Înaintea impunerii acestei ordonanţe, liderii social-democraţi au stabilit că este necesară adoptarea unei OUG privind intrarea în vigoare mai rapidă a articolelor din legile care au modificat Codul Penal şi Codul de procedură penală, texte de lege care nu au fost atacate la Curtea Constituţională sau aceasta a decis că sunt conforme cu actul fundamental al ţării.
Următorul pas va fi făcut, conform unor surse din interiorul PSD, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional care ar urma să aibă loc duminică şi va consta în stabilirea pentru Guvern a unui termen privind adoptarea OUG privind amnistia unor fapte penale şi graţierea colectivă. În favoarea acestei urgenţe s-au pronunţat Codrin Ştefănescu - secretarul general al PSD, deputatul Cătălin Rădulescu, "baronul de Vrancea" - Marian Oprişan, senatorul Şerban Nicolae, vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor - Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, precum şi alţi lideri însemnaţi ai social-democraţilor.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, urgenţă înseamnă însuşirea, caracterul a ceea ce este urgent; situaţie care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. Expresia "de urgenţă" este echivalentă cu imediat, numaidecât, repede, fără întârziere.
Ce este însă atât de urgent pentru ca guvernul Dăncilă să adopte cele două ordonanţe?
• Condiţii cumulative pentru adoptarea unei OUG
Conform legislaţiei în vigoare şi doctrinei juridice, ordonanţa de urgenţă este un act normativ emis de Guvern în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
Acest tip de act normativ constituie o formă prin care puterii executive din România (guvernului) i se atribuie drept legislativ, în speţă acelea de a da legi, ceea ce în mod normal doar parlamentul are dreptul să adopte. Ordonanţa de urgenţă este definită de art.115 din Constituţie, capitolul "delegarea legislativă". Ordonanţa de urgenţă poate fi adoptată doar în situaţii "extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată". Conform alineatului 4 al articolului 115 din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Cu alte cuvinte, pentru a fi adoptată o astfel de ordonanţă trebuie întrunite, conform Constituţiei, trei condiţii cumulative:
Existenţa unei situaţii extraordinare, adică a unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului şi care pune în pericol interesul public, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin Decizia nr.1008 din 7 iulie 2009. Motivele extraordinare care au justificat emiterea OUG trebuie apreciate în funcţie de momentul emiterii ordonanţei şi nu în funcţie de factorii interveniţi ulterior.
b. Existenţa unei urgenţe şi o motivaţie a acesteia cuprinsă în OUG, adică să existe şi să fie descrise concret acele situaţii enumerate în preambulul ordonanţei şi în nota sa de fundamentare şi să se explice de ce aceste împrejurări constituie o urgenţă. CCR a statuat prin Decizia nr.421 din 9 mai 2007 că "urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare". De asemenea, CCR a mai stabilit că urgenţa nu poate fi motivată pe nevoia armonizării legislaţiei naţionale cu cea comunitară, pe oportunitatea sau raţiunea reglementării, precum şi pe utilitatea reglementării de legiferare.
c. Să nu poată fi amânată, ceea ce implică faptul că, datorită circumstanţelor sale excepţionale, situaţia impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.
Care dintre toate aceste condiţii este îndeplinită de o eventuală OUG adoptată de guvernul Dăncilă pentru amnistie şi graţiere colectivă sau pentru adoptarea OUG privind Codul penal şi Codul de procedură penală? Nu mai vorbim despre faptul că aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ.
• Argumentele social-democraţilor, fără temei juridic şi faptic
Ministrul Justiţiei argumentează cu suprapopularea locurilor de detenţie şi cu condamnările pe care România le-a primit pe bandă rulantă la CEDO în procesele intentate de deţinuţii care s-au plâns de condiţiile improprii din puşcării, cu mult sub standardele europene minime în materie penitenciară. Politicienii din coaliţia PSD-ALDE susţin, pe lângă motivele invocate de Tudorel Toader, că aşa ar ieşi din închisori persoane condamnate nedrept, în urma unor probe strânse ilegal de procurori, pe baza protocoalelor secrete încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul General.
Argumentul privind suprapopularea puşcăriilor nu stă în picioare, deoarece condamnaţii au, de un an de zile, la dispoziţie instituţia recursului compensatoriu prin care li se reduce din pedeapsă câte 6 zile, pentru 30 de zile de detenţie în condiţii improprii. În ultimul an, pe baza recursului compensatoriu au fost eliberaţi peste 9000 de condamnaţi, dintre care, se pare că se vor întoarce în puşcării aproape 6000, care au recidivat în libertate. Iată de ce argumentele invocate de ministrul Justiţiei şi de coaliţia PSD-ALDE sunt perdele de fum, interesul lor fiind strict legat de urmăririle penale la care sunt supuşi mai mulţi dintre politicienii de la guvernare pentru infracţiuni de corupţie sau pentru infracţiuni în legătură cu serviciul, printre care se numără şi abuzul în serviciu.
