Alfredo Seafood: Piaţa locală de creveţi ajunge la circa 25 de milioane de euro, pe fondul dublării importurilor

T.B.
Companii / 20 septembrie 2023

Alfredo Seafood: Piaţa locală de creveţi ajunge la circa 25 de milioane de euro, pe fondul dublării importurilor

Alfredo Seafood, companie românească pe segmentele import, procesare, distribuţie de peşte şi fructe de mare apreciază valoarea pieţei de creveţi din România la circa 25 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al Alfredo Seafood, remis redacţiei.

Potrivit companiei, consumul de creveţi şi-a continuat creşterea. Astfel, în primul semestru din 2023, segmentul s-a majorat cu 20%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cererea de creveţi tot mai ridicată se reflectă şi în volumul şi valoarea importurilor, care s-a dublat în perioada 2020-2022, conform analizei reprezentanţilor Alfredo Seafood, pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică, se mai arată în comunicat.

"Consumul de creveţi, în România, evoluează constant, începând din 2020. Odată cu pandemia, românii au devenit mai atenţi cu ceea ce mănâncă şi mai interesaţi să adopte un stil de viaţă sănătos. Iar conform experţilor în nutriţie, creveţii reprezintă unul dintre cele mai valoroase alimente. Cu toate acestea, consumul de creveţi rămâne la un nivel modest. Media anuală a consumului de peşte şi fructe de mare, în România, se ridică 8-9 kilograme pe cap de locuitor, din care creveţii reprezintă doar 3%", a spus Mihai Cristian Dărmănescu, fondator Alfredo Seafood şi director general Bistromar la Timona, informează sursa precizată.

"Beneficiile nutriţionale fac din creveţi un superaliment. Conţin cantităţi optime de vitamina B12 şi acid folic, cu efect antianemic, fier, iar în doar 100 de grame conţin 20 de grame de proteine şi 50% din necesarul zilnic de seleniu al organismului. La capitolul surse de proteine creveţii sunt la fel de valoroşi precum carnea şi peştele. Însă la capitolul minerale sunt net superiori, pentru că aduc tot ce e mai bun din mare: iodul este esenţial pentru accelerarea metabolismului şi funcţionarea optimă a tiroidei, iar zincul creşte imunitatea. În plus, creveţii au un aport caloric mic, aşadar nu îngraşă, iar după ou, sunt alimentul cu cel mai mare nivelul de colesterol bun, LDL: 200 miligrame, la 100 de grame de produs, adică 70% din doza zilnică recomandată", a explicat Mihaela Bilic, medic specialist în nutriţie şi boli metabolice, potrivit comunicatului.

Datele de consum arată că românii apreciază creveţii, aceştia având o pondere de peste 50% din totalul pieţei locale de fructe de mare. Însă, reprezentanţii Alfredo Seafood arată că, în continuare, oamenii nu au suficiente informaţii despre proprietăţile benefice ale acestui aliment, aşa cum se arată în comunicat.

"Cred că este datoria tuturor jucătorilor de pe o piaţă să contribuie la dezvoltarea acesteia. Dacă eşti un business transparent, corect şi pentru care calitatea produselor reprezintă esenţa brand-ului, atunci ai responsabilitatea de a educa publicul. Numai în acest mod, o piaţă poate creşte sănătos. Tocmai din acest motiv, Alfredo Seafood lansează o campanie de informare despre creveţi. Vrem să arătăm de ce este un superaliment, la ce trebuie să fie atenţi oamenii atunci când îl cumpără sau care sunt cele mai bune surse şi tipuri de creveţi. Sper ca acest tip de iniţiative să fie tot mai dese şi să aducă schimbări notabile în bine, în obiceiurile alimentare ale românilor", a concluzionat Mihai Cristian Dărmănescu, aşa cum se arată în comunicat.

Campania are ca motto "Crevetele: Superaliment. Supergust. Superproteină" şi se va derula în perioada 1 octombrie - 15 decembrie, pe paginile de Instagram şi Facebook ale Alfredo Seafood, precum şi în mass-media şi prin afişaj stradal, informează compania, aşa cum se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb