

"Am renunţat şi la desfiinţarea USD, s-a spus că nu am făcut concesii. Au spus că este o cerere absurdă, că dânşii nu pot", a spus Antonescu.

Întrebat când au luat liberalii această decizie, liderul PNL a răspuns: "Vai de mine, dar i-am dat un mesaj într-o pauză publicitară, i-am dat mesaj şi mandat lui Mihai Voicu, era cu Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, şi i-a spus atunci, când s-a reluat emisiunea, < Bine, domnule, dacă asta este singura chestiune pe care voi o respingeţi, renunţăm la ea, încheiem >. Şi atunci s-a dat publicitate şi n-avem niciun răspuns până acum".

Crin Antonescu spunea, miercuri, că solicitarea liberalilor pentru desfiinţarea USD nu i-a aparţinut, ci a fost făcută de liderii PNL la reuniunea BPN. Domnia sa a adăugat că este gata să discute despre liste comune USL la europalamentare, dacă PSD doreşte.

Antonescu a iterat faptul că, prin constituirea USD, a fost încălcat protocolul USL, deoarece prevederea este una generală şi nu face referire la anumite tipuri de alegeri, fie că sunt locale, parlamentare sau prezidenţiale. Şeful liberalilor şi-a explicat declaraţiile anterioare, prin care preciza că nu este deranjat de constituirea USD.

"Există o problemă pe care nu am ridicat-o eu, au ridicat-o toţi colegii mei, foarte mulţi dintre ei şi în rezoluţia respectivă, în mandatul respectiv, ei au cerut şi au decis introducerea acestui punct. Nu a fost decizia mea, nu confundaţi vă rog deciziile partidului cu deciziile mele. Eu fac anumite propuneri, n-am făcut această propunere, ea a venit dinspre colegi şi oamenii au spus foarte limpede: se trişează, nu e acceptabil", a susţinut Antonescu.

Domnia sa a menţionat că nu ar fi făcut un caz din constituirea USD, acesta fiind un punct personal de vedere pe care l-a exprimat şi îl menţine.

Marţi, Antonescu afirma că, dacă USD nu va dispărea urgent (aşa cum a solicitat PNL, în baza hotărârii aprobate de BPN), atunci liberalii vor trage concluzia că partenrii lor denunţă protocolul USL şi că pentru aceştia USL nu mai există.

Alianţa electorală Uniunea Social Democrată (USD) a fost constituită, săptămâna trecută, de PSD, UNPR şi PC.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. oare ii intereseaza tara sau e doar o lupta pentru functii ? de ce e atat de important ca o persoana care e ministru sa fie si vicepremier ? Ce face in plus ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb