ALIN BURCEA, CEO PARALELA 45: "Reducerile extrem de mari la vacanţe ascund întotdeauna ceva"

A consemnat ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 19 decembrie 2017

"Reducerile extrem de mari la vacanţe ascund întotdeauna ceva"

"Estimăm un volum de vânzări de 50 de milioane de euro, în creştere cu 25% la Paralela 45"

"Sumele alocate pentru promovare sunt mici, iar Ministerul Turismului nu ne comunică unde au fost alocate"

"Românii îşi iau patru vacanţe pe an, în medie, (...) ceea ce duce anual la o creştere importantă pentru agenţiile de turism şi hoteluri"

Lecţia Omnia Turism (n.r. intrarea în insolvenţă a agenţiei în urma decesului proprietarului) spune că reducerile aruncate pe piaţă, extrem de mari, ascund întotdeauna ceva, a declarat Alin Burcea, CEO-ul Paralela 45 într-un interviu acordat Ziarului BURSA.

Domnia sa ne-a vorbit despre evoluţia industriei turismului în ţara noastră, despre cele mai căutate destinaţii ale anului 2017, dar şi despre problema vizelor.

Reporter: Cum a evoluat piaţa turismului comparativ cu anul trecut? Care consideraţi că au fost principalii factori care au influenţat această evoluţie?

Alin Burcea: 2017 a fost un an bun pentru turism. Au crescut veniturile românilor, au călătorit mai mult. Datele Institutului Naţional de Statistică arată 23,5 milioane de înnoptări la finalul lunii octombrie, în creştere cu 6% faţă de perioada similară din 2016. Dintre acestea, 80% au fost ale românilor. Pe vacanţe în străinătate românii au cheltuit, până în luna octombrie, 2,4 miliarde de euro, cu un miliard mai mult faţă de anul trecut, acesta fiind un nivel record în ultimii zece ani, potrivit datelor BNR.

Paralela 45 a crescut datorită brandului. După situaţii nedorite cum a fost Omnia Turism, turiştii se orientează către agenţii cu renume şi solide din punct de vedere financiar. Am crescut şi pentru că am lansat o altă variantă a site-ului, unde vânzarea online este simplă şi neasistată, prin intermediul căruia am vândut de peste un milion de euro. Am mai deschis agenţii în Bucureşti, pe Ştefan cel Mare, în Fundeni, la Arad, Braşov, Sf. Gheorghe, Bacău. În ianuarie vom deschide o nouă agenţie, în Militari.

Paralela 45 a avut o creştere de 22%, în primele 11 luni faţă de anul trecut, după ce vânzările de circuite turistice au fost mai mari cu 34%, cele pentru Bulgaria şi turismul intern cu 32%, iar gradul de ocupare pe zborurile charter a fost de 97%.

Pentru întreg anul, estimăm un volum de vânzări de 50 de milioane de euro, în creştere cu 25%.

Reporter: Care au fost destinaţiile preferate de turişti în 2017?

Alin Burcea: Cei mai mulţi turişti au preferat să îşi petreacă vacanţa în Grecia (45%), Spania (24%), Turcia (20%), Cipru (5%), Italia, Portugalia şi Croaţia. Au ales în special hoteluri de patru stele cu demipensiune la un pachet mediu de 650 de euro/persoană. Excepţie a făcut Antalya, pentru care preferinţele s-au îndreptat către hoteluri de cinci stele cu regim de masă All Inclusive. Antalya a crescut cu 20% vara aceasta şi ar fi crescut şi mai mult dacă ar fi existat mai multe curse charter. A fost un an în care dorinţa românilor pentru vacanţe all inclusive cu relaxare, programe de divertisment pentru adulţi şi copii nu a fost tulburată de niciun eveniment negativ.

Reporter: S-a simţit o creştere faţă de anul trecut pe destinaţiile interne? În ce măsură au contribuit voucherele de vacanţă la creşterea numărului de turişti care au optat pentru astfel de vacanţe?