Singurul argument pentru care liderii PSD şi ministrul Justiţiei doresc modificarea legislaţiei penale prin OUG şi amnistie şi graţiere colectivă pe OUG este faptul că o astfel de ordonanţă nu poate fi atacată la Curtea Constituţională decât de Avocatul Poporului. Iar cum şeful acestei instituţii, Victor Ciorbea, a dovedit în ultimii ani că este loial puterii politice, este greu de crezut că acesta va ataca cele două ordonanţe la CCR, indiferent de cine îi va solicita acest lucru. Între timp, odată publicate în Monitorul Oficial şi trimise la Parlament, ordonanţele de urgenţă vor intra în vigoare şi vor produce efecte. Pe amnistie şi graţiere, vor ieşi din puşcării şi nu vor mai fi urmăriţi penal toţi cei "care trebuie să scape", iar de modificarea legislaţiei penale vor beneficia cei care au în acest moment dosare pe rolul parchetelor sau instanţelor pentru infracţiunile comise în ultimii zece ani.
Până acum, două graţieri colective au fost aprobate de Parlament, după anul 1990. Una, prin legea 137/1997, în timpul guvernării Convenţiei Democrate, în mandatul preşedintelui Emil Constantinescu, iar a doua, prin legea 543 din 2002, în timpul guvernării Adrian Năstase, în mandatul preşedintelui Ion Iliescu. Niciuna dintre ele nu s-a aplicat pedepselor definitive în dosarele de corupţie şi nici în cele privind infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici, inclusiv abuzul în serviciu.
După prima graţiere colectivă au ieşit din puşcării 9700 de deţinuţi, dintr-un total de 46.355 aflaţi în închisori, iar la graţierea din anul 2002, aproape 3000 de infractori au fost eliberaţi.
Înainte de anul 1990, fostul preşedinte, Nicolae Ceauşescu, a efectuat trei mari graţieri colective. Astel, în cei trei ani anteriori lui 1989, probabil din dorinţa de a fi susţinut în continuare şi pentru a întări regimul de teroare stabilit prin măsurile de siguranţă şi limitare a libertăţii de mişcare pe timp de noapte, Nicolae Ceauşescu a scos din puşcărie aproape 120.000 de persoane prin Decretul 185/1986 (graţiere şi amnistie - au beneficiat 42.166 persoane), Decretul 255/1987 (graţiere şi amnistie - au beneficiat 36.784 persoane); Decretul 11/1988 (amnistie - au beneficiat 41.184 persoane).
Aceste graţieri au fost urmate de aceea făcută de Ion Iliescu, prin Decretul 4/1990. De acest act au beneficiat nu doar cei care au fost condamnaţi politic în ultimii ani ai regimului comunist, ci şi mulţi dintre torţionarii fostului regim, care fuseseră arestaţi imediat după 22 decembrie 1989, dar care au susţinut că erau deţinuţi politici. Pe lângă aceştia, au ieşit din puşcării foarte mulţi infractori de drept comun care probabil au avut un rol esenţial în evenimentele violente (mineriade, violenţele de la Târgu Mureş, etc.) din prima jumătate a anului 1990, precum şi în preajma alegerilor din mai 1990, şi au dus la consolidarea puterii în favoarea FSN şi a lui Ion Iliescu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2018, 00:25)
Bun articolul, as vrea însă să corectați o afirmație:
Ceaușescu a scos din pușcării 120 mii de persoane ...
de amnistie au beneficiat mii de inși ne-incarcerati pentru fapte penale mici (si pe vremea aia nu era greu să agăți omul)
Nr.amnistiatilor nu e egal cu numărul gratiatilor
Interesant e că în 1997 închisorile chiar erau supraaglomerate si după grațiere din 46 mii s-a ajuns la 37 mii, o cifră MULT peste ce e azi (când sunt un pic peste 20 mii de deținuți, după legea recursului compensatoriu, iar noi forme de executare a pedepselor , ex la domiciliu si dezincriminarea ev.fiscale în anumite condiții va menține nr.detinutilor la această cifră)
Deci aglomerare nu e o teză credibilă.
2. Aceasta este intrebarea
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2018, 11:26)
Primul pas către Palatul Victoria sau catre mititica?.
3. Ce porcarie scirboasa! Ptiu, ptiu!
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 12.12.2018, 12:11)
Infractorii se amnistiaza si gratiaza ca sa conduca tara.
Catastrofal si nemaintilnit, sau rar intilnit.
4. fără titlu
(mesaj trimis de Om în data de 12.12.2018, 20:04)
Cum e domnule cu amnistia și gratierea astea? Omul devine nevinovat? O sa fie un hot condamnat si spalat, apretat. Mare ti-e minunea!