Amintirile lui Petrică Oprea

Înalt, ascetic, cu o privire învăluitoare şi plină de înţelepciune, Petre Oprea a fost o prezenţă discretă dar profundă a artelor plastice de la noi. Nu mă pot număra printre cei cu care a împărţit zeci de ani şi mii de amintiri. Pentru mine, Petre Oprea este cel care a salvat multe vernisaje plictisitoare prin discuţiile extrem de interesante la care ajungeam după momentele oficializante. De multe ori eclipsat, sîcîit, dat la o parte sau de-a dreptul blocat în activităţile sale de tot felul de potentaţi de partid, partidul dinainte de 1989, sau chiar de coloneii vremurilor, tot de atunci, Petre Oprea şi-a trăit vremea cu conştiinţa cronicarului care trebuie să dea seamă într-o lume de mare profunzime dar de extremă fragilitate. Şi mă gîndesc atît la fizica materialelor folosite, dar şi la relaţiile ce se stabilesc între aceşti oameni speciali.

S-a dedicat artei de la început, din vremurile în care nu se inventase noţiunea de management cultural, a studiat şi a comunicat mult, cu acribie, cu atenţie şi grijă, cu dragoste şi mai ales cu obiectivitate. Pentru mine şi nu numai, vocea lui Petre Oprea se va auzi ori de cîte ori vom deschide volumele sale de amintiri, făcute parcă să fie cît mai aproape, să poate fi citite oriunde, oricînd, fără gomoşenia unui tom uriaş, rece, inaccesbil, incomod, care îşi propune să răscolească umanitatea, trecutul şi eternitatea. Mărturia lui Petre Oprea este una aproape juridică, fără volute, exactă, coerentă, directă. Amintirile specialistului nu mîngîie, deşi tandreţea se regăseşte în fiecare gînd despre trecut, nu dă sentinţe şi nici nu intoxică. Volumul de informaţie este uriaş, iar pentru cei care nu au fost atunci şi acolo, este esenţial. Citind memorii, trebuie să găseşti codul de explicare a persoanei respective, pentru a ajunge cît de cît la realitate. Petre Oprea lucra fără protecţie, nu ascundea nimic, astfel că totul era servit, îţi rămînea doar sarcina teribil de grea de a-ţi trage propriile concluzii, după propriul cod de ascundere sau de ieşire în lume. Pronia a fost îngăduitoare cu noi, ni l-a lăsat pînă cînd amintirile au ajuns la paginile albe, actuale, ale agendei. Volumul Petre Oprea de memorii pe care scrie 2010 apare în scurt timp la Maiko, editura Mihaelei Varga, autoarea acestui meritoriu şi rotund efort. Mărturia este completă, adusă la zi, şi lectura trebuie să fie cel puţin la acest nivel.

În anii din urmă, de tranziţie, de consolidare, pe alocuri şi de compromitere a pieţei de artă din România, Patre Oprea a dat expertiză primei case de licitaţie de artă de cursă lungă, Alis. Ultima şedinţă a casei s-a ţinut cu două zile înainte ca Petre Oprea să ne lase definitiv singuri cu amintirile lui.

Cea mai scumpă vînzare a ultimei licitaţii Alis pe care a mai prins-o a fost o odaliscă de Iser, adjudecată cu 17 mii de lei. Nu este pictură în ulei, ci un cărbune cu creioane colorate, o piesă ce ni se spune că vine din saloanele oficiale, din cel din 1940, mai exact. În 2007, Petre Oprea a avut bucuria de a-şi vedea ieşite de sub tipar cele două volume sintetice dedicate Saloanelor oficiale, 1924-1944 şi 1945-1947.

A doua vînzare din ultima licitaţie Alis din acest sezon a fost un "Vas cu flori" de Gh. N. G. Vânătoru, adjudecat cu 10 mii de lei, adică suta de milioane de altădată, care era un prag minimal în discuţiile noastre despre rezultatele licitaţiilor de artă de dinainte de criză. În mai, Societatea Colecţionarilor de Artă, al cărei membru fondator a fost Petre Oprea, a organizat o expoziţie retrospectivă dedicată pictorului Vânătoru, o prezenţă constantă în licitaţii, unul dintre artiştii de forţă ai vremurilor trecute deja în secolul al XX-lea, dar a cărui cunoaştere şi, implicit, recunoaştere, începuse să se erodeze şi să dea informaţii false. Să ne amintim doar variantele despre anul naşterii lui Gh.N.G Vânătoru, amuzante şi enervante în acelaşi timp, pictorul fiind un contemporan, unul sobru, fără surprize, cu expoziţii recente şi date complete. Altceva se poate spune despre C. Calafeteanu, probabil Constantin, de la a cărui naştere se împlinesc, în 2011, exact o sută de ani, dar nu se ştie în ce lună, în ce zi. De expoziţia Vânătoru de la Şuţu se leagă şi ultima întîlnire cu Petre Oprea, surprinsă prompt şi inspirat de colecţionarul şi "proprietarul" de e-galerie Puiu "Peka" Patzelt. Am vorbit mult, am primit ultimul, chiar ultimul lui volum de amintiri, ca de obicei. Am promis întîlniri, din nou, ca în ultimii mulţi ani, fără a şti că acum era stringentă. Şi nu a mai fost.

Dacă s-ar fi vîndut şi un Spiru Vergulescu a fi amintit de fotografiile în care, la vernisajul expoziţiei din august 2009, Petre Oprea şi Ion Sălişteanu se bucură de revedere. Şi acum se întîmplă la fel, dar în altă lume şi în dimensiune exclusivă spirituală.

Al treilea preţ al licitaţiei a fost de 7 mii de lei, obţinuţi pentru o lucraresemnată Nicolae Enea, nu cea mai inspirată, în maniera acestui artist. Urmează un ulei pe pînză semnat Aurel Bordenache, cu un interior înalt de catedrală, fără prea mari valenţe arhitecturale, vîndut cu 3,6 mii lei. Un drum în pantă, spre o mare din zare, cu case populare, de prosperitate interbelică, semnat şi el, în formulă picturală, de Nicolae Petres-cu Mogo , a fost vîndut cu 3,3 mii de lei. La 2,4 mii aflăm un desen în tuş, semnat Iser, cu litere mari, de tipar, uşor şerpuite, mai ales ş-ul, o scenă de luptă, cu trei soldaţi orientaţi spre direcţii diferite. Ca o scenă dintr-un sat de basme, avem "Întoarcerea de la cîmp" de Catargi, vîndută cu 2 mii de lei.

Dintre nevînzări să amintim un Ciucurencu cu aşteptări, de aceea era trecut ultimul, cu 55 de mii de lei, preţ ce ar fi spart casa. Din acelaşi colţ de interes desprindem o pictură, nevîndută la 10 mii de lei, cu o descriere uşor ciudată: este de Paul Scortesco, se numeşte "Danse", cum ar fi sunat românescul dans în franceza de adopţie a lui Scortescu, şi faptul că pictura este semnată în stînga jos cu brun, dar în dreapta jos semnătura este ştearsă. Renunţăm să ne întrebăm de ce, dar sperăm că ni se sugerează că ambele semnături, cea ştearsă şi cea vizibilă, sunt ale aceluiaşi enigmatic Scortesco.

În acest moment al poveştii, mă întreb dacă Petre Oprea ne-a dezvăluit ceva despre acest pictor peste care se întinde umbra Vaticanului. Şi dau fuga, cum vom face exclusiv de acum înainte, la cărţile lui.