Alin Burcea: Vânzările de vacanţe pe litoral au crescut cu 15% la Paralela 45, însă cererea turiştilor, cu mult mai mare, nu a putut fi acoperită întrucât unii hotelieri au preferat să vândă vacanţele individual. Pe litoralul românesc au fost preferate hotelurile de patru şi trei stele din staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Neptun, la un buget mediu de 1.500 lei/persoană.

Pe segmentul balneo creşterea a fost şi mai mare, de 18%, o mare parte din vacanţe fiind achitate parţial sau total cu vouchere de vacanţă emise de Sodexo, Edenred sau Checque Vacances. Turiştii au ales în special Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Călimăneşti, Băile Olăneşti, Balvanyos şi Vatra Dornei. Iar pentru vacanţele la munte, Predeal, Buşteni, Sinaia, Poiana Braşov, Durău.

Reporter: Care credeţi că vor fi cele mai căutate destinaţii în 2018, în contextul internaţional actual?

Alin Burcea: Antalya revine spectaculos şi estimăm o creştere cu cel puţin o treime faţă de 2017, Spania creşte constant. Este, de altfel, destinaţia pe care avem zboruri din mai multe oraşe, Cluj-Napoca, Craiova, Timişoara, Iaşi, nu numai din Bucureşti. De vara viitoare introducem curse charter spre insula grecească Samos, litoralul albanez şi Alanya din regiunea Antalya, destinate celor care vor să exploreze şi alte zone din Grecia şi Antalya sau să cunoască Albania. 7.000 de români şi-ar putea petrece vacanţa de vară în una dintre cele trei destinaţii, la preţuri care pornesc de la 338 de euro de persoană în insula Samos, de la 385 de euro de persoană în Albania şi de la 415 euro de persoană în Alanya, în paradisul all inclusive-ului, taxele de aeroport fiind incluse. Cele trei destinaţii se adaugă altor insule şi staţiuni din Grecia, Spania, Portugalia, Turcia, Cipru şi Croaţia pe care organizăm anual zboruri charter.

În 2017 avem peste 120 de circuite pe toate continentele, programele turistice având transport cu avionul sau cu autocarul din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Pot alege un program de 4 nopţi în Israel, care costă de la 555 de euro/persoană sau Thailanda, Canada şi Statele Unite, Maroc şi India, care durează până la 14 zile, iar tarifele încep de la 1.035 de euro/persoană.

Reporter: Consideraţi că românii vor mai opta pentru pachete turistice mai ieftine în 2018, ţinând cont de cazul Omnia?

Alin Burcea: Sper că turiştii au învăţat că nu există Early Booking pentru circuite şi că aceste programe de vacanţă trebuie să aibă preţuri corecte. Lecţia Omnia Turism mai spune că reducerile aruncate pe piaţă, extrem de mari, ascund întotdeauna ceva. Un preţ mic nu le face vacanţa mai frumoasă. Vacanţele la un euro sunt trucuri de marketing. Aceste practici trebuie stopate din respect pentru turişti şi pentru credibilitatea agenţiilor de turism din România. Îi sfătuiesc să vadă cine este touroperatorul, să vadă ce garanţii are. Dacă o agenţie te pune să plăteşti cu un an şi jumătate înainte este un semn de întrebare, mai ales că transportatorii aerieni vând bilete cam cu un an înainte, nu mai mult. Există reduceri oferite de hoteluri în perioada de Early Booking, dar şi acestea sunt limitate.

Politica Paralela 45 este "respectăm turiştii, zero taxe ascunse" şi de acum afişăm preţul final, care include toate taxele, astfel încât turistul să aleagă în cunoştinţă de cauză.

Reporter: Care sunt tendinţele de călătorie pentru sezonul de iarnă? Unde aleg turiştii români să-şi petreacă sărbătorile?

Alin Burcea: Noi am organizat iarna aceasta, în premieră, două chartere în Laponia, pentru cei care vor să îl întâlnească pe Moş Crăciun acasă la el, să facă safari la ferma de reni, să se plimbe cu snowmobilul sau să pescuiască la copcă. Peste 300 de turişti merg în Laponia înainte şi în timpul Crăciunului iarna aceasta. Însă câteva mii au ales să petreacă sărbătorile în ţară sau în străinătate. Au ales destinaţii exotice ca Maldive, Africa de Sud, Republica Dominicană. Cele mai solicitate sunt Madeira, Dubai şi Antalya, unde, în acest moment, mai sunt disponibile foarte puţine oferte. Pentru România marea majoritate a unităţilor de cazare sunt rezervate în proporţie de 90%.

Reporter: Care sunt ţările ţintă în care consideraţi că ar trebui promovată România pentru a atrage mai mulţi turişti?

Alin Burcea: În primul rând, trebuie rezolvată problema vizelor, pentru că estul vine către vest. Dar avem marea problemă a vizelor, de care nu îi pasă statului român. Pentru China, procesul de obţinere a vizelor este unul foarte, foarte greoi, să nu mai spun pentru Iran, unde durează 90 de zile, în timp ce bulgarii le dau în şapte zile, deci nu vine nimeni.

În plus, sumele alocate pentru promovare sunt mici, Ministerul Turismului nu ne comunică unde au fost alocate, şi de aceea, de exemplu, nu avem turişti din Rusia, unde problema vizelor este mai simplă.

Paralela 45 mizează în 2018 pe consolidarea turismului de tip incoming, în acest sens dezvoltăm departamentul de resort şi avem în vedere participarea la majoritatea târgurilor de turism internaţionale, cu oferte şi programe proprii pentru descoperirea României. În plus, la începutul anului vom lansa o nouă platformă de website care să permită o interacţiune mult mai avansată cu turiştii din străinătate care doresc să viziteze România în cadrul tururilor pe care le organizăm.

Reporter: Va fi afectată Paralela 45 de noile măsuri fiscale adoptate de Guvern? În ce măsură?

Alin Burcea: Paralela 45 nu micşorează salariile odată cu trecerea contribuţiilor la angajaţi. Suntem o companie solidă, cu o vechime de 27 de ani în piaţă, care îşi preţuieşte şi îşi fidelizează angajaţii.

Reporter: Toţi mai mulţi specialişti din turism se plâng de lipsa forţei de muncă, vă confruntaţi şi dumneavoastră cu această problemă? Cum reuşiţi să găsiţi personal calificat în domeniul turismului?

Alin Burcea: Paralela 45 pune un mare accent pe retenţia şi stimularea personalului şi de 27 de ani investim în perfecţionarea angajaţilor, fie că este vorba despre infotripuri în care merg să cunoască destinaţia, să vadă hoteluri, să ştie cum să alcătuiască un pachet turistic şi ce să îi recomande clientului, fie despre seminarii de vânzare cu traineri specializaţi în comunicare. Anul acesta am lansat şi programul intern de fidelizare şi recompensare a personalului Paralela 45, "Fidelity Star". Aproape jumătate din personalul Paralela 45 are o vechime de la cinci la 20 de ani.

Reporter: Ce estimări financiare aveţi pentru 2017? Şi cum credeţi că va evolua anul 2018 din punct de vedere turistic?

Alin Burcea: Cred că 2018 va fi un an bun. Economia merge bine, avem creştere, economia Europei merge bine, cea americană la fel, deci nu se vede perspectiva unei crize.

Există o problemă a hotelurilor şi a tarifelor hoteliere. Anul 2017 cred că a fost cel mai bun an pentru hotelurile din România, din ultimii 27 de ani. În afară de litoral, România nu are multe hoteluri, nici în Bucureşti, nici în ţară. Asta face ca tarifele "de export" să fie mari, ceea ce face destinaţia neatractivă. Dacă hotelierii au hotelul plin, de ce să reducă tarifele?

Noi ne-am propus o creştere cu o treime a volumului vânzărilor. Avem mai multe chartere, mai multe circuite, mai multe pachete pentru litoral, staţiunile balneare şi montane atât pentru turiştii români, cât şi pentru străini. Românii sunt dispuşi să călătorească mai mult şi în ţara lor şi în străinătate, nu se mai limitează la unul-două concedii pe an. Îşi iau patru vacanţe pe an, în medie, de sărbători, de ziua naţională, vor să iasă, să experimenteze, ceea ce duce anual la o creştere importantă pentru agenţiile de turism şi hoteluri.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